Cu o cifră de afaceri de 2,29 miliarde de lei în 2023, Construcții Erbașu este una dintre cele mai importante companii de construcții cu capital 100% românesc, clasându-se pe locul I în cadrul clasamentului IBC Focus din acest an.
Înființată în 1990 de ing.Mihail Erbașu, compania fanion a grupului, Construcții Erbașu, are acum, la peste 34 ani de la înființare peste 1250 de angajați (dar cu un total de peste 2000 de angajați în construcții, la nivelul întregului grup Erbașu) și un portofoliu variat și impresionant de proiecte, din care putem enumera stadioanele Steaua și Rapid, bazinul olimpic de înot și polo Dinamo, sălile polivalente din Oradea și Mioveni, numeroase spitale, școli și grădinițe, stații de epurare, centura Sânmartin sau, recent, o extindere impresionantă a Aeroportului Internațional Craiova, precum și secțiunea de autostradă Suplacu de Barcău-Chiribiș. Acest business este deja de 20 de ani la a doua generație, fiind dus mai departe de fiii și fratele fondatorului, și se pregătește deja încă de acum să facă legătura, treptat, cu a treia generație peste 10-15 ani.
Despre aceste proiecte, dar și despre dificultățile ultimului an, deficitul forței de muncă, sau despre motivația de a continua după atâția ani, ne vorbește pentru TOP 100 Antreprenori Generali în Construcții 2024, domnul Cristian Erbașu, director general al grupului de companii Erbașu.
Cum au fost primele 12 luni pentru dumneavoastră și proiectele companiei în această perioadă? Primim tot felul de informații, cel puțin pe zona rezidențială, și mai ales de la producători, că au întâmpinat dificultăți în ultimul an și suntem curioși cum vedeți dumneavoastră lucrurile.
În zona rezidențială lucrurile nu mai merg la fel de bine. Pentru o perioadă, probabil va continua aceasta stare de prudență în piață. Dar culmea este că investitorii au ceva probleme în a demara proiecte noi și nu neapărat în finalizarea celor pe care le au în desfășurare. Cererea este în continuare mare, iar prețurile cresc, mai ales pe anumite zone. Cred că va fi o nouă redistribuție a cererilor în funcție de prețuri, de posibilitatea de a circula, de dezvoltarea infrastructurii în zonele respective sau în funcție de cât de aglomerate sunt zonele în care există interes pentru dezvoltare imobiliară.
Sunt foarte multe entități economice, mai ales din orașele mari, care aleg să lucreze cu salariații în regim de telemunca, măcar parțial, dacă nu chiar total. Sunt foarte mulți care evită din ce în ce mai mult aglomerația și drept urmare s-a schimbat abordarea modului de viață al oamenilor după 2021. Acum, întorcându-ne la construcții în sine, acestea nu au avut de suferit, pentru că cei care nu au mai găsit de lucru în rezidențiale s-au putut reloca în construcții de infrastructură. Și nu mă refer doar la autostrăzi sau căi ferate, ci la lucrările finanțate de stat în general, care țin de infrastructura sanitară, precum spitale, centre medicale, infrastructură de învățământ, bazine de înot olimpice sau școlare, săli de sport, reabilitarea clădirilor monument care sunt sedii de instituții publice importante, precum prefecturi, tribunale, universități. Astfel că, oportunități pentru constructori au existat în continuare.
Este adevărat că nu toți constructorii care lucrau în proiecte private s-au putut adapta în proiecte publice. La început au avut dificultăți în a face ofertele, deoarece procesul de ofertare a devenit tot mai birocratic. Ulterior, dacă au câștigat, aceștia au realizat că sunt foarte multe documentații de făcut în proiectele cu statul. În cele din urma cash-flow-ul lor are de suferit, deoarece statul deși plătește sigur, nu o face întotdeauna la timp. Nu pentru că nu sunt bani, ci pentru că intervine din nou procesul birocratic, ce nu are limite în relația cu statul în calitate de beneficiar.
Când crezi că ai terminat totul, afli că mai sunt multe alte documente de făcut. Deci, din păcate, birocrația este cea mai mare problemă în momentul de față în desfășurarea contractelor publice, fie că sunt locale sau fie ca sunt guvernamentale. Ca să concluzionez, pentru constructori, în ultimii ani, lucrurile au mers bine. De fapt, au mers așa cum trebuie să meargă în mod normal. Totuși, sfârșitul anului trecut a fost unul atipic, pentru că a fost o perioadă în care guvernul s-a luptat cu deficitul, astfel încât, pe de-o parte, a finanțat foarte bine proiectele finanțate de Uniunea Europeană care trebuiau finalizate pentru a nu pierde banii, însă a lăsat nefinanțate alte proiecte finanțate integral de bugetul de stat. Drept urmare, acest lucru a creat probleme pentru aceste ultime proiecte.
Nouă ne-a creat mai puține probleme, pentru că avem un număr de peste 40 de beneficiari pe întreg teritoriul țării, în peste 20 de județe. Acest lucru a dus la o stabilitate, pentru că nu puteau toți beneficiarii să întâmpine dificultăți în același timp, deci riscul s-a distribuit. Dacă nu am încasat de la unii beneficiari, am încasat de la alții și s-a compensat într-un fel sau altul.
Din păcate, în continuare marea problemă pe care noi o resimțim, ca și alte companii de construcții din piață, este criza forței de muncă. Mai ales cea calificată.
Chiar asta doream să vă întreb, este vorba mai degrabă despre ingineri? Ați înființat o firmă de recrutare de muncitori din Asia și Africa ca parte grupului de companii Erbașu și eram curios ce vi se pare mai greu de recrutat, ingineri sau muncitori?
