Cătălin Georgescu este unul dintre cele mai sonore nume din spațiul artei vizuale, lucru la care a contribuit și pendularea aceasta între fotografie de arhitectură, design interior, portret sau peisaj și natură. Explorarea, însă, nu se oprește într-un punct, ci merge către vâltorile acelea care au capacitatea de a dezvolta spiritul.

Pe Cătălin îl urmăresc de ani de zile pe Instagram, și am vrut să ne oprim și să respirăm puțin, alături de el, aerul acesta tare, dar sănătos, din înălțimile artei vizuale.

Bună, Cătălin! În primul rând, ce anume ți-a dat impulsul acesta creator? De ce fotografia?

Am crescut solitar. Mai repede înconjurat de gânduri decât de oameni prezenți. Și fotografia mi-a canalizat în sfârșit dezordinea și astâmpărat curiozitatea. Era mereu cu mine, era la-ndemână și era a mea.

Ai fost interesat dintotdeauna să documentezi mediul construit?

Îmi place să merg pe jos. De când am descoperit că orașul e mai mare decât drumul zilnic spre liceu, mai des îl cunosc din picioare, de pe trotuar, decât din orice cu roți. Și-mi place cum cade soarele pe clădiri, cum se reflectă fascicul din ziduri, cum definește texturi, cum o casă recapătă personalitate și sticla reflectă un canion de lumină-n stradă.

Dar am ajuns să pozez interioare și arhitectură neintenționat. Ca-n multe alte scenarii personale, am avut prezența de spirit să spun ”da” de suficiente ori când s-a ivit ocazia. Și iată-mă.

În general, există un anumit mesaj sau un sentiment pe care dorești să îl transmită imaginile tale?

Caut să transmit ce simt când văd compoziția potrivită: liniște, ordine, echilibru, calm, rost, profunzime, împământare.

Cât de important este echipamentul în momentul în care te decizi să faci din această activitate o meserie?

Echipamentul devine din ce în ce mai puțin important. Inspirația și experiența sunt mai relevante. Dacă le împerechezi cu un telefon bun, ai tot ce-ți trebuie. Marele avantaj al echipamentului profesionist e că-ți oferă predictibilitate, coerență, consecvență și fiabilitate. Dar nu te face mai bun, doar cu rezultate consistent bune.

Cât de importantă este crearea propriul stil? Cum echilibrezi acest lucru cu nevoile individuale ale clienților sau ale proiectului?

Mediul fotografic e foarte democratizat. Toți avem propriile camere acum. Nu-i dificil să obții rezultate bune din prima. Și asta-i minunat. Nici eu n-aș fi azi aici dacă n-aș fi avut acces la un aparat digital și decent ca preț.

Dar pentru un fotograf care vrea să ceară bani pentru ce oferă, simt că stilul personal devine un atu. Corelat cu prezența în social media, șansele cresc să primești mai des joburi.

Dar n-o să las prea curând stilul personal să contravină nevoilor clientului. În cel mai bun scenariu, am timp să-i ofer ce-mi cere și-apoi să contribui cu ce simt că lipsește. Dar, din fericire, majoritatea clienților mei deja știu din online ce pozez și cum gândesc. Și tocmai de asta mi-au scris. Așa că-mi deschid casa, mă lasă-n voie și roagă să trag ușa după mine când termin.

Înainte de a începe un nou proiect și în funcție de natura ședințelor foto, ce tip de cercetare faci și de ce? Care este primul lucru pe care îl faci când ajungi la fața locului?

Dacă pozăm și exteriorul, caut prognoza meteo și o simulare a soarelui pe cer. Da-n rest sunt pregătit pentru orice scenariu și cu același echipament. Singura rugăminte concretă e să mi se ofere suficient timp cât să mă imersez în spațiu și să-i fac dreptate.

Primul lucru odată ajuns este să cer un tur al casei. Mă ajută să prioritizez încăperile importante sau să prezic cum o să cadă lumina-n încăperi. Al doilea lucru e să-mi pun muzică-n căști și să feliez spațiul observat în imagini. Iar ultimul e să m-așez pe orice pot să mă așez, să caut cadrele care mi-au scăpat de la nivelul ochilor.

Fotografia este într-o continuă evoluție. Cum te asiguri că munca ta rămâne relevantă într-o industrie cu ritm rapid? Cauți în mod activ inspirația și, dacă da, unde o găsești?

Nu știu cum să rămân relevant. Ba chiar mă simt uneori anacronic. Dar cred că-i mai important să privești spre tine decât spre exterior. La ce bine să arăți ca toată lumea astăzi când poți să fii ciudat mereu?

Nu caut activ inspirație, dar rămân cu ochii deschiși și urechea plecată. Tot ce fac și trăiesc riscă să mă influențeze. Și asta-i bine. Dar cel mai des consum filme și muzică. Și munți.

Care este o fațetă importantă al acestui domeniu pe care companiile/birourile de arhitectură o ignoră adesea?

Uneori simt că nu ne gândim suficient la cum să transmitem și perpetuăm mai ușor lumina naturală prin casă. Nici la cum putem sculpta spații în încăpere cu lumină artificială locală. Putem îngloba ambele idei la conceptul de ”light design„? Cred că face diferența dintre ”a house” and ”a home”.

