Sabin Prodan este fotograf profesionist de arhitectură și de design interior, absolvent al Facultății de Arhitectură al UAUIM și autor al cărții “100+ Dos and don’ts in Interior Photography.”
Colaborator al unor diverse publicații de arhitectură și design din țară (Igloo, Elle Decor, Zeppelin), fotografiile lui Sabin au fost publicate și în reviste de specialitate internaționale, precum Archdaily, Archello, Designist, Office Snapshots și multe altele. A fost premiat la diferite concursuri din România și din afară, la Bienala Națională de Arhitectură, Anuală de Arhitectură, RDW, RIDA, sau BIG See.
Acum, Sabin Prodan este unul dintre cele mai sonore nume din spațiul artei vizuale arhitecturale și de design interior. În dorința de a afla mai multe, am discutat cu Sabin despre trecerea de la arhitectură la fotografie, tendințe, prejudecăți, dar și despre noul proiect pe care acesta îl pregătește.
Bună, Sabin! Ești arhitect calificat care totuși lucrează ca fotograf de arhitectură. Cum a avut loc această tranziție? A existat o anumită perioadă sau experiență în care ai decis să renunți la arhitectură pentru fotografie?
Bună, Nicoleta! Este o poveste întortocheată în care fotografia nu a fost prezentă decât târziu în evoluția profesională.
În clasele 6-7, mi-am setat un obiectiv pe care l-am scris într-un carnețel: “Să ajung arhitect”. Planul era simplu și structurat în 3 pași: să intru la liceu cu profil de arhitectură, să intru la facultatea de arhitectură și să ies arhitect.
Am intrat la facultatea pe care mi-am dorit-o, dar am avut un parcurs sinuos. În anul 1 am crezut că o să abandonez, fiindcă nu reușeam să îmi găsesc locul. Am intrat la Mincu crezând că este suficient să știi să desenezi frumos, dar m-am acomodat greu, abia în a doua jumătate a celor 6 ani de studiu.
În anul 3 am ales opțional un curs de fotografie, ținut de Vlad Eftenie, dar doar fiindcă mă gândeam că se ia notă mai ușor. Așa umbla vorba printre studenți, dar nu a fost deloc așa. Ca să îmi fac tema pentru examen, am împrumutat aparatul de fotografiat al cumnatei mele, deși nu cunoșteam nici măcar noțiunile de bază. Pe deasupra mai trebuia și să scriu despre ce fotografiez, ceea ce îmi era foarte greu să fac atunci.
În anul 2011, în vacanța dintre anul 3 și 4, am fost cu work &travel în Niagara Falls, SUA și abia atunci am avut propriul aparat de fotografiat, un Canon 400d.
În anul 4, a început să îmi placă foarte mult arhitectura de concept, dar m-a întristat ideea că “în lumea reală” arhitecții fac mult mai multe lucruri care nu țin de concept. Conceptul este 10-15% dacă ai noroc. Nici nu aveam încredere foarte mare în mine, în ideile mele, dar mi-a plăcut să văd ce făceau ceilalți.
Nu știu cum e la alte facultăți, dar în facultatea de arhitectură ți se desființau ideile în mod repetat, până ajungeai la ceva interesant. Făcea parte din proces, chiar dacă nu ți se spunea într-o formă pe care să o și înțelegi. Lipsa de satisfacție din facultate o compensam prin fotografie.
În anul 4-5, am lucrat part-time ca junior arhitect la un birou obscur, unde s-a conturat ideea că nu îmi place să fiu angajat sau să mi se spună ce sa fac. În aceeași perioadă, într-o excursie la Cluj, mi s-a furat rucsacul, cu tot cu echipament. Am adormit în tren, am trecut de Cluj și m-am trezit singur în compartiment spre Huedin. Cu banii de la jobul part-time am luat un Canon 600D.
În 2014, după absolvire, am decis să nu mă angajez ca arhitect. Am avut o tentativă, un email pe care l-am trimis unui birou de arhitectură cu care colaborasem la câteva concursuri de arhitectură pe parcursul facultății, dar nu am primit niciun răspuns. Puteam să insist, dar din orgoliu am simțit că mi se cuvenea un răspuns, așa că am mai așteptat.
Cu ajutorul unei foste colege de liceu am reușit să dau un interviu pentru un rol de graphic designer, unde am și lucrat 3 ani, 2015-2018, perioadă în care am și început să fotografiez interioare și arhitectură.
Prima ședință foto de interior a fost pentru Prographic, unde am fost recomandat, de data asta, de un fost coleg de facultate care lucra acolo.
