Segmentarea proiectelor de construcție în domeniul sănătății

noiembrie 29, 2024

Acest raport oferă o analiză detaliată a proiectelor de construcție în domeniul sănătății (spitale, clinici, laboratoare, farmacii), pe baza datelor preluate din Victa, în perioada 1 ianuarie 2024 – 29 noiembrie 2024. Raportul include date despre modul de finanțare, tipul de proiect și etapele de dezvoltare.

Creșterea cererii de asistență medicală în România este susținută de o serie puternică de proiecte de infrastructură medicală prin Programul Sănătate 2012-2027. Victa urmărește 923 de proiecte de construcții medicale și științifice cu o valoare totală de 35,10 miliarde RON, începând cu 1 ianuarie 2024. Suprafața șantierelor ajunge la 5,33 milioane mp.

Segmentarea proiectelor de construcție în domeniul sănătății pe regiuni

București deține cea mai mare cotă de valoare din conducta de proiecte de construcție medicală. Cu 96 de proiecte, o investiție de 5,27 miliarde RON și o suprafață totală de 1,03 milioane mp, București domină sectorul medical din România. Cu toate acestea, doar 5 proiecte sunt finalizate.

Pe următoarea poziție se află județul Iași, cu 53 de proiecte, o investiție de peste 2,65 miliarde RON și suprafață de 472,833 mp. Pe podium se situează și județul Timiș, cu 51 de proiecte, investiție de 2,40 miliarde RON și o suprafață de 196,917 mp.

Proiecte de construcții în domeniul sănătății după modul de finanțare

Modalitățile cheie de finanțare ce sprijină proiectele de construcție sunt publice, publice/private (prin fonduri europene) și private. Însă investițiile publice finanțează majoritatea proiectelor de sănătate în 2024. Este vorba de 671 de proiecte publice, cu o investiție pe șantier de 27,75 miliarde RON și o suprafață de 3,88 milioane mp.

Numai în București sunt 60 de astfel de proiecte, a căror valoare se ridică la 3,20 miliarde RON, urmat de județul Iași, cu 38 de proiecte și o finanțare de 2,60 miliarde RON.

Harta investițiilor publice

Pe de altă parte, sunt 244 de investiții private, a căror valoare se ridică la 6,81 miliarde RON. București domină și acest clasament, cu 36 de proiecte medicale private și o valoare de 2,08 miliarde RON. Timiș se află pe locul doi cu 30 de proiecte private și o valoare de 82,41 milioane RON.

Doar 8 proiecte sunt finanțate prin fonduri public-private, câte un proiect în județele Satu Mare, Timiș, Hunedoara, Brașov, Argeș, Prahova, Galați și Iași.

Clasarea numărului de proiecte în domeniul sănătății după stadiul de dezvoltare

Proiectele de construcție variază în ceea ce privește complexitatea, amploarea lor, dar și rezultatele dorite. În orice caz, toate proiectele urmează același proces de dezvoltare, de la intenție, proiectare, autorizare, etapa de dinainte de execuție, construcție, amenajare și finalizare.

Managementul adecvat al proiectelor de construcție ne oferă linii directoare clare cu privire la fiecare fază a proiectului, cu sarcini și obiective clar definite. Astfel că, potrivit Victa, clasarea proiectelor medicale după stadiul de dezvoltare arată astfel:

Proiecte de construcție în domeniul sănătății după tipul de construcție

Cele mai multe proiecte din acest sector sunt de renovare (371), urmate de construcții noi (361), extindere (128), reparații (39) și modernizare (26). Investiția proiectelor de renovare este de aproximativ 5,83 miliarde RON, cu o suprafață de 1,28 milioane mp.

Pe de altă parte, construcțiile noi însumează o investiție de 23,78 miliarde RON și o suprafață de 3,25 milioane mp. Cele mai multe proiecte sunt în București (50), județul Timiș (31) și județul Cluj (18).

Hartă proiecte renovări

Hartă construcții noi

TOP 5 proiectanți în domeniul medical în perioada menționată

TOP 5 antreprenori generali în domeniul medical în perioada menționată

Proiecte de construcție în domeniul sănătății – cele mai recente evoluții

Spital Regional de Urgență Cluj S+P+5E+6Ep, 873 paturi și parking subteran si suprateran cu 1413 locuri – Pachet 1 +2 (vezi P080517)

Valoare: 2.02 mld RON

Suprafață: 184,013 mp

Stadiu la data de 18.11.2024: Lucrările care pregatesc terenul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență (SRU) Cluj, realizate de Ubitech Constructii, au ajuns la stadiul de 80%, după 6 luni de la începerea acestora. Potrivit estimărilor, această etapa s-ar putea încheia în luna ianuarie 2025, până atunci putând fi desemnat și constructorul noilor clădiri.

Spital Regional de Urgență Craiova – Pachet 2 S+D+P+4E+Eth (vezi P399909)

Valoare: 2.09 mld RON

Suprafață: 191,643 mp

Stadiu la data de 09.10.2024: Compania Kuzu Toplu Konut Insaat AS și asocierile Synergy Construct (lider) – YDA Insaat Sanayi ve Ticaret AS, respectiv Construcții Erbasu (lider) – Concelex – Con-A Operations – Bog’Art, au depus oferte de participare la licitația pentru construcția Spitalului Regional de Urgență (SRU) Craiova, pentru Pachetul 2 de lucrări. Cele trei oferte sunt în etapa de evaluare tehnică și financiară, ce are termen de finalizare stabilit la data de 6 ianuarie 2025, ora 18:00.

Spital Regional de Urgență Iași: 2S+P+5E+6Er, 850 paturi – Pachet 2 (vezi P257675)

Valoare: 1.82 mld RON

Suprafață: 149,000 mp

Stadiu la data de 26.09.2024: Spitalul Regional de Urgență din Iaşi se află în faza de evaluare a ofertelor depuse de 6 consortii pentru lucrări şi ar trebui să avem un câştigător desemnat în prima lună din 2025, a declarat Adrian George Popa, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Spital Regional de Urgență Iași: 2S+P+5E+Eth, 850 paturi – Pachet 1 lucrări de construcție (vezi P254158)

Valoare: 29.42 mil RON

Suprafață: 202, 689 mp

Stadiu la data de 20.11.2024: În cadrul cercetărilor arheologice preventive de pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență (SRU) din Iași, cercetătorii Institutului de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iași, au descoperit mai multe complexe datând din preistorie, transmite Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS). Finalizarea acestor lucrări este programată pentru ianuarie.