MetaWealth, investiție de 110 mil. euro în sisteme de baterii pentru stocare a energiei

ianuarie 28, 2026

MetaWealth, platformă europeană de investiții specializată inițial în active imobiliare, își extinde portofoliul către infrastructura energetică, intrând pe piața sistemelor avansate de stocare a energiei în baterii (BESS). Compania va dezvolta mai multe proiecte de stocare la scară largă în România, pe fondul creșterii accelerate a producției de energie regenerabilă și al nevoii tot mai mari de flexibilitate a rețelei electrice.

La nivel european, sistemele BESS au înregistrat o dezvoltare rapidă în ultimii ani. Potrivit unui raport SolarPower Europe, capacitatea instalată a crescut cu o rată medie anuală de aproape 50% în ultimul deceniu, depășind 61 GWh la finalul anului 2024. Estimările indică o creștere de până la zece ori a acestei capacități până în 2030.

Decizia MetaWealth marchează o etapă importantă în transformarea companiei dintr-o platformă axată exclusiv pe sectorul imobiliar într-o platformă de investiții în active reale de nivel instituțional. Extinderea portofoliului include atât instrumente din piețele de capital reglementate, cât și investiții susținute de creanțe provenite din finanțări private.

România produce aproape jumătate din energia electrică din surse regenerabile, însă dispune de o capacitate limitată de stocare în baterii. Acest dezechilibru generează presiuni asupra rețelei și amplifică nevoia de soluții de flexibilitate, poziționând stocarea energiei ca o componentă critică de infrastructură, nu doar ca o tehnologie emergentă.

Prima investiție: proiect BESS de 22 milioane de euro în județul Neamț

Prima investiție MetaWealth în acest segment are o valoare de 22 milioane de euro și vizează dezvoltarea unei capacități totale de stocare de 130 MWh. Proiectul include un sistem autonom BESS de 100 MWh în localitatea Dumbrava, județul Neamț, amplasat în proximitatea infrastructurii existente de rețea și a capacităților de producție din surse regenerabile, precum și unități de stocare de 30 MWh dezvoltate în regim de colocare în mai multe puncte conectate la rețeaua electrică.

Primele 30 MWh sunt programate să devină operaționale în trimestrul al treilea din 2026, urmând ca întreaga capacitate de 130 MWh să fie pusă în funcțiune până la finalul trimestrului al patrulea din același an.

MetaWealth a anunțat că acest proiect reprezintă punctul de plecare pentru o strategie pe termen lung de dezvoltare a unei platforme de stocare a energiei în România. Compania are în vedere dezvoltarea unei capacități suplimentare de aproximativ 650 MWh, în mai multe locații, investițiile totale estimate ridicându-se la 110 milioane de euro.

„Stocarea energiei în baterii a evoluat de la un rol complementar la o infrastructură esențială pentru funcționarea rețelei”, a declarat Richard McLaughlin-Duane, Director Origination and Structuring în cadrul MetaWealth. „În piețe precum România, capacitățile de producție regenerabilă au crescut mai rapid decât flexibilitatea sistemului. Această dinamică generează volatilitate, dar și oportunități clare pentru investiții în proiecte de stocare dezvoltate la standarde instituționale, cu amplasamente adecvate, acces la rețea și o execuție riguroasă încă din faza inițială.”

Extinderea platformei MetaWealth

Lansată în 2023, platforma MetaWealth s-a extins rapid pe mai multe piețe europene, crescând atât numărul de active administrate, cât și diversitatea structurilor de investiții oferite. Printre acestea se numără obligațiuni listate, identificate prin cod ISIN, emise de vehicule de securitizare din Luxemburg. În prezent, platforma deservește peste 1.400 de investitori din 28 de țări.

În perioada următoare, MetaWealth își propune să atragă investitori instituționali și investitori cu patrimoniu ridicat în cadrul platformei sale de active reale, inclusiv prin participarea la evenimentul internațional MIPIM de la Cannes.

Inițial concentrată pe investiții imobiliare în România și Europa de Sud, compania s-a poziționat treptat ca o platformă multi-clasă de active reale, orientată către sectoare în care cererea de capital pe termen lung se intersectează cu constrângeri structurale ale ofertei.

La nivel european, tranziția energetică și expansiunea rapidă a capacităților regenerabile au accelerat nevoia de infrastructură capabilă să stabilizeze rețelele electrice. Deși proiectele BESS sunt bine reprezentate în piețele mature, acestea se află încă într-un stadiu incipient în anumite state din Europa Centrală și de Est. „Pentru investitorii instituționali, sistemele BESS sunt deja considerate infrastructură energetică de bază”, a mai precizat McLaughlin-Duane. „Ne concentrăm pe piețele unde această tranziție este încă la început, dar inevitabilă.”