Fațadele acoperite de plante au devenit o prezență tot mai frecventă în peisajul urban global. Acești așa-numiți „pereți verzi” sunt, de obicei, realizați printr-un sistem de rame metalice care susțin plăci de plastic, în care sunt inserate plante crescute anterior. Pot supraviețui fără sol datorită unor benzi textile impregnate cu nutrienți și unui sistem automatizat de irigație.

Pe de altă parte, multe proiecte ajung să fie criticate, și nu fără motiv. Când lipsesc planificarea riguroasă și întreținerea constantă, pereții verzi pot deveni rapid maronii, cu plante moarte și structuri de plastic rămase la vedere.

Însă integrarea plantelor în clădiri nu trebuie să se limiteze la pereții verzi. Există abordări mult mai ambițioase și creative. Iată cinci exemple care se situează între posibil și fantastic.

1. Clădiri care trăiesc și cresc

Biroul german de arhitectură Baubotanik (literal: „arhitectură botanică”) adoptă o abordare radicală: clădiri construite din arbori vii, care contrazic ideea convențională de arhitectură ca ceva static, inert. În fond, plantele sunt organisme vii care cresc și se transformă în timp.

Unul dintre proiectele lor emblematice este Plane-Tree-Cube din Nagold, început în 2012. Este un ansamblu format din arbori platan susținuți de o schelă din oțel, care include un sistem de irigare. Pe măsură ce arborii cresc și se dezvoltă, schela va fi treptat eliminată, lăsând copacii să susțină întreaga structură.

Această clădire vie va mai avea nevoie de cel puțin un deceniu până să fie complet funcțională. Ce funcție va avea? Nu e clar. E greu de imaginat o locuință convențională într-un asemenea spațiu neregulat, cu prize, rețele electrice sau internet.

2. Clădiri în interiorul copacilor

Baubotanik duce ideea și mai departe, folosind altoirea, o tehnică horticolă străveche care unește țesuturile a două plante, pentru a crea cadre structurale din copaci uniți între ei. Cel mai adesea, altoirea este folosită în livezile de pomi fructiferi, dar aici este aplicată în scop arhitectural.

Arhitecții recunosc că s-au inspirat din tradiții istorice locale. În nord-vestul Bavariei, în câteva sate izolate, există Tanzlinden, platforme construite în coroana teilor uriași, destinate dansului în aer liber. Obiceiul datează din secolul al XVII-lea și încă este practicat anual, în septembrie.

În satul Peesten, una dintre cele aproximativ 12 Tanzlinden păstrate, o scară de piatră în spirală duce către o platformă din lemn amplasată în copac, unde se dansează în timp ce muzicienii cântă dedesubt. O fuziune între arhitectură și natură cu valențe sociale și ritualice.

3. Orașe țesute din plante

Arhitectul belgian Luc Schuiten propune o viziune futuristă: orașe vegetale în care clădirile din sticlă și oțel se împletesc organic cu tulpinile și ramurile plantelor. În desenele sale speculative, infrastructura urbană devine un sistem simbiotic cu vegetația.

Un proiect emblematic este Habitarbres, o casă construită în interiorul unui copac viu. Clădirea s-ar modifica pe măsură ce arborele crește. Țevi pentru aer cald, cabluri și alte sisteme ar fi integrate în trunchiul copacului, alături de rețeaua sa vasculară. O abordare radicală care pune laolaltă două dorințe umane: conectarea cu natura și confortul urban.

4. Arhitectura ca humus: clădiri care se transformă în sol

Spre deosebire de clădirile convenționale, plantele se descompun, iar moartea lor hrănește noi forme de viață. Deși reciclarea materialelor de construcție devine tot mai populară, puține structuri sunt cu adevărat regenerative.

Proiectul Primitive Hut (Coliba Primordială), realizat în 2017 de Martin Miller și Caroline O’Donnell, explorează acest concept. Ei au creat un cadru din lemn care susține patru arțari roșii în creștere, alături de o structură din materiale biodegradabile care se degradează treptat, hrănind copacii.

Proiectul pune sub semnul întrebării ideea occidentală că arhitectura tradițională indigenă este un model primitiv, când în realitate este un exemplu de sustenabilitate. Arhitecții sugerează că practicile constructive din sudul global, bazate pe materiale naturale, ar putea fi cheia pentru viitorul ecologic al arhitecturii.

5. Arhitectura fără arhitect: când natura preia controlul

Uneori, nu este nevoie să proiectăm clădiri verzi. Lăsate de capul lor, plantele vor coloniza în cele din urmă orice suprafață. Acoperișul înclinat al unei case vechi poate deveni în timp habitat pentru mușchi, lichen și insecte, chiar fără intervenția umană.

În fiecare zi, sporii și semințele aterizează pe acoperișuri, pervazuri sau ziduri, începând cicluri noi de viață. În acest proces, vegetația nu are nevoie de „design” sau, poate, are propriul ei design, unul necunoscut nouă.

Faptul că aceste suprafețe nu sunt considerate verzi în sens arhitectural spune multe despre dorința noastră de a controla natura. Dar poate tocmai absența intervenției umane este cheia pentru o arhitectură cu adevărat ecologică.