Au demarat lucrările la primul velodrom indoor din România

iunie 6, 2024

Pe scurt:

  • Investiție de aproape 43 de milioane de euro
  • Suprafață de 34.000 de mp, o înălțime de 27 de metri
  • Va fi singurul velodrom acoperit din țară, dar va avea și pistă de atletism omologată pentru competiții internaționale.

Pe larg:

Construirea Centrului Sportiv ,,Stadionul Tineretului”, are un concept unic în România. Acesta va avea un velodrom interior, dar și pistă de atletism omologată pentru cel mai înalt nivel competițional. Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, a semnat pe 4 iunie contractul de executare a lucrărilor.

Întreaga investiție se va ridica la 214 milioane de lei, adică puțin peste 43 de milioane de euro, iar conform documentației elaborate de proiectant, clădirea va avea formă de eclipsă, cu latura cea mai mare de 130 de m, și o latură mică de circa 100 m. Regimul de înălțime al complexului sportiv va fi de S+P+3, cu o arie totală de 11.097,76 mp și o arie desfășurată de 34.600,21 mp. Durata execuției a fost stabilită la 30 de luni.

Președintele Consiliului Județean Dolj a declarat că ,,începem o poveste pe care o gândim de 3 ani, atunci când – împreună cu mulți campioni, oameni deosebiți, care au adus glorie României – ne-am sfătuit cu privire la cel mai oportun obiectiv de realizat pe amplasamentul Stadionului Tineretului; o arenă sportivă construită în anii ’30, care, din păcate, nu mai putea fi omologată conform noilor norme. În urma acestei întâlniri, am decis cu toții să construim un complex multifuncțional unic în România.

Viitorul centru sportiv înseamnă o suprafață desfășurată de peste 34.000 de metri pătrați, 27 de metri înălțime, un centru în interiorul căruia se va regăsi singurul velodrom interior din România, dar și o pistă de atletism omologată pentru competițiile internaționale, alături de o zonă modulară pentru sporturile de sală, precum handbal, volei, gimnastică sau tenis de câmp. Vorbim și de o sală în care pot fi organizate și alte tipuri de evenimente și care va găzdui până la 8.500 de spectatori.”

În schimb, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a menționat că ,,în același timp, am realizat și săli sportive pentru înaltă performanță. Avem cel mai frumos stadion din România și al patrulea din lume ca originalitate, conform site-urilor de specialitate. Avem, de asemenea, singurul stadion de atletism din România care poate să găzduiască și competiții internaționale, nu doar de nivel național. Iată că vom avea și acest complex sportiv, cu un design deosebit, la fel ca și cealaltă sală, pe care urmează să o construiască Primăria Craiova în zona Piața Veche.

Ne așteptăm la o emulație, ne dorim să devenim capitala sportului din România și cred că deja am reușit acest lucru, într-o foarte mare măsură. Urmează ca și bazinul olimpic de la Water Park să fie acoperit și transformat într-unul destinat cu adevărat înaltei performanțe. Așadar, putem spune că, după 4 ani, vom avea baze sportive acoperite pentru absolut toate sporturile“.