Construcțiile cu emisii scăzute de carbon sunt tot mai necesare și căutate în Romania, în special pe partea de imobiliare, clădiri de birouri, sau de cele cu scop multiplu care cuprind spații de birouri, spații comerciale și zone de relaxare.
One United Properties, alături de tot mai mulți dezvoltatori importanți din piața românească, își declară intenția de a dezvolta proiecte sustenabile și clădiri care vor folosi tot mai puțin sau zero combustibili fosili pentru încălzire sau alte nevoi.
Strategia ESG (mediu, societate, și guvernanță) este prezentă în planurile de viitor ale dezvoltatorului One United Properties, care a decis, cel puțin pe partea de proiecte cu scop multiplu, să se concentreze pe construcții sustenabile. În cadrul evenimentului reConstruct 2024, Mihai Păduroiu, CEO-ul diviziei de birouri One United Properties, a subliniat importanța găsirii partenerului ideal pentru fiecare clădire de birouri.
Deși există un impuls clar din partea Uniunii Europene, realitatea dovedește că tranziția la ansambluri care folosesc mai puține gaze sau alți combustibil poluanți este extrem de scumpă. Din păcate, în România, majoritatea construcțiilor de birouri sunt învechite, presupunând investiții foarte mari în următorii șase ani.
Despre așteptările celor care închiriază spatii de business, Mihai Păduroiu spune că „trebuie să înțelegem că aceste tehnologii costă foarte mult și au și o întreagă infrastructură asociată care nu e ușor de administrat sau exploatat. Companiile au această agendă ESG, dar vor reduceri la chirie – nu se poate.”
Așadar, găsirea partenerilor de business ideali, este vitală. Ei trebuie să înțeleagă importanța acestor cheltuieli, dar și beneficiile pe care le aduc. După semnarea înțelegerii cu Infineon pentru construirea unei clădiri de 57 de milioane de euro și o suprafață de 20,000 mp, care utilizează tehnologii moderne pentru înlocuirea combustibililor fosili în sistemul de încălzire și răcire, CEO-ul divizei de birouri a afirmat că „de acum încolo, vrem să ne bazăm doar pe genul acesta de abordări în care avem parteneri care înțeleg valoarea acestor investiții. Altfel, nu construim.”
Pentru acest proiect, One United Properties a adus sistemul geo-exchange, cu o eficiență mare fiindcă nu sunt vârfuri de utilizare a apei calde precum la o clădire rezidențială. Acesta a mai subliniat că reducerile de cheltuieli se vor vedea ca urmare a micșorării facturilor de utilități si nu numai.