Anul trecut, un buget de peste 500 milioane de euro a fost prevăzut prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru construirea a 600 de centre de colectare prin aport voluntar (CAV).
Pentru CAV, bugetul prevăzut în PNRR este de 452,2 milioane de euro, iar pentru centrele integrate, destinate aglomerărilor urbane, bugetul este de 83,7 milioane de euro. Dintre cele 600 de proiecte, se anunța că minimum 250 vor fi gata până în septembrie anul acesta. Care este, însă, stadiul lucrărilor?
Ce sunt centrele de colectare prin aport voluntar?
CAV-urile sunt facilități destinate colectării separate a diferitelor tipuri de deșeuri menajere. Aceste centre permit cetățenilor să aducă deșeuri care nu pot fi colectate prin metodele obișnuite “door-to-door”, cum ar fi deșeurile reciclabile și bio-deșeurile care nu se încadrează în pubelele individuale, precum și fluxuri speciale de deșeuri, inclusiv deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, și altele.
Dotarea fiecărui centru de colectare prin aport voluntar cuprinde:
- Container de tip birou pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare;
- Container frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);
- Container pentru colectarea de deșeuri periculoase (echipat cu recipiente pentru lămpi fluorescente, becuri, deșeuri solide și lichide periculoase, uleiuri uzate, vopseluri, solvenți deșeuri medicale, baterii, deșeuri electrice);
- Containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;
- Containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice mici, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier/lemn;
- Containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente sticlă;
- Containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc);
- Containere deschise, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz.
Așadar, centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată:
- A deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și bio-deșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale
- A fluxurilor speciale de deșeuri:
- deșeuri voluminoase,
- deșeuri textile,
- deșeuri din lemn,
- mobilier,
- deșeuri din anvelope,
- deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate,
- deșeuri periculoase,
- deșeuri de cadavre animale,
- deșeuri de grădină,
- deșeuri din construcții și demolări
Câte proiecte de CAV sunt monitorizate de Victa?
Potrivit datelor furnizate de Victa, 455 de proiecte de CAV sunt monitorizate de la începutul anului. Valoarea acestora pe șantier se ridică la 1,12 miliarde RON, cu o suprafață de 98179,39 mp.
Cele mai multe proiecte se înregistrează în județele Suceava (33), Maramureș (27), Bihor (19) și Mureș (18). Pe de altă parte, nu există niciun proiect în București sau județul Bistrița-Năsăud.
Din acestea, doar 5 proiecte sunt finalizate, în județele Timiș (1), Galați (1), Tulcea (1) și Maramureș (2). Alte 3 proiecte sunt în curs de amenajare, iar 322 sunt în etapa de construcție.
104 proiecte se află în faza de dinainte de execuție, pe când 21 sunt în etapa de proiectare. Mai bine de 99,3% sunt finanțări publice, însă există și 3 proiecte private, în județele Suceava, Galați și Prahova.
După tipul construcției, se observă că deși sunt noi implementate, aproape 2% din centrele de colectare prin aport voluntar deja construite au nevoie de reparații sau renovări. Așadar, sunt:
- 447 proiecte de construcții noi, cu o valoare de 1,10 miliarde RON
- 8 proiecte de renovări și reparații, cu o valoare de 17,76 milioane RON