Care au fost cele mai provocatoare aspecte ale fotografiei de arhitectură și design interior până acum și cum ai reușit să le depășești? A existat un proiect specific care te-a împins până la limită?

E dificil să pozezi spații mari. Similar ca-n fotografia de peisaj și natură, ”less is more”. Dacă ai un obiectiv ultra wide, nu-nseamnă că trebuie să-l forțezi până la capăt. Poți reda ideea de spațiu fără să redai integral tot spațiul. Încă învăț asta. Despre tot.

Proiectele mari mă împing în general spre limită. La răsărit pozez exterioare și drona survolează în aer, apoi interioare cu încăperile cu vedere spre est. Continui cu încăperi cu puțină lumină naturală și mă mut în cele cu vedere spre vest. Apoi m-așez pentru exterioarele de apus și cadre cu lumină albastră.

Iar după ce-am mutat trepiedul toată ziua, descarc carduri, încarc baterii, fac backup online și de mâine o iau de la capăt până-i gata. Dar provocarea cea mare pentru mine nu e surmenarea fizică, ci generarea unui itinerariu logistic de care să mă țin și stârnirea motivației ca să-mi înduplec voința să rămână fidelă planului pentru mai multe zile. Mai ales că-i greu să lași loc momentelor creative neplanificate când simți cum timpul nu se scurge în favoarea ta.

Suntem convinși că ai o serie de imagini, întâmplări care ți-au rămas în suflet și minte. Care este cea mai frumoasă, cea mai prezentă?

Acum vreun deceniu am pozat câteva lalele roz într-o vază albă de pe masa unei mici orangerii cu vedere spre grădină. Lumina directă, lateral perfectă. Amintirea-mi spune că a înglobat perfect conceptele pe care încă le caut într-o imagine bună. Mă gândesc lunar la imaginea asta.

Cum ai caracteriza orașul în care te afli în prezent ca locație pentru practicarea fotografiei de arhitectură?

Un regizor străin mi-a descris cândva Casa Presei Libere ca fiind ”a stalinist wedding cake”. Suntem un mix eclectic de stiluri, condus de nevoi imediate neghidate. Și oricât îmi blamez bula că merge prea puțin pe jos și ignoră orașul real dintre casă și Amzei, poate disocierea constantă prin traiul în insule este unealta de care avem nevoie să supraviețuim în continuare aici.

Ocazii pentru fotografie de arhitectură bună există, dar trebuie să fii invitat sau să le cauți cu ardoare. Iar privarea persoanei obișnuite de arhitectură de calitate cu acces public este un păcat. Care adâncește mai departe prăpastia inechităților și nu descurajează mozaicul.

Cine ar trebui să stimuleze cultura construcțiilor de calitate și de ce?

E dificil să vorbești despre construcții de calitate fără să ții cont de nevoi și putere de cumpărare. Nu-mi imaginez că se trezește proprietarul dimineața și-și spune: ce pregătit mă simt să altoiesc cele mai urâte alegeri peste construcția asta. Mai repede i-a fost ce-a știut atunci să aleagă cât să petecească o nevoie și să-i rămână bani și pentru restul nevoilor de la baza piramidei lui.

Da-n general (și aplicabil inclusiv proprietarilor cu bugete mai bune) pare să fie o chestiune de cultură, gust și influență. Iar asta vine din educație și stofa persoanelor care ne influențează valorile.

Dar dacă prin ”calitate” înțelegem ceva construit trainic și cu mândrie, responsabilitatea-i între proprietar (care vrea să obțină ce-i mai bun pentru cât plătește), constructor (care ar trebui să ofere ce-i mai bun pentru cât cere) și o autoritate regulatoare (care cere și verifică măcar siguranță și eficiență). Deci bunăvoință de toate părțile și sentimentul unui bine comun.

În opinia ta, ce investiții în sectorul construcțiilor sunt de maximă urgență?

În sectorul public, avem nevoie severă de consolidarea clădirilor care deja există, reconfigurarea eficientă a infrastructurii publice și locuințe sociale de calitate.

În sectorul privat, simt că o reorientare spre materiale de construcție eficiente energetic, construcții pasive și circuite de recirculare sunt esențiale pentru un viitor unde condițiile meteo fluctuează extrem și energia se scumpește considerabil.

Dacă ar fi un lucru pe care l-ai putea recomanda unui tânăr fotograf de arhitectură să-l studieze în profunzime, care ar fi aceasta și de ce?

Să caute fotografi care-i plac, să privească ce fac și să se-ntrebe ce anume îl atrage la imaginile lor. E un exercițiu și mai bun când studiezi ilustratori, pentru că în lumile pe care și le construiesc, compoziția-i deja perfectă și lumina divină.

Dar și mai important e să rămână curios, cu o foame pentru tot ce-i cade în mână. Că nu-nveți doar din ce-i bun.

Privind către viitor, ce se arată pentru tine?

Soare. Mult soare. Vreau să-mi petrec cât mai puțin timp la birou. Vreau ca toate mailurile să mă găsească afară. Și de la un punct în colo să setez un perpetuu mesaj de ”out of office”.

Toate imaginile aparțin (c) Cătălin Georgescu

Puteți urmări activitatea lui Cătălin pe:
Website | Instagram