Pe scurt:
- 6 asocieri de firme au depus oferte pentru construirea noului stadion Dinamo București
- Investiție de 119 milioane euro fără TVA
- Suprafață de 66,571 mp
- 25,059 locuri
Pe larg:
Compania Națională de Investiții (CNI) a primit șase oferte pentru licitația de atribuire a contractului de construire a noului stadion Dinamo București, care va fi ridicat în locul fostei arene din Ștefan cel Mare.
Investiția se ridică la 587,7 milioane lei, echivalent a 119 milioane de euro fără TVA, iar termenul de finalizare a proiectului este de 32 de luni, din care 7 luni pentru proiectare și 25 pentru execuție. Două luni vor fi adresate desființării construcției existente pe amplasament.
Noul stadion multifuncțional Dinamo va fi construit pe o suprafață de 66,571 mp și va avea 25,059 locuri. Va include un stadion (P+4E), un corp perimetral (P+1E), un turn pentru heliport și un portic pentru acces (la intrarea din Stefan cel Mare) ce va avea aceeași formă semirotundă, pentru păstrarea memoriei vechii arene, istorice.
În plus, complexul va mai dispune de spații complementare pentru sport (săli de box cu trei ringuri, săli de haltere, judo, lupte, gimnastică, fitness și scrimă), vestiare, spații conexe pentru personal și cantonamente, spații pentru spectatori, presă, transmisii TV, depozitări, dotări sanitare și facilități pentru persoane cu dizabilități locomotorii, dar și peste 300 de locuri de parcare și un hotel cu 40 de camere.
Stadionul va fi dimensionat în conformitate cu cerințele aplicabile prin regulamentul de acreditare UEFA pentru nivelul 4, îndeplinind inclusiv exigențele superioare acestui standard.
Asocierile de companii care au depus oferte pentru acest proiect sunt:
- Asocierea Bog’Art (lider), Dico și Țigănaș birou de proiectare, ACI Cluj, UTI Construction and Facility Management, cu subcontractanții Terratest Geotehnic SA, Sports Fields, Dianliv Instal, KONE Ascensorul și General Instal Comp
- Asocierea Con-A Operations (lider), Condesign, Con-A Mep, Con-A Productions, având ca terț grupul Con-A și ca subcontractanți Ludema Grup, Sports Fields, KONE Ascensorul, Helinick, Ham Tehnic, Ham Consulting, Plan 31 Ro și Con-A IT Solutions
- Asocierea Mis Grup (lider), Silvania Sortilemn, AD Astra IPP, Aqua Serv, Kesz Construcții Romania, Kesz Epito Zrt, Construcții Conico, SDC Proiect, cu Arhimar Serv terț și subcontractant, și subcontractanții ABC Development Aviation, Terratest Geotehnic SA, BS Recycling, Idea Install, SDC Consulting Engineers, Vafrom Service, Columna Consult, Ascensor Advertising, Climavent Construct, Team Ato Protection și Eco Garden Construct
- Asocierea Strabag (lider), Unith2B, având ca terți și subcontractanți companiile Concept Structure și Strabag Sp. Zoo și ca subcontractanți companiile IFMA, Caloria, Eckon Cei, Brenneka Install, ABC Development Aviation, Sports Fields, Invest Servicii Comerciale si Zoork
- Asocierea Yildizlar Insaat ve Ticaret AS (lider), Desa Engineering Construction, cu terți și subcontractanți Allied Engineers Grup și Arcadia AEN Architecture & PM și ca subcontractanți Eckon Cei, ABC Development Aviation, Reinvent Energy, Sports Fields și IFMA
- Asocierea Constructii Erbasu (lider), Concelex Engineering, Terra Gaz Construct, Concelex, cu Profesional Construct Proiectare terț și subcontractant, si având ca subcontractanți Graphic Studio, Professional Tech Construct Design, Schindler Romania, Coneco Romania, Hidro Salt B 92, ABC Development Aviation, Eco Drill și Popp & Asociații.
Ofertele vor fi evaluate până pe 9 decembrie.