FläktGroup a luat naștere în 2016, când DencoHappel (anterior parte a GEA) și Fläkt Woods și-au unit forțele pentru a crea ceea ce a devenit ulterior o companie lider în tehnologia aerului, oferind cele mai inovatoare și eficiente soluții energetice.
În suedeză, „Fläkt” înseamnă ventilator. Nimic mai simplu! Iar acest nume a fost parte a companiei pentru mai bine de 100 de ani.
Echipa FläktGroup a pornit într-un roadshow european, în 22 de țări și 57 de opriri. Showroom-ul mobil va fi echipat cu mai multe produse, oferind participanților oportunitatea de a descoperi soluții inovatoare și de face cunoștință cu specialiștii companiei.
Mai multe despre acest turneu european, despre locațiile din România, dar și cum ar fi tratat problema aparatelor de aer condiționat de la Jocurile Olimpice, ne vorbește Cătălin Petca, Managing Director al FläktGroup.
Bună, Cătălin! FläktGroup se află deja într-un turneu european cu ocazia showroom-ului mobil Fläkt on Wheels. Ne poți mai multe despre acesta? La ce să ne așteptăm și cui ai recomanda să participe?
Bună, Nicoleta! Da, așa este! Flakt on Wheels este un concept sub forma unui showroom mobil care aduce cele mai inovatoare soluții ale noastre în fața celor care vor dori să le descopere, să interacționeze și să afle mai multe lucruri direct de la unul dintre cei mai mari producători din domeniul HVAC.
Evenimentul este deschis tuturor celor care sunt interesați de soluțiile și produsele noastre. Ne propunem să atragem cât mai mulți specialiști din domeniu, proiectanți, consultanți, firme de instalații, antreprenori generali, dar poate fi o ocazie unică și pentru investitori și beneficiari finali să vadă un stand funcțional cu produse din 5 fabrici europene, fără a fi nevoiți să se deplaseze la Frankfurt sau Milano la un târg de profil.
Se cunosc deja locațiile și datele pentru turneul din România?
Prima oprire va fi la Cluj, Florești, în curtea noului nostru sediu de pe strada Abatorului nr. 1A în data de 8 Octombrie între orele 10-18.
De aici, Flakt on Wheels se va opri la Iași în data de 10 Octombrie, de această dată în curtea Facultății de Instalații și Construcții, mulțumim pe această cale pentru deschidere și îi așteptăm cu drag atât pe studenți cât și pe profesori să ne fie alături la fel între orele 10-18.
La București vom ajunge în data de 14 Octombrie și ne vom poziționa la Hala Laminor, pe Bulevardul Basarabia între orele 10-18.
Cum se poate face înscrierea la acest showroom mobil? Iar în acest sens, se pot rezerva anumite produse la fața locului?
Înscrierea se poate face la formularul acesta. Iar partenerii noștri ne pot contacta telefonic, colegii mei ocupându-se de înscriere.
Da, sigur, se poate rezerva, comanda, orice tip de produs dorit în timpul vizitei la Flakt on Wheels.
Cum ai descrie succesul în termenii unui astfel de eveniment?
Succesul unui astfel de eveniment este dat de participanți. Cu cât vom avea mai multe persoane interesate să participe, să interacționeze cu noi, să descopere modalități eficiente de a proiecta, optimiza și moderniza proiectele lor cu cele mai noi tehnologii de pe piață, prin implementarea soluțiilor noastre, ne vom putea declara mulțumiți.
Consideri că FläktGroup are o responsabilitate socială de a promova o abordare cu emisii scăzute de carbon? Cum tratează compania o astfel de inițiativă?
Facem acest lucru zi de zi în interiorul sectorului în care activăm și încercăm prin diverse metode de informare să promovăm aceste subiecte și către publicul larg, spre exemplu prin publicarea de articole informative și educative pe blogul nostru.
Un exemplu ar fi prin adaptarea la soluții mai puțin convenționale, cum ar fi modernizarea și recondiționarea echipamentelor vechi. Această alternativă include servicii de reînnoire, upgrade-uri de tehnologie și înlocuiri care vor ajuta sistemul să funcționeze la cel mai bun nivel și să-i maximizeze ciclul de viață. Alegând să modernizăm în loc să punem în funcțiune unități noi, cu un grad de eficiență energetică apropiată de cele noi, vom avea un impact pozitiv asupra mediului și implicit asupra amprentei de carbon a clădirilor.
Odată cu tendințele de sustenabilitate sau provocările climatice, ai observat schimbări în preferințele clienților? Ce produse recomanzi pentru cei îngrijorați de aceste aspecte?
Preferințele clienților sunt de cele mai multe ori strâns legate de respectarea legislației în vigoare. Suntem conștienți cu toții de importanța eficienței energetice, în aceste vremuri cu provocări climatice, dar de cele mai multe ori ne lovim de realitatea costurilor. Costurile de exploatare sunt rareori calculate pentru întreaga durată de viață a echipamentelor și a consumului energetic al acestora vs costul achiziției.
