Pereții sunt, în anumite cazuri, mult mai mult decât simple elemente structurale, ci pânze care ascund povești. Însă odată cu progresele în pixelii LED adresabili, pereții au evoluat în suprafețe digitale captivante, capabile să afișeze orice imagine în format mare, adaptându-se la nevoile momentului.

Plăcile digitale au transformat, așadar, pereții în ecrane vaste, apte să afișeze narațiuni vizuale de înaltă rezoluție. Acești pereți nu mai sunt iluminați din exterior, ci luminează din interior, fiecare pixel fiind capabil să afișeze milioane de culori. Iar inteligența artificială a extins și mai mult posibilitățile de creare a acestora.

Cu toate acestea, această libertate tehnologică aduce noi provocări: ce povești ar trebui să spună acești pereți digitali atunci când orice este posibil? Și, mai ales, cum pot fi echilibrate presiunile comerciale pentru a evita transformarea spațiilor interioare în panouri publicitare supradimensionate? Totul constă, până la urmă, în armonizarea formei și a conținutului.

Este recomandat să reflectăm asupra a trei aspecte cheie pentru a realiza o poveste convingătoare: obiectivele spațiilor imersive, metodele utilizate și instrumentele adecvate. Obiectivele spațiilor pot include inițierea de acțiuni, crearea de amintiri, ghidarea utilizatorilor sau atragerea atenției asupra anumitor obiecte.

Implicarea privitorului: niveluri de imersiune

Pentru experiențe captivante, se identifică patru niveluri de implicare:

• Focalizarea designului: pasul inițial este captarea atenției privitorului, ceea ce se realizează cel mai bine prin seducție graduală, mai degrabă decât prin grafică în mișcare intruzivă.

• Implicare pasivă: aceasta apare atunci când privitorii observă conținutul fără a interacționa, fără vreo implicare suplimentară.

• Implicare activă: aici, conținutul provoacă o reacție fizică, precum deplasarea într-o anumită direcție sau interacțiunea în funcție de ceea ce este afișat.

• Transmiterea poveștilor: cel mai înalt nivel de implicare sugerează o narațiune bogată, bazată pe timp, care evocă asocieri profunde.

Brad Koerner, manager de marketing de produs la Ventana, declară că există cinci categorii relevante pentru proiectarea pereților digitali:

• Cicluri de timp: se ia în considerare ritmul în care un spațiu este vizitat și cât timp stau vizitatorii. Conținutul care se schimbă prea rapid poate copleși, în timp ce animațiile repetitive pot duce la monotonie.

• Straturi de realitate: îmbinarea lumii virtuale cu cea fizică poate crea profunzime, iar ochelarii de realitate augmentată pot îmbunătăți experiența.

• Obiecte, suprafețe și zone active: interacțiunea poate transforma peretele într-o suprafață receptivă, unde obiectele și zonele digitale reacționează la mișcările privitorului.

• Medii de învățare: conținutul digital care se adaptează pe baza interacțiunii privitorilor ar putea optimiza narațiunea, deși acest lucru necesită inteligența artificială complexă și expertiză în design.

• Amintiri spațiale: în timp ce mediul digital dinamic permite flexibilitate, anumite ancore spațiale trebuie să se schimbe mai lent pentru a menține orientarea și confortul privitorului.

Pe măsură ce dezbaterea despre arhitectura durabilă se intensifică, apar întrebări cu privire la consumul de energie și ciclul de viață al acestor pereți digitali. Cum vor îmbătrâni acești pereți în comparație cu picturile murale tradiționale sau suprafețele din piatră?

Într-o lume plină de LED-uri, panouri publicitare, sau diverse ecrane, rămâne de văzut când și pe baza a căror criterii, vor fi recunoscuți din punct de vedere cultural și istoric primii pereți digitali.

Mai mult, pe măsură ce tehnologia continuă să avanseze, provocarea constă în crearea pereților digitali care nu sunt doar uimitori din punct de vedere vizual, ci și bogați în narațiune, îmbinând cele mai bune elemente din artă și arhitectură.

Video-ul aparține (c) Ventana