România pierde populație, îmbătrânește accelerat, iar noul stoc de proiecte (construcții) e subțire în multe județe, mai ales în urbanul mic, unde șantierele noi se mută tot mai mult în ruralul periurban.

În 10-15 ani, un segment relevant de orașe mici și medii riscă să cadă sub „masa critică” de activitate economică, servicii publice și conectivitate. Datele oficiale confirmă: populația la 1 ianuarie 2024 are 20% persoane 65+, în creștere față de 2023, iar declinul pe termen lung e documentat de Eurostat și INSSE; în paralel, autorizațiile de construire au scăzut în 2024 și rămân dominate de mediul rural (aproximativ 70%).

Dincolo de cifrele seci, o realitate amară prinde contur: în următorii 15 ani, până la 20% dintre orașele mici și medii din țară riscă să devină irelevante. Nu vor dispărea brusc de pe hartă, dar se vor stinge încet, pierzându-și rolul economic, social și administrativ.

Această „irelevanță urbană” se construiește dintr-o combinație de factori: populație în scădere, migrație masivă, lipsa unor investiții noi, infrastructură întârziată și dependență de industrii care au murit sau mor la rândul lor.

Declinul demografic și polarizarea urbană

Datele oficiale confirmă imaginea sumbră. România a pierdut peste 2,5 milioane de locuitori în ultimele două decenii, cea mai mare scădere din Uniunea Europeană. Ponderea persoanelor peste 65 de ani a urcat la aproape 20% din totalul populației, iar trendul continuă să accelereze.

În același timp, marile orașe magnet – București, Cluj, Iași, Timișoara – atrag forța de muncă și investițiile, lăsând în urmă zeci de centre urbane secundare care pierd oameni, proiecte și vitalitate economică. Autorizațiile de construire confirmă această tendință: în 2024, 70% dintre ele au fost emise în ruralul periurban, nu în orașele mici.

Cum se măsoară riscul de irelevanță

Am construit un scor orientativ – „Indicele de Risc de Irelevanță Urbană” (0–100) – care ține cont de cinci piloni: demografie, dinamica proiectelor, migrație, conectivitate și dependență economică. Cu cât scorul e mai mare, cu atât orașul e mai expus la un colaps tăcut.

Rezultatele arată că nu doar Valea Jiului sau orașele mono-industriale sunt în pericol. Într-un scenariu de continuitate a trendurilor actuale, chiar și centre regionale de dimensiuni medii vor fi împinse la marginea hărții economice a țării.

10 orașe în „stingere”

1. Reșița (CS): depopulare cronică; UCM Reșița în faliment (2025); proiectul feroviar Reșița–Timișoara are avize, dar întârzieri administrative persistă. Risc: ridicat.
   
   
2. Câmpulung (AG): colapsul ARO (faliment 2006) + scădere populație 2011→ 2021 (27.574 loc.); proximitatea A1 nu a înlocuit platforma industrială. Risc: ridicat.
   
   
3. Petroșani (HD): vale minieră în tranziție; declin demografic sever; programe de „tranziție justă” în curs, dar efectele durează. Risc: ridicat.
   
   
4. Lupeni (HD): același profil minier; populație 2021 aproape 18,700; oportunitățile non-miniere rămân limitate. Risc: ridicat.
   
   
5. Motru (GJ): mono-dependență energetică; tranziția pe cărbune apasă; proiecte noi modeste. Risc: ridicat (estimare).
   
   
6. Roman (NT): pierdere de populație; economie ancorată în metalurgie (Petrotub/AMTP Roman). A7 ajunge relativ aproape (Pașcani–Bacău), dar fazarea până la capăt e 2025–2026; efectele vor veni târziu. Risc: mediu-ridicat (poate coborî dacă A7 se deschide complet și apar investiții).
   
   
7. Tecuci (GL): slab conectat până la finalizarea A7/A8; scădere demografică. Risc: mediu-ridicat.
   
   
8. Turnu Măgurele (TR): margine de rețea, puține proiecte, emigrație internă/externă ridicată la nivel județean. Risc: mediu-ridicat.
   
   
9. Reghin (MS): dependență de lemn/mobilă; presiuni pe costuri și forță de muncă; migrație negativă regională. Risc: mediu.
   
   
10. Tulcea (TL): demografie și economie fragile; conectivitate rutieră modestă (fără autostradă); șocuri în turism/Delta afectează cashflow local. Risc: mediu (volatil).

Aceste exemple nu sunt excepții. Sunt repere ale unui fenomen mai amplu, care poate atinge zeci de alte orașe similare.

Infrastructura, ultima șansă

O șansă de supraviețuire pentru multe dintre aceste orașe vine din conectivitate. Autostrada Moldovei (A7), dacă va fi finalizată la timp, poate resuscita centre precum Roman sau Tecuci. Modernizarea liniei feroviare Reșița-Timișoara ar putea salva, în parte, capitala Carașului. Dar fără șantiere reale și fără accelerarea proiectelor, aceste orașe rămân izolate.

Ce ar însemna o strategie de salvare

Trei direcții sunt evidente:

• Legarea rapidă la coridoarele mari de transport, altfel niciun investitor nu va paria pe aceste orașe.
  
  
• Reconversia economică, prin parcuri industriale de mici dimensiuni și fonduri de tranziție justă, care să înlocuiască industriile moarte.
  
  
• Urbanism orientat pe retenția populației tinere, cu servicii publice funcționale, locuințe accesibile și orașe în care merită să rămâi.

Concluzie

Predicția dură că 20% dintre orașele României vor deveni irelevante în 15 ani nu este o exagerare, ci un scenariu realist dacă nu se schimbă nimic. Orașele nu mor spectaculos, ci în liniște: scad în statistici, se golesc de oameni, pierd școli, spitale, fabrici și rămân cu o glorie trecută care nu mai atrage pe nimeni.

Însă tocmai pentru că declinul este vizibil și măsurabil, există și șansa de a-l inversa. Dacă guvernele, investitorii și planificatorii regionali intervin acum cu infrastructură, reconversie și strategii de retenție, unele dintre aceste orașe pot scrie altă poveste. Dacă nu, în 2040 România va arăta ca o hartă cu insule izolate, înconjurate de goluri urbane

Surse: INSSE, Eurostat, Banca Mondială, CNAIR/CFR