Pe scurt:
- Investiție de 20 milioane euro de Zabka pentru deschiderea primelor 5 magazine din țară.
- Ținta companiei pentru acest an este deschiderea a 200 de astfel de spații.
- De dezvoltarea rețelei de magazine din România se ocupă Froo, companie a grupului Zabka, dar și DRIM Daniel Distribuție
Pe larg:
Zabka, cel mai important retailer de proximitate din Polonia, și-a alimentat cu aproape 20 milioane euro compania din România pentru deschiderea primelor magazine. Deși au fost anunțate primele 5 magazine în țară, ținta acestui an este deschiderea a 200 de astfel de spatii.
Magazinele din Polonia funcționează în cluburi sportive, clădiri de birouri, sau în incinta unor alți retaileri precum Leroy Merlin sau Decathlon. Cei care se vor ocupa de dezvoltarea rețelei de magazine din România sunt Froo, companie a grupului Zabka, dar și DRIM Daniel Distribuție. Pe termen lung, compania poloneză, care este parte a CVC Capital Partners, își propune să devină cel mai mare operator din lume, peste Amazon.
Zabka este deja unul dintre liderii europeni ai retailului de proximitate modern, cu peste 10.000 de angajați, peste 10.000 de magazine, soluții digitale, 3 milioane de clienți zilnic, și livrări la domiciliu. În 2017, compania a primit un ajutor de 25 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, fondurile fiind apoi folosite pentru investiții verzi și sustenabile.
De atunci, Zabka a fost cumpărat de mai multe fonduri din portofoliul CVC Partners a Mid Europa Partners, proprietarul lanțului Profi și operatorul serviciilor medicale Regina Maria, pentru o sumă estimată la 1 miliard de euro. Această tranzacție a fost cea mai semnificativă în istoria retailului alimentar polonez, dar și cel mai important exit al unui fond de private equity din Polonia.