Industria băuturilor face upgrade: PepsiCo aduce în Ilfov tehnologie de producție de top

octombrie 15, 2025

PepsiCo a anunțat inaugurarea unei noi linii de îmbuteliere a băuturilor în doze, în urma unei investiții de 8,5 milioane de dolari, la fabrica sa din Dragomirești-Deal, județul Ilfov. Noua linie, complet automatizată, are o capacitate de producție de până la 1,5 milioane de doze pe zi, potrivit unui comunicat transmis de companie.

Echipamentul permite îmbutelierea în mai multe formate, 250 ml, 330 ml și 500 ml și deservește toate mărcile din portofoliul PepsiCo East Balkans, inclusiv Pepsi, Mirinda, 7Up, Mountain Dew și Lipton.

Cu această investiție, fabrica din Dragomirești-Deal ajunge la șapte linii de producție operaționale, având o capacitate anuală totală de peste 500 de milioane de litri de băuturi, dintre care 15-20% sunt destinate exportului.

Suntem mândri că deținem cea mai automatizată linie de îmbuteliere din portofoliul european al PepsiCo, iar acum adăugăm și singura linie de îmbuteliere în doze din regiunea Balcanilor de Est. Această investiție marchează o nouă etapă în procesul de modernizare și dezvoltare a operațiunilor noastre din România. Băuturile produse la Dragomirești-Deal ajung în șapte piețe, consolidând poziția fabricii ca hub strategic de producție și distribuție pentru Europa Centrală și de Sud-Est”, a declarat Radu Berevoescu, General Manager PepsiCo East Balkans.

În 2023, PepsiCo a pus în funcțiune la aceeași fabrică cea mai automatizată linie de îmbuteliere de sticle din portofoliul său european, în urma unei investiții de 13 milioane de dolari. De asemenea, în Popesti-Leordeni, compania a inaugurat un depozit automatizat în valoare de 33,5 milioane de dolari, destinat unității sale de producție de snacksuri.

PepsiCo a raportat în 2024 venituri nete de aproape 92 de miliarde de dolari.