Avem câteva recomandări esențiale pe care le folosim și în articolele noastre:
- Sisteme HVAC inteligente: Aceste sisteme utilizează date pentru a îmbunătăți performanța sistemelor HVAC, pentru a reduce consumul de energie și pentru a menține nivelul de confort al persoanelor care ocupă o clădire.
- Tehnologia de recuperare a energiei: Procesul de recuperare a căldurii, de exemplu, captează energia și o dirijează în sau în afara clădirii, în funcție de temperatura exterioară, pentru a obține o eficiență sporită a sistemului.
- Sisteme HVAC controlate de la distanță: Conectarea la sistemele HVAC prin internet permite proprietarilor de clădiri să-și monitorizeze și să controleze sistemele de la distanță, reducând nevoia de întreținere la fața locului.
- Întreținere predictivă: folosește algoritmi de învățare automată și de date pentru a prognoza când sistemele HVAC vor avea nevoie de mentenanță, ceea ce poate reduce timpul de nefuncționare și crește eficiența acestora.
Care este o fațetă importantă a acestei industrii pe care oamenii o ignoră adesea?
Este adesea trecut cu vederea impactul semnificativ pe care proiectarea și întreținerea sistemelor HVAC îl au asupra sănătății și productivității ocupanților clădirilor. Ne concentrăm atenția pe confortul termic sau eficiența energetică, dar nu trebuie să pierdem din vedere că un sistem HVAC bine proiectat și întreținut poate reduce semnificativ riscul de boli transmise prin aer, îmbunătăți calitatea aerului interior și, implicit, poate crește performanța cognitivă și bunăstarea generală. Astfel, un sistem HVAC nu este doar o necesitate tehnică, ci un factor esențial pentru un mediu de viață și de lucru sănătos.
Cum ai văzut abordarea organizatorilor Jocurilor Olimpice în materie de sisteme de aer condiționat? Dacă Parisul plănuia să organizeze cea mai verde olimpiadă, iată, au fost nevoiți în cele din urmă, să cedeze presiunilor și să instaleze 2,500 de sisteme de aer condiționat. Cum ai fi tratat această problemă?
Sunt sigur că fiecare ediție a Jocurilor Olimpice vine cu provocări uriașe pentru organizatori. Cele de anul acesta de la Paris au avut o presiunea în plus, deloc ușor de gestionat. În materie de sisteme de aer condiționat au făcut un compromis între dorința de a organiza o olimpiadă sustenabilă și necesitatea de a asigura confortul și siguranța participanților și spectatorilor.
Promisiunea a fost că vor organiza „cea mai verde olimpiadă”, concentrându-se pe reducerea emisiilor de carbon, utilizarea de energie regenerabilă și reducerea deșeurilor, însă provocările climatice tot mai intense au forțat instalarea unui număr mare de sisteme de aer condiționat pentru a face față temperaturilor ridicate, influențate de schimbările climatice.
Dacă aș fi fost în locul organizatorilor, aș fi încercat să integrez soluții cât mai inovatoare și sustenabile pentru a reduce impactul asupra mediului, spre exemplu sisteme de răcire cu energie regenerabilă sau de ce nu, utilizarea sistemelor de răcire pasivă.
Care sunt problemele majore sau cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit de-a lungul timpului? Ce fel de lecții ai învățat pe măsură ce compania a crescut?
Probleme majore nu am avut, dar provocările au intrat deja în rutina zilnică a colegilor mei. De cele mai multe ori deciziile întârziate și termenele scurte ne provoacă cele mai mari emoții, cu toate că dintr-o analiză internă a noastră reușim să rămânem în categoria producătorilor cu termene de livrare medii pentru soluții unice sau speciale, iar pentru cele standard chiar scurte.
Având în vedere profilul companiei noastre și piața dinamică în care activăm, învățăm zilnic câte ceva. Am învățat să ne adaptăm situațiilor și nevoilor partenerilor noștri mai bine decât o făceam înainte, avem un mediu plăcut de muncă și o echipa dedicată, ambițioasă care crește de la zi la zi.
Există planuri de extindere a ariei de servicii sau a produselor oferite de FläktGroup?
Da, FläktGroup are în mod constant planuri de extindere a ariei de servicii și produse, cum ar fi soluțiile de monitorizare și control inteligent de la distanță a echipamentelor furnizate de noi. În același timp ne dorim creșterea echipei de vânzări și service pentru a îmbunătăți eficiența operațională și confortul utilizatorilor.
Pentru final am păstrat o curiozitate, care sunt top 3 mituri pe care le întâlnim cel mai des în acest domeniu?
Cu un top 3 cred că răspunsul ar fi prea lung, dar cel pe care îl întâlnim foarte des este cel al sistemelor HVAC care „atâta timp cât funcționează nu necesită întreținere”.
Mentenanța preventivă a echipamentelor prelungește durata de viață a acestora și poate preveni defecțiuni costisitoare care nu sunt acoperite de garanție. Curățarea filtrelor și verificările periodice sunt esențiale pentru eficiență energetica crescută, durabilitate, îmbunătățirea calității aerului și un confort sporit fără întreruperi.
Mai multe informații aici.