Petreceam mult timp cu aparatul de fotografiat în mână. Călătoream, mergeam la ture foto cu Asociația Bucureștiul Meu Drag și Andrei Bîrsan, făceam și fotografie de produs, uneori și de portret. Interesele erau foarte împrăștiate între arhitectură, fotografie generalistă (portret, stradă, produs, peisaj, arhitectură), graphic design. Așa ar fi rămas, dar platformele de social media își luau elan, schimbau treptat lumea, din ce în ce mai mulți designeri aveau nevoie de fotografii la proiectele lor, deveneam și eu din ce în ce mai cunoscut și, totodată, creștea numărul de ședințe foto.
În 2018, nu a mai fost nevoie de mine ca graphic designer, o formă elegantă de a spune, pentru că de fapt am fost concediat, într-o perioadă foarte tulbure. În acel moment, am mizat totul pe fotografie sperând că o să meargă și așa a fost.
Până în 2018 am avut în total 3 clienți, cu care am fotografiat 37 proiecte. O parte au fost pro bono, ca să îmi fac portofoliu. În 2018 numărul a crescut la 15 clienți și 37 ședințe foto într-un singur an. O parte dintre ei erau foști colegi care deja lucrau pe cont propriu ca arhitecți sau designeri. Prin comparație, anul trecut au fost 180.
Arhitectura, cursul foto, plecarea cu work & travel, rolul de graphic designer, prima ședință foto, concedierea, toate elemente dintr-o poveste complicată și, dacă mă uit în urmă, pare că a fost scris să rămân la fotografie și că mă pregăteam pentru această schimbare. Însă nu am făcut decât să fiu deschis oportunităților care mi-au venit în cale, pas cu pas, deși fotografia am descoperit-o întâmplător, din dorința de a avea amintiri din Niagara Falls. Lumea din jurul meu avea nevoie din partea mea să fac fotografie și când am înțeles asta m-am dedicat 100%, iar rezultatele au venit de la sine.
Care crezi că este avantajul tău ca arhitect atunci când fotografiezi o clădire sau un spațiu de interior? Ce iei cu tine din studiile de arhitectură într-o sesiune de shooting?
De la început am oferit clienților compoziții cu care ei erau obișnuiți. Având pregătire de arhitect, folosesc nu doar același vocabular când discutăm, dar și același limbaj vizual. De multe ori mă aflu în situația de a fotografia un colț de casă mai mult decât ar trebui, fiindcă tot găsesc variațiuni de compoziție în același setup, sau cu modificări minime. Nu îmi place ideea de a nu exploata la maxim ce are de oferit un spațiu. Este un plus pe care cred că mulți clienți îl apreciază, deși știu că uneori le face selecția mai grea.
Cât de importantă este crearea propriul stil? Cum echilibrezi acest lucru cu nevoile individuale ale clienților sau ale proiectului?
Un stil propriu reușește să te facă mai ușor de identificat în piață. E aceeași mentalitate prin care e mai bine să fii specializat pe o nișă, decât să fii generalist și cred că am identificat o soluție rezonabilă. Compozițiile sunt cele pe care le văd, le oferă spațiul sau le sugerează clienții, dar atmosfera e individuală pentru fiecare proiect.
Deși am în minte un arhetip pentru tipul de fotografie care îmi place, nu forțez proiectele să arate într-un alt mod decât îl văd. În plus, clienții aleg compozițiile cu care doresc să își reprezinte proiectele. Le trimit tot ce fotografiez cu watermark și ei sunt proprii art director. În felul astă primesc feedback constant din piață despre cum să arate imaginile, chit că nu este un proces foarte conștient.
Înainte de a începe un nou proiect și în funcție de natura ședințelor foto, ce tip de cercetare faci și de ce?
Atât la design interior, cât și la arhitectură încerc să optimizez timpul și lumina. Mă uit pe hartă, văd cum este orientat, întreb în linii mari despre setup, dacă avem tot ce ne trebuie, asta în cazul interioarelor. Am nevoie să știu dacă sunt limitări în ce privește ședința foto, lucruri pe care ar trebui să le evit sau, din contra, pe care să pun accentul.
Care este primul lucru pe care îl faci când ajungi la fața locului?
Fiecare ședință foto o încep cu un tur al spațiului, să cuantific cam cât o să dureze, cum arată, ce modificări sunt de făcut, să mă acomodez, să discut cu cel care s-a ocupat de proiect. Sunt și situații când ajung și încep să fotografiez direct, cu precădere la proiectele de arhitectură.
Au existat incidente, elemente neașteptate care te-au surprins la fața locului?
Incidente nu. Au mai fost discuții aprinse cu paznici care nu înțeleg diferența între spațiu public și privat, proprietari care nu doreau să li se mute mobila, care nu înțelegeau rostul ședinței foto, sau care pur și simplu credeau că urma să ies pe ușă în 5 minute. Am învățat treptat să recomand atunci când urmează o primă ședință foto cu un client nou, să le sugerez o discuție cu beneficiarul lor prin care să îi pregătească psihic pentru ziua ședinței foto. Situațiile astea apar rar și, de regulă, atunci când nu este prezent și clientul.
