Pe scurt:
- Parc de dimensiuni mari la Horpaz
- Investiție de 55 milioane lei fără TVA
- Suprafață de 22 de hectare
- Termen de execuție 32 de luni
Pe larg:
Sub presiunea constantă a societății civile, Primăria Miroslava dă startul proiectului de amenajare a parcului de la Horpaz. Acesta are o valoare estimată la 55 milioane lei fară TVA, și un termen de execuție de 32 de luni, potrivit documentației urbanistice. Deși în momentul actual terenul prezintă vegetație verde crescută spontan sau chiar zone aflate în stare de degradare, Primăria Miroslava a confirmat demararea primei etape în derularea acestui proiect, de îndată ce studiul de fezabilitate a fost revizuit. În primă fază, investiția se ridica la 30 de milioane de lei fără TVA.
Suprafața totală a parcelelor incluse în proiect este de 22 de hectare. Se menționează că ,,amenajarea propusă în cadrul acestui sit urmărește în primul rând valorificarea spațiilor verzi, creșterea în suprafață a terenului încadrat juridic ca spațiu verde, renunțarea la unele elemente parazitare cum este zona împânzită cu vegetație spontană care nu permite accesul persoanelor datorită densității mari de plante, accesibilitatea crescută și crearea celor mai bune condiții pentru acoperirea nevoii de relaxare, cultura și educație a tuturor categoriilor de populație fără discriminare.”
Lucrările vor fi așadar împărțite în:
- Amenajarea căilor de acces și a unei parcări auto pentru utilizatorii parcului;
- Configurarea unor rețele de alei pietonale și piste pentru biciclete;
- Amenajarea unei zone multifuncționale destinate practicării sportului;
- Amenajarea unui loc de joacă pentru copii și a unui spațiu de fitness;
- Amenajarea unei zone de promenadă în zona centrală a parcului, care va fi prevăzută cu gradene, pavilioane pentru diverse activități, fântână arteziană;
- Dotarea cu mobilier urban modern, durabil și de bună calitate;
- Împrejmuirea amplasamentului;
- Decolmatarea malului lacului Ezăreni pe zona de confluență cu amplasamentul parcului și amenajarea a 2 pontoane fixe pe malul lacului;
- Construirea de grupuri sanitare și de anexe administrative cu eficientizarea energetică a clădirilor;
- Instalarea de sisteme de supraveghere video, sistem Wi-fi, sisteme de iluminat public ornamental;
- Îmbogățirea calitativă a factorilor de mediu prin suprafețe noi de zone plantate cu material dendrologic de calitate;
- Consolidarea terenului de pe amplasament.