PENNY România deschide la Mihăilești primul depozit logistic 100% fără gaz

noiembrie 5, 2025

Lanțul de retail Penny România a inaugurat un nou depozit logistic la Mihăilești, județul Giurgiu, în urma unei investiții de 35 de milioane de euro. Noua facilitate, situată lângă București, reprezintă un pas important în strategia companiei de extindere a infrastructurii logistice și de reducere a amprentei de carbon.

Depozitul, cu o suprafață de 22.000 mp și o echipă de aproximativ 200 de angajați, este primul din rețeaua Penny care nu utilizează deloc încălzire pe gaz, fiind dotat cu sisteme de recuperare a căldurii reziduale și pompe de căldură.

Facilitatea va deservi 50 de magazine până la finalul anului 2025, urmând ca numărul acestora să ajungă la 100 până în 2027. Depozitul include zone specializate pentru recepție, depozitare și expediere, acoperind întregul lanț de produse, de la congelate și carne proaspătă până la fructe și legume, toate gestionate în condiții de temperatură controlată.

Printre dotările de eficiență energetică se numără un sistem de panouri solare de 800 kWp pentru autoconsum, două stații duale de încărcare pentru vehicule electrice (88 kW în total) și iluminare LED inteligentă cu senzori de prezență.

Proiectul a fost realizat în colaborare cu Oopy Arhitectura (proiectant general), Eckert & Partner Beratende Ingenieure (proiectant frigorific industrial), CON-A Operations (antreprenor general) și Horeco Impex (antreprenor specializat în sisteme frigorifice).

Noul centru completează rețeaua logistică a Penny în România, care include deja facilități la Ștefănești de Jos, Turda, Bacău și Filiași, consolidând capacitatea de distribuție a companiei la nivel național.