Întotdeauna e util să existe un buffer între mine și proprietar, căci pe mine mă văd pentru prima, și cel mai probabil pentru ultima dată, la sfârșitul proiectului, dar designerul a fost acolo de multe ori pe parcursul șantierului.
Rețelele sociale, în special Instagram, saturează industriile creative și estompează conceptul de fotografie „profesională” – ce părere ai despre rețelele sociale ca un avantaj/dezavantaj pentru munca ta?
Atuul față de alte tipuri de fotografie este acel limbaj vizual de care am pomenit mai sus. Arhitectura în sine, și designul de interior, sunt domenii care au o anumită prestanță, indiferent de stilul ales. Poți prezenta și prin instantanee un spațiu, dar dacă ești arhitect și vrei să prezinți unui potențial client, sau lumii întregi, ce poți să faci, ce spații poți crea, vei vrea să transmiți vizual asta într-un mod similar, pe măsura viziunii tale. Uneori aud asta, și sunt convins ca și colegii de breaslă au primit feedbackul ăsta, “arată fix ca în randări”.
Aceasta suprapunere pentru unii este o calitate, iar pentru alții un defect. Defect din cauza platformelor de social media fiindcă acolo se “bat” pentru același loc și randările și fotografiile, saturând-o așa cum ai sugerat, iar o fotografie care arată mai puțin ca o randare poate fi considerată mai autentică. Când am început să fotografiez, erau suficienți fotografi deja. Fotografi care o făceau bine și, cu toate astea, mi-am găsit un loc, așa ca sunt optimist.
Social media a fost un val pentru care a fost nevoie de content și din ce în ce mai mulți arhitecți si designeri au decis, sau și-au făcut curaj să își fotografieze proiectele. De la 10-15 fotografii, câte se livrau pentru un editorial, acum la unele proiecte se aleg și 70-80 sau mai multe. Depinde de fiecare cum își gestionează relația cu social media și cum își folosește contentul, dar pentru mine este clar un avantaj.
Care este o fațetă importantă al acestui domeniu pe care companiile/birourile de arhitectura o ignoră adesea?
Nu pot spune că este ignorată, dar se înțelege de ambele părți atunci când se fac compromisuri din varii motive legate de partea organizatorică. Este aproape imposibil să găsești o fereastră ideală în care să se suprapună disponibilitatea fotografului, a beneficiarului, a arhitectului, proiectul să fie finalizat la timp, recepția să nu fi fost făcută, iar toți furnizorii să fi livrat la timp.
În majoritatea cazurilor, spațiile și clădirile finalizate nu sunt 100% ca în proiect, 90% sunt scenarii fericite, deci nu o văd ca pe o problemă.
Suntem siguri că odată cu proiectele tale, ai călătorit mult. Există un loc anume unde arhitectura ți-a vorbit cu adevărat?
Am călătorit în afara țării mai mult înainte de a fi fotograf de arhitectură și design. Singurul proiect fotografiat care nu a fost în România a fost în o vilă în Creta, proiectată de cei de la Igloo. A fost o experiență unică, 5 zile în care am fotografiat de la răsărit până la apus același proiect. Obositor, educativ și tot nu simt că am stors tot ce avea de oferit acel loc.
Un alt loc care mi-a plăcut mult a fost Copenhaga. Am vizitat de câteva ori un prieten și fost coleg care s-a stabilit acolo și cred că m-aș distra mult fotografiind.
Care sunt cele mai populare tendințe in arhitectură?
Sunt de părere că din ce în ce mai mult suntem într-o eră a micro-trendurilor și că multe lucruri se întâmplă simultan.
Un lucru pentru care mă bucur este că a pierdut mult teren catifeaua ca material la interior. La polul opus se află benzile LED care au devenit foarte prezente. Nu am o problemă cu existența lor, să zicem atunci când sunt ascunse într-o scafă și un perete este “spălat” de lumină, dar, dacă sunt lăsate la vedere, devin niște dungi de lumină care taie fotografia într-un mod agresiv și care nu se justifică în orice stil de amenajare. Fiindcă multe din calitățile fotografiilor se obțin din relația spațiului și amenajării cu lumina, m-aș bucura dacă s-ar dedica mai mult timp pe partea de lumini în faza de proiectare.
Ce lucrări noi de arhitectură ți-ai dori cel mai mult să fotografiezi (fie în țară, fie la nivel internațional)?
Nu sunt la curent cu ce se construiește în lume, dar am o afinitate către modernism, perioada la începuturile fotografiei de arhitectură. Când am fost în anul 2 de facultate, am fost într-o excursie cu tematica Le Corbusier. Atunci nici nu aveam un aparat de fotografiat și am un oarecare regret. Aș vrea să refac acel traseu, să revăd Ronchamp, Cloister la Tourette, Weissenhof, și să le fotografiez.
