Marketing în construcții? Mirela Vlad, Alukönigstahl explică ce contează cu adevărat

mai 23, 2025

Alukönigstahl România a încheiat anul 2024 cu rezultate solide și o reconfirmare a rolului său ca partener de încredere în proiectele arhitecturale de referință. Cu o cifră de afaceri de 22,8 milioane de euro și un portofoliu diversificat, compania continuă să răspundă provocărilor pieței prin inovație, expertiză tehnică și o viziune axată pe sustenabilitate.

Mirela Vlad, Marketing Manager, ne vorbește despre segmentele care impulsionează creșterea, schimbările în comportamentul clienților și modul în care un brand tehnic poate construi relații durabile și emoționale în mediul B2B.

Cum a evoluat Alukönigstahl România în 2024 din punct de vedere al cifrei de afaceri și al poziției în piața de sisteme pentru construcții?

Anul 2024 a reprezentat pentru Alukönigstahl România o reconfirmare solidă a poziției noastre pe piață și un nou capitol în consolidarea poveștii de excelență care durează de peste trei decenii.

Într-un context economic și geopolitic marcat de instabilitate, am reușit să ne menținem direcția și să evoluăm sănătos, încheind anul cu o cifră de afaceri de 22,8 milioane de euro. Această performanță reflectă puterea brandului nostru și încrederea pe care partenerii ne-o acordă constant.

Privim spre viitor cu responsabilitate și asumarea în continuare a rolului de furnizor de încredere și partener pe termen lung în cele mai ambițioase proiecte arhitecturale din România.

Care sunt segmentele de proiecte care trag cel mai mult compania în sus: clădiri de birouri, rezidențial high-end, retail sau reconversii?

În acest moment, segmentul rezidențial high-end. Cererea pentru locuințe premium, eficiente energetic și aliniate standardelor NZEB continuă să fie crescută, iar dezvoltatorii investesc în soluții sustenabile, durabile și estetice, ceea ce ne plasează într-o poziție favorabilă.

În ceea ce privește clădirile de birouri, pandemia și tranziția către un model de lucru hibrid au dus la o scădere a investițiilor în acest domeniu. Cu toate acestea, previziunile pentru 2025–2026 indică o revenire treptată, mai ales pe segmentul clădirilor office verzi, eficiente energetic.

Totodată, dorința noastră este să ne putem duce expertiza, consolidată în proiecte private premium, mai departe și în slujba proiectelor publice de calitate, indiferent că vorbim despre construcții noi sau renovări.

Există proiecte emblematice în care sistemele Alukönigstahl au contribuit la rezultate arhitecturale spectaculoase? Ne puteți da exemple?

De-a lungul timpului, am fost implicați în proiecte emblematice precum Opera Center, City Gate, Pavilion Stejarul, Crystal Tower, SkyTower, Globalworth Campus, Isho Office, Sky Blue Hotel, Ana Tower, U Center sau Tandem. Am oferit, în paralel, sisteme de top și pentru segmentul rezidențial premium, printre care amintim Asmita Gardens, Cloud 9 Residence, WIN Herăstrău, Nusco City, Luxuria Domenii Residence, One Herăstrău Park, Cortina Residence, Stejeriș Brașov, Sea On sau One Mamaia.

Implicarea a depășit simpla furnizare de sisteme, datorită colaborării îndeaproape cu partenerii, pentru a adapta sau crea soluții tehnice dedicate, perfect aliniate nevoilor unice ale fiecărui proiect.

Cred că ceea ce ne definește este nu doar portofoliul vast, ci capacitatea de a livra soluții tehnice de top care pot fi adaptate oricărui tip de proiect.

Cum s-au schimbat cerințele clienților în ceea ce privește structurile metalice și tâmplăria din oțel în ultimii ani?

Cerințele clienților s-au rafinat considerabil în ultimii ani. Dacă înainte accentul era pus pe durabilitate și siguranță, astăzi se caută soluții care combină aceste calități cu designul minimalist și performanța ridicată.

Suntem singurul furnizor din România al sistemelor Jansen, un brand elvețian care înseamnă excelență tehnică și estetică, iar acest parteneriat ne permite să oferim soluții din oțel unice pe piață.

Oțelul este un material cu reputație clasică, dar aplicațiile sale actuale sunt extrem de inovatoare. Care sunt cele mai spectaculoase soluții sau sisteme pe care le furnizați în această zonă?

Oțelul a devenit opțiunea ideală pentru proiecte de reconversie, clădiri premium, dar și pentru interioare sofisticate. Spre exemplu, sistemul Jansen Art’15 este conceput special pentru compartimentările interioare și permite transformarea spațiilor în zone de comunicare vizuală, păstrând în același timp funcționalitatea și intimitatea acestora.