Și muncitorii și inginerii sunt greu de găsit, dar cu cât calificarea solicitată este mai mare, cu atât este mai dificil de recrutat. Chiar dacă muncitorii din construcții nu au ajuns la salariile din occident, au avut creșteri semnificative în ultimii 5 ani. Inginerii cu experiență sunt deja la nivelul occidental în momentul de față.
Încă salariul minim în România este mai mic decât în Occident, dar, cu toate acestea, stagiarii pornesc de la 1000 de euro salariu net pe lună, iar inginerii cu responsabilități de șefi de șantier sau managerii de proiecte au un salariu net cuprins între 2000 și 3500 de euro. Cei care lucrează la proiecte mari au venituri și mai mari. Deci suntem deja într-o zonă relativ bună, crescătoare, dacă privim lucrurile din perspectiva nivelului salarial.
Totuși, nu întotdeauna salariile oferite primesc același răspuns din partea angajaților. Din nefericire, din cauza cererii mari și ofertei mici, există o discrepanță între efortul pe care îl fac unii salariați pentru salariile și beneficiile auxiliare pe care le primesc, iar acest aspect crează o nemulțumire care nu vine doar de la proprietarii firmelor, ci și de la directori, șefi de departamente sau restul colegilor. Aceștia încearcă să-și formeze echipe din ce în ce mai competente, dar uneori din aceste cauze nu reușesc, cu toate eforturile făcute.
Există o discrepanță între generații?
Sigur că da, există o diferență între generații. Până la urmă, există o diferență între generațiile noastre și ale părinților noștri, dar cu atât mai mult acum, când lucrurile se schimbă uneori atât de rapid și dramatic, diferențele au crescut galopant. De exemplu în ultimii 4 ani, este tot mai limpede că o să întâmpinăm o diferență extrem de mare între absolvenții de dinainte de pandemie și cei de după pandemie. Poate că uneori nici nu o să vă vină să credeți că au crescut în aceeași țară.
Cu toate acestea, nu îmi pot da seama dacă, per ansamblu, e mai bine sau mai rău, deoarece există atât aspecte negative, cât și pozitive. Totuși, există deja filosofii de viață diferite, iar societatea nu este încă pregătită pentru această schimbare abruptă, deși, treptat, va fi obligată să le accepte. Nici angajații, nici companiile nu sunt pregătite din punct de vedere organizatoric pentru noile metode de lucru, fără ca activitatea lor profesională și economică să fie afectată.
“Nu există o singură persoană meritorie sau un singur vinovat general. Toți suntem vinovați, toți suntem meritorii de ceea ce avem în România.”
Care sunt principalele provocări pe care le întâmpină constructorii, în special antreprenorii generali și cei cu contracte cu statul, și cum afectează acestea stabilitatea companiilor medii din sector?
O provocare pentru constructori, mai ales pentru cei care sunt antreprenori generali sau cei care au contracte cu statul, o reprezintă zona financiară. Trecându-se de la proiecte private la proiecte cu statul, unde privatul avea un buget pe care știa sigur că trebuie să-l asigure constructorului, acum grija cade într-o măsură covârșitoare asupra contractorului sau antreprenorului. Aceștia trebuie să fie pregătiți pentru orice fel de situație, pentru că din păcate sunt multe situații în care statul nu reușește să asigure continuitatea finanțării pe parcursul derulării proiectelor. Statul e dependent de veniturile la buget, de cheltuielile de funcționare a administrațiilor locale și guvernamentale și prin urmare unele investiții pot intra ușor în criză de finanțare, în urma deficitului bugetar excesiv.
Indiferent în cât timp își primesc banii, fie mai devreme, fie mai târziu, constructorii trebuie să fie pregătiți spre a se organiza cât mai bine. Dacă nu încasează nimic, e posibil să reducă ritmul de lucru sau să oprească lucrările. Pe de altă parte, continuând lucrările, astfel încât să nu aibă pierderi mari tehnologice în șantier, vor avea pierderi financiare, apelând chiar la credite din ce în ce mai mari. Dar din păcate, nu toți constructorii au acces la credite.
Toate aceste lucruri au avut consecințe majore asupra firmelor medii, care erau acum câțiva ani cele mai profitabile din piața construcțiilor. Acestea n-au mai rezistat la acest nivel, care înainte cu ceva timp era unul stabil și confortabil și au fost nevoite să intre fie în categoria companiilor mari, fie în categoria celor mici. Au avut aceste două variante. Ori au devenit mici, suficient de flexibile, cu câțiva angajați astfel încât să nu fie împovărate de personal, de administrație sau de contractele pe care le aveau. Ori a trebuit să riște și să devină mari, pentru a deveni mai relevanți în piață, dar și-au asumat responsabilități și riscuri superioare.
Concret, o firmă care are între 100 și 300 de angajați este suficient de mare încât să aibă probleme importante induse de o piață din ce în ce mai dură și competitivă, dar suficient de mică încât să nu le poată rezolva. Este într-o situație critică în care e prea mică pentru a apela la credite bancare, dar destul de mare încât să aibă probleme cu cheltuielile de derulare ale contractelor, cu cele de personal și cu cele administrative. Prin urmare, companiile din construcții s-au polarizat. Fie în jos, fie în sus. Și o să observați asta în cifre. De fapt, sunt sigur că ați observat că firmele din clasament au crescut extraordinar de mult în ultimul an, dar și multe companii și-au redus drastic cifrele de afaceri, iar unele au intrat chiar și în insolvență. Prin urmare, din păcate, numărul companiilor medii din construcții scade de la un an la altul.
Interviul poate fi citit integral în TOP 100 Antreprenori Generali în Construcții 2024, care poate fi comandat aici.