NORD CONFOREST SA este o societate cu capital privat, cu sediul în județul Cluj, a cărei activitate constă în execuția de lucrări de construcții atât în zona Transilvaniei, cât și în România.
Pe parcursul a celor peste 60 de ani de existență, activitatea firmei NORD CONFOREST SA s-a dezvoltat pornind de la execuția de construcții forestiere, până la execuția lucrărilor de construcții civile și industriale, drumuri și poduri atât în rețelele naționale, cât și județene și comunale, lucrări hidrotehnice și lucrări de consolidare.
Despre provocările din industria construcțiilor, proiectul cel mai drag, sau cum România arată ,,ca Edenul descris în vechile scrieri” ne vorbește mai multe dr. ing. Dorin Așchilean, Președintele Consiliului de Administrație al companiei.
Despre activitatea companiei în 2023, estimări pentru 2025 și actuale provocări din industrie
„Anul 2023 a fost un an bun pentru societatea NORD CONFOREST SA, an în care am obținut cea mai mare cifră de afaceri, respectiv profit, din ultimii 10 ani. Începutul anului 2024 a fost mai greoi, ne zbatem să ne menținem cel puțin la nivelul anului 2023. Atât pentru anul acesta, cât și pentru anul 2025 ne dorim să creștem și să dezvoltăm în companie alte linii de business.”
Industria construcțiilor a trecut printr-o varietate de cicluri, de la criză economică, pandemie, inflație sau lipsă severă de personal. Provocări pe care domnul Așchilean le-a urmărit îndeaproape în tot acest timp. Despre provocările din industria construcțiilor, acesta ne mărturisește că „în această industrie nu a fost niciodată ușor, permanent ne-am confruntat cu probleme, parcă cineva se îngrijește să ne mai pună în spate câte o greutate din când în când. Sigur că mulți dintre constructori depășesc aceste probleme, chiar dacă unii nu reușesc. Însă, ce este trist este faptul că tot mai puțini își doresc să se lupte cu problemele și să le depășească.
Viitorul construcțiilor este oarecum imprevizibil, chiar dacă mai este mult de construit în țară, întrucât schimbările de la o lună la alta sunt mari și dau peste cap strategiile firmelor. Poate că în infrastructura mare pentru următorii 5-6 ani lucrurile sunt mai așezate, în rest suntem la jocul hazardului. Prea multe riscuri au apărut la noi în țară: războiul de la graniță, inflația, lipsa de personal calificat, plata „la sfântul așteaptă” a facturilor de către autorități și altele. Eu nu înțeleg cum autoritățile doresc de la constructori să-și plătească taxele lunar la fix, iar autoritățile să plătească facturile din când în când. Dacă autoritățile ar plăti la termen, lucrurile ar merge mult mai bine și s-ar instaura disciplina. Nu poți pretinde firmelor să își plătească dările la stat din linii de credit pentru care să plătească și dobândă la bănci.
Cred că în viitorii ani infrastructura mare, și mă refer la autostrăzi, căi ferate, aeroporturi și chiar porturi, vor fi în prim-planul investițiilor. Apoi o creștere a calității lucrărilor va fi foarte vizibilă. În celelalte ramuri ale industriei sunt necesare investiții importante în infrastructura de transport a energiei și producerea energiei, a gazelor naturale, a irigațiilor în agricultură etc.
Separat, în ce privește producția de beton și asfalt, cred că cea mai mare problemă poate apărea din modul de gestionare a producției de agregate pentru ambele produse. Necesarul de beton și mixtură asfaltică se va menține.”
Despre strategiile implementate pentru combaterea întreruperii lanțului de aprovizionare și pentru a face față creșterilor de preț
,,Aprobarea legislației pentru ajustarea prețurilor și introducerea formulei de calcul în contracte a ajutat mult la gestionarea diferențelor de preț, astfel multe contracte au putut fi finalizate. De asemenea, o mai bună gestionare a resurselor a avut un efect benefic, reducerea risipei și mai ales creșterea atenției la achiziționarea materialelor și serviciilor.