Versatilitate oțelului este perfect ilustrată în proiectul de reconversie a fostei hale Ford, realizat de One United Properties în cadrul ansamblului One Gallery, unde sistemele Jansen au fost alese tocmai pentru capacitatea lor de a păstra spiritul industrial autentic, integrându-l într-un context arhitectural contemporan, cu standarde ridicate de eficiență energetică și estetică modernă.

Care este produsul sau sistemul care vi se pare cel mai „revoluționar” din portofoliul vostru actual, și de ce?

Mi-e greu să aleg un singur sistem, pentru că portofoliul nostru este extrem de diversificat, cu produse care nu doar răspund cerințelor pieței, ci le și modelează.

Atât sistemele Schüco, cât și cele Jansen, reprezintă fiecare un etalon pe aria sa, iar ceea ce le face „revoluționare” in viziunea mea, este capacitatea lor de a răspunde unor cerințe complexe: sustenabilitate, performanță tehnică, libertate de design și longevitate, toate fără compromisuri.

Sustenabilitatea este pe buzele tuturor. Cum răspundeți cerințelor nZEB și ce rol joacă eficiența energetică în portofoliul vostru?

Am spus de multe ori că pentru noi, sustenabilitatea nu este doar un trend, ci o direcție strategică asumată de mulți ani. Atât sistemele Schüco, cât și cele Jansen sunt gândite pentru a răspunde celor mai exigente cerințe în ceea ce privește eficiența energetică.

Știm că o clădire performantă energetic nu înseamnă doar consum redus, ci și confort sporit pentru utilizatori, costuri reduse și o amprentă de carbon scăzută pe termen lung.

Ce vă motivează personal să lucrați într-o industrie atât de tehnică și riguroasă?

Este o industrie în care fiecare zi aduce o provocare nouă, o altă perspectivă și nu poți reuși fără implicare, profesionalism și curaj. Pentru mine, frumusețea vine tocmai din complexitatea și dinamismul acestui domeniu. Lucrez cu oameni excepționali, iar fiecare dialog este o sursă de învățare.

Cu toate că este un mediu solicitant, consider că ceea ce facem construiește la propriu viitorul orașelor noastre și asta nu e puțin lucru.

Haideți să vorbim puțin și despre marketingul într-o industrie tehnică. Evenimentele fizice, cataloagele sau digitalul – ce canale funcționează cel mai bine în relația cu profesioniștii din industrie?

Marketingul într-o industrie tehnică precum construcțiile e un echilibru fin între expertiză, încredere și relații directe. Am testat digitalul, cataloagele, prezența în social media, toate au rolul lor și trebuie să fim prezenți peste tot. Însă în continuare consider că cel mai mult contează interacțiunea umană.

La Alukönigstahl, promisiunile trebuie dublate de fapte, iar seriozitatea, calitatea și respectarea angajamentelor sunt esențiale.

Există o componentă emoțională în alegerea sistemelor premium, chiar și într-un context B2B? Dacă da, cum o activați?

Întotdeauna există o componentă emoțională, chiar dacă vorbim de B2B, pentru că la capătul fiecărei decizii este tot un om.

Când prezentăm un sistem Schüco sau Jansen, vorbim despre cum va arăta lumina care intră dimineața într-un living sau despre cum un detaliu bine gândit aduce confort și liniște.

Când oamenii înțeleg că prin alegerile lor contribuie la mai mult decât o clădire, contribuie la o stare sau chiar la o viață mai bună, acolo inevitabil intervine emoția. Iar noi încercăm să fim parte din acel proces cu responsabilitate și onestitate.

Cum vreți să arate Alukönigstahl România peste 5 ani? Mai multă inovație, extindere regională, focus pe sustenabilitate?

Peste 5 ani, îmi doresc să nu mai fie nevoie să explicăm „de ce noi”, ci ca numele nostru să fie o garanție în sine. Îmi doresc ca Alukönigstahl România să fie percepută ca standardul de excelență în industrie, să fim prima opțiune a celor care pun calitatea, sustenabilitatea și inovația pe primul loc.

Îmi doresc să continuăm să inovăm, să aducem în România cele mai avansate sisteme, să continuăm parteneriatele cu arhitecți, dezvoltatori și constructori care împărtășesc aceleași valori. Și, extrem de important, să contribuim activ la educarea pieței în direcția calității.

Urmăriți activitatea Alukönigstahl pe:
Website | Facebook | Instagram | LinkedIn

Citește și: