Cristian Erbaşu, CEO al Construcții Erbaşu, ne deschide o fereastră către provocările și complexitățile conducerii unei companii de top în sectorul construcțiilor din România. Printr-un dialog sincer, aflăm cum birocrația, lipsa forței de muncă specializate și regulile stricte ale programului PNRR influențează zi de zi afacerea, dar și cum strategia de diversificare și implicarea directă a liderului sunt esențiale pentru succes.

O perspectivă valoroasă pentru oricine vrea să înțeleagă mecanismele interne ale industriei, dar și lecții esențiale despre leadership, adaptare și responsabilitate în afaceri.

Ne puteți povesti, cum a decurs ultimul an pentru dumneavoastră, atât din punct de vedere profesional, cât și în ceea ce privește activitatea companiei? Ce realizări sau provocări ați întâmpinat în această perioadă?

A fost un an mult mai dificil decât ne așteptam. Chiar dacă speram că, odată cu îndepărtarea de perioada pandemiei și de criza energetică, lucrurile vor începe să se stabilizeze, în ciuda faptului că războiul continuă, realitatea a fost alta. Ne apropiem de termenul-limită din 2026 pentru implementarea proiectelor din PNRR, iar noi speram ca acești ani să fie foarte buni pentru sectorul construcțiilor.

Din păcate, s-a întâmplat exact opusul: 2024 a fost mai dificil decât 2023, iar 2025 se anunță și mai complicat. Nu pot spune cu certitudine cum va arăta 2026, însă deja se conturează riscul ca o mare parte din fondurile alocate să rămână neutilizate. De exemplu, din zecile de spitale planificate prin PNRR, probabil doar câteva vor fi duse la bun sfârșit. Și alte programe, din alte axe, vor fi afectate.

O problemă majoră este lipsa de flexibilitate a PNRR-ului. Regulile sunt mult mai stricte decât cele din alte programe europene, unde era posibilă realocarea bugetelor între axe, în funcție de nevoi si posibilități. În cazul PNRR, această opțiune nu există. Rigiditatea regulilor și riscul ca termenul de implementare să nu fie prelungit înseamnă că pierdem sume importante de bani.

Este o situație dramatică. Fiecare miliard pierdut este o lovitură grea pentru economie, și mi-e greu să cred că în ultimul an vom reuși să recuperăm întârzierile și să rezolvăm toate blocajele.

Cred că nu s-a înțeles suficient că PNRR este, din multe puncte de vedere, fundamental diferit față de celelalte instrumente europene de finanțare. Ce e și mai grav este că, deși birocrația era deja o problemă în cadrul fondurilor europene, în cazul PNRR nivelul de birocratizare a crescut și mai mult, când de fapt ar fi trebuit să fie invers – mai simplu, mai flexibil, mai eficient.

Care considerați că sunt, în acest moment, cele mai mari trei provocări cu care vă confruntați, fie la nivel de sector, companie sau proiecte în derulare? Ne-ar interesa perspectiva dumneavoastră asupra impactului lor concret și a modului în care încercați să le gestionați.

Birocrația a generat o criză majoră, care ne-a adus în situația în care pur și simplu să nu mai avem timp suficient pentru a finaliza anumite proiecte. Intervalul dintre momentul inițial – de la elaborarea studiului de fezabilitate – continuând cu procedurile de achiziție, proiectarea și până la execuția efectivă este extrem de lung și ineficient, ajungând să blocheze sau să întârzie proiectele într-un mod devenit familiar tuturor, dar cu consecințe dezastruoase.

O altă problemă serioasă este lipsa forței de muncă disponibile și cu adevărat calificată. Din păcate, tot mai mulți caută locuri de muncă fără responsabilități reale, în special în zona administrativă sau de control. Cei care chiar muncesc în teren, duc proiectele înainte și se implică activ sunt tot mai puțini, iar eforturile lor sunt adesea îngreunate chiar de colegi care evită implicarea și se poziționează mai degrabă ca obstacole decât ca sprijin.

Din perspectiva mea, consultanța reprezintă una dintre cele mai acute probleme. Avem foarte puțini consultanți cu adevărat competenți, iar în unele cazuri, persoane fără pregătirea necesară ajung să ocupe roluri-cheie, de unde exercită o influență negativă. Comportamentul acestora poate fi lipsit de profesionalism, uneori chiar abuziv sau rău intenționat, ceea ce afectează grav derularea proiectelor.

Și partea de proiectare suferă considerabil de lipsa de specialiști, mulți dintre cei implicați nefiind aproape deloc familiarizați cu fenomenul de execuție.  

Cu toate acestea în zona execuției avem încă resurse umane capabile și pregătite, însă succesul lor depinde în mare măsură de calitatea consultanței și a proiectării. Dacă aceste două componente ar funcționa mai bine, iar termenele ar fi realiste, multe dintre proiecte ar putea fi duse la bun sfârșit fără mari dificultăți. Asta nu înseamnă că nu sunt probleme cu resursa umană și în execuție.

Nu este realist să petreci trei, patru sau chiar cinci ani pentru pregătirea documentației, iar apoi să aștepți ca un spital să fie finalizat în doar un an sau un an și jumătate. În alte țări europene, construcția unui spital durează, în medie, în jur de trei ani. Chiar și la Bruxelles există semne de întrebare legate de această grabă: se consideră că un ritm atât de accelerat poate fi un semn că ceva nu este în regulă. Există temeri reale că proiectele nu vor fi finalizate la timp și, mai grav, că nu vor atinge standardele minime de calitate necesare.

Anul trecut menționați că resimțiți o concurență tot mai puternică din partea firmelor turcești, care revin constant pe piața locală, beneficiind adesea atât de sprijin financiar, cât și de o forță de muncă disponibilă și bine organizată. Cum vedeți în prezent această competiție, în special în comparație cu provocările întâmpinate în recrutarea și motivarea personalului la nivel local?

În ceea ce privește resursele umane, realitatea este că ne bazăm, în mare parte, pe forța de muncă disponibilă la nivel local. Este adevărat că unele companii turcești aduc specialiști din Turcia pentru anumite poziții-cheie, însă numărul muncitorilor aduși din afara țării este, de fapt, foarte redus. Majoritatea lucrărilor sunt realizate tot cu personal din România.

Când vine vorba de finanțare, situația este destul de diversă. Nu toate aceste companii dispun de capital propriu consistent. Dimpotrivă, mulți dintre acești jucători accesează piața din România tocmai pentru a-și crea oportunități de finanțare și pentru a-și susține operațiunile prin proiectele contractate aici.

Și nu reprezintă un pericol pentru firmele românești?

Există, desigur, un anumit nivel de risc generat de competiție, însă volumul mare de lucrări disponibile pe piață face ca impactul să fie, deocamdată, limitat. Proiectele sunt complexe, cu durate de execuție extinse, și nu sunt suficiente pentru a crea o presiune competitivă excesivă.

În cazul nostru, datorită numărului semnificativ de proiecte în derulare, am fi putut ajunge să contribuim cu până la 10% din PIB. Cu toate acestea, observăm o schimbare de tendință: dacă în 2023 am atins un vârf de activitate, în 2024 cifra a început să nu mai aibă parte de creșteri, iar pentru 2025 anticipăm o continuare a acestei tendințe.

Dacă ne referim la proiectele în derulare în acest moment, există ceva ce considerați deosebit de provocator, dincolo de acel proiect foarte mediatizat? Poate fi o provocare tehnică, ceva care vă pune probleme într-o anumită fază sau chiar un proiect cu un impact deosebit în această perioadă.

Din punct de vedere tehnic, spitalele sunt proiecte cu un grad ridicat de complexitate. Avem în derulare mai multe investiții importante – unele în faze avansate, altele abia la început. Sunt proiecte ample, de aproximativ 50.000 de metri pătrați, în București, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea și Timișoara, la care se adaugă și cel de la Piatra Neamț, cu o valoare estimată la aproximativ 200 de milioane de euro. De asemenea, la Iași am fost desemnați câștigători ai unui proiect important din domeniul infrastructurii medicale.

În paralel, continuăm și cu dezvoltarea unor spitale de dimensiuni mai mici, dar cu un impact la fel de important pentru comunitățile pe care le deservesc. Infrastructura medicală este un domeniu strategic, în care suntem implicați activ și în care investim constant expertiză, pentru că nevoia unor astfel de proiecte este reală și tot mai acută în România.

Provocatoare sunt și alte tipuri de proiecte, cum sunt cele care vizează clădiri cu funcțiuni speciale sau valoare istorică. Fie că vorbim despre monumente, fie despre construcții cu cerințe tehnice ridicate, fiecare astfel de lucrare vine cu particularități ce necesită soluții adaptate.

Un exemplu relevant este aeroportul de la Craiova, un proiect de amploare, realizat de la zero, cu o logistică complexă și standarde ridicate, care va fi finalizat în această toamnă. Acest terminal, alături de cel de la Iași, se numără printre cele mai mari din țară, fiind depășite doar de cel din Otopeni.

Legat de partea strategică, spuneți că firmele din România mai au nevoie de 5-10 ani ca să poată face pasul spre piața externă în construcții. Ați menționat că pentru moment nu e interesant să plecați, pentru că există suficient de mult de lucru în țară. Care sunt pașii esențiali pe care o companie serioasă trebuie să-i urmeze sau care sunt atuurile unei firme românești pentru a putea trece granița?

Sunt trei aspecte importante: experiența, echipa de specialiști dispuși să lucreze în străinătate alături de companie și, foarte important, finanțarea. Dacă mergi într-o țară străină, nu vei primi finanțare din partea beneficiarilor până ce proiectul nu începe destul de consistent. Așadar, este nevoie de un fond de rulaj solid, un buffer financiar, fără de care nu ai ce căuta acolo. În plus, sprijinul băncilor românești pentru astfel de operațiuni în afara țării este limitat, așa că, în faza inițială, trebuie să mergi practic cu bani proprii.

Pentru firme mici, de nișă, poate fi tentant să acceseze lucrări mai mici, cu profitabilitate mare, dar pentru o companie mare, generalistă, care gestionează proiecte importante, profitul nu este atât de mare încât să nu fie pus în pericol cash flow-ul. 

În construcții, este nevoie de numeroase garanții: scrisori de participare – cele mai mici, dar totuși de milioane de euro la proiecte mari – garanții de bună execuție, care pot ajunge și ele la zeci de milioane pentru contracte importante, plus scrisori de garanție pentru avansuri. La acestea se adaugă asigurările, care devin tot mai greu de obținut, companiile de asigurări fiind tot mai rezervate în domeniul construcțiilor.

Acestea sunt principalele dificultăți pe care firmele românești trebuie să le depășească și elementele pe care trebuie să se bazeze atunci când vor să activeze pe piața externă.

Ai citit doar o parte din interviu. Acesta este publicat în Top 100 Antreprenori Generali în Construcții, ediția 2025. Comandă AICI.