Pe de altă parte, disfuncționalități în lanțul de aprovizionare mai apar. Însă trebuie reduse la minim, chiar dacă pentru produsele de import durata de aprovizionare este de 6-8 săptămâni, iar pentru multe dintre ele plătim cel puțin avans, dacă nu chiar plată integrală. Pentru acestea, programul de aprovizionare trebuie să devanseze producția cu aproape 3 luni. Pentru produsele interne putem avea un control mai bun al aprovizionării.”
De la antrepriză generală la furnizare de betoane și de asfalt, și până la servicii de mecanizare, compania a reușit pe parcursul celor peste 60 ani de existență nu numai să își diversifice activitatea și în execuția lucrărilor de construcții civile și industriale, drumuri și poduri pe rețele de drumuri naționale, județene și comunale, lucrări hidrotehnice și lucrări de consolidare, dar și să acumuleze experiență, know-how și expertiză profesională.
Mai mult, în toată această perioadă, compania a putut observa cum se schimbă cerințele clienților odată cu tendințele pieței, sau cum poate interveni digitalizarea în proiectele de construcții și nu numai.
,,Cerințele clienților sunt tot mai mari și pentru a fi satisfăcute trebuie să utilizăm materiale de calitate foarte bună. Se observă în ultimul timp utilizarea de materiale durabile la realizarea fațadelor clădirilor, utilizarea de pompe de căldură și panouri solare pentru producerea energiei, se fac eforturi și investiții tot mai mari pentru clădiri cât mai aproape de construcția pasivă.”
Referitor la investirea în digitalizarea serviciilor, Președintele Consiliului de Administrație al companiei, ne-a spus că ,,gestionarea consumului de energie se dorește a fi „la purtător” adică în telefonul proprietarului și acest lucru nu numai că este la modă, dar a devenit o necesitate. Bineînțeles că aici intervine digitalizarea prin utilizarea unor softuri speciale care integrează toate echipamentele relevante dintr-o construcție și la care le gestionează funcționarea după cerința proprietarului. Pentru aceasta, echipamentele utilizate trebuie să fie la fel de performante, pentru a permite implementarea acestor soluții tehnice.”
Despre cel mai drag proiect și România din suflet versus cea din fața ochilor
,,În ultimii ani am realizat câteva proiecte frumoase, dar dintre toate cel mai drag îmi este „Construirea Sediului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă”, din localitatea Cluj-Napoca, județul Cluj. Acest proiect, mai precis această școală specială pentru copii cu dizabilități, prima școală nouă din România cu această destinație, îmi dă o satisfacție deosebită. Calitatea lucrărilor, modul în care au colaborat părțile implicate în proiect și mai ales scopul proiectului sunt deosebite. Fiecare lucru în acest proiect este făcut cu drag, este la locul lui și este doar atât cât trebuie. Cred că această stare de echilibru îmi dă sentimentul de împlinire al lucrului bine făcut.”
În altă ordine de idei, ne-am dorit să aflăm cum arată țara din sufletul domnului inginer și cum se prezintă cea din fața ochilor. Astfel că, acesta ne-a declarat următoarele: ,,România din sufletul meu, da, este cea mai frumoasă întrebare pe care am primit-o în ultimul timp. În sufletul meu, țara mea arată ca Edenul descris în vechile scrieri, este locul în care mă simt împlinit, este locul căruia îi aparțin, este țara mea frumoasă. Chiar dacă România din fața ochilor nu este perfectă, este perfectibilă, dar tot dragă-mi este. Știți, pentru a o face mai frumoasă nu trebuie să facem ceva senzațional, doar trebuie să ne schimbăm atitudinea, să fim mai responsabili și mai cooperanți, să simțim cu adevărat că aparținem acestui pământ, să punem suflet în tot ce facem, să ne dorim ca această țară să rămână a noastră și este suficient, lucrurile vor merge mai bine. Nu trebuie să fugim de țara noastră și de oamenii din ea, trebuie să dăruim tot ce avem mai bun pentru binele comun și să ne găsim locul nostru în ea, și este destul.”
Privind către viitor, dr.ing. Dorin Așchilean își dorește ,,foarte mult ca actuala echipă a NORD CONFOREST SA să se consolideze, să arate tot ce poate să facă, întrucât are un potențial deosebit. Proiecte de viitor avem și viitorul arată provocator.”
Interviul este preluat din TOP 100 Antreprenori Generali în Construcții, care poate fi comandat AICI.