Care este echipamentul tău esențial pentru fotografia de arhitectură? Totodată, cât de mult investești în digitalizarea serviciilor? Ne poți da câteva exemple de tehnologii digitale implementate?
Trepiedul este sfânt. Camera este mai puțin importantă, deși datorez multe și mă bazez foarte mult pe al meu Canon 5D Mk IV. E un tanc și când o să cedeze o să iau probabil același aparat, dacă o sa mai am de unde.
Pe partea de servicii, dincolo de upload pe wetransfer, un cloud pentru backup – dropbox, Photoshop și Lightroom (la pachet cu AI-ul de la Adobe care a îmbunătățit timpul de edit cu 30%), nu am identificat alte nevoi până acum. Sunt aglomerat ca volum de lucru și comod în ce privește workflow-ul. Simt că l-am optimizat cât de bine se poate pentru mine, am un coleg căruia mai deleg o parte din editare. Ezit să schimb ceva la proces atunci când am imagini de livrat, dar sunt foarte bucuros când mai găsesc câte un hotkey sau action prin care pot să scutesc câteva clickuri/poza. În timp se adună.
Privind către orizont, ce se arată pentru tine?
Cel mai important proiect pentru mine acum este un album foto. Va fi, cred eu, cel mai mare album de fotografie de interior de la noi, unde voi publica câte o fotografie de la fiecare din cele 1000 de proiecte pe care le voi fi fotografiat până atunci. Momentan sunt la 930/1000 și anticipez ca în primăvară să fie lansarea.
Mai am un proiect la care lucrez, oarecum mai puțin activ, în care lansez o serie de întrebări celorlalți fotografi de arhitectură și design interior, similar cu acest interviu. Consider că este foarte important să povestim despre ceea ce facem.
Suntem în era în care nu este suficient să fii bun și să fii descoperit. Trebuie să ieși înspre publicul tău țintă și să te arăți, fără să aștepți să vină cineva la tine, iar dacă suntem percepuți ca o comunitate oarecum omogenă, cu nevoi similare, este un plus.
Încă aștept răspunsurile multor fotografi, pe alți câțiva nici nu i-am contactat încă, dar sper să reușim împreuna să publicam un album care să vorbească despre fotografia de arhitectură și de design interior din România. În rest, o să fotografiez în continuare, ca și până acum, mereu sunt surprins de proiectele care îmi ies în cale și încă sunt curios ce mă așteaptă. Sper că o să reușesc să mai găsesc un colaborator pe editare. Aș vrea să mă concentrez mai mult pe fotografiat și scris, mai puțin pe editare foto.
Pentru final am păstrat o curiozitate, care sunt top 3 mituri pe care le întâlnim cel mai des în acest domeniu?
Nu știu dacă sunt mituri, dar sunt 3 prejudecăți pe care le mai întâlnești pe alocuri ca fotograf de arhitectură.
- Să nu tai X (picioare scaun, pat, de regulă orice tip de mobila) din poză. Se doresc piesele fotografiate întregi, iar uneori asta primează în detrimentul efectului sau informației prezentată de fotografie, fiindcă trebuie să faci un zoom out și încadrezi mai larg, implicit mai multa pardoseală (pentru o informație oarecum redundantă), pe când poate un cadru mai restrâns te-ar fi plasat mai bine în poză ca privitor. Mai există și riscul după ce livrez o poză aleasă de client cu tot scaunul în cadru, să fie nevoie crop de la 2×3 la 4×5 pentru Instagram și să se piardă și mai multă informație.
- Toate luminile aprinse/toate luminile stinse. Sunt două preferințe diametral opuse. Pe de o parte cei care au ales corpurile de iluminat vor să se vadă cum funcționează, pe ce s-au dat banii și cum arată diferitele scenarii de iluminat, pe când alții cred că fotografiile sunt mai “de revistă” dacă nu ai decât lumină naturală. Ambele variante sunt justificate, dar adevărul e că nu e o metodă corectă pentru toate situațiile, doar argumentele sunt uneori greșite și alegerile nu sunt justificate. Când simt că e cazul, fotografiez fiecare scenariu relevant, iar clientul decide. Am fost surprins să primesc feedback pozitiv și să vină clienți către mine tocmai fiindcă au fotografii cu luminile aprinse care le-au plăcut, când eu personal prefer lumina naturală.
- Dacă nu e bine ceva, lasă că rezolvăm în Photoshop. Da, se poate, ajută și AI-ul cât de cât, pentru ce nu este în prim plan, dar nu e chiar o cârjă universală.
Puteți urmări activitatea lui Sabin Prodan pe:
Website | Instagram | Facebook | LinkedIn
Toate drepturile aparțin (c) Sabin Prodan
