India construiește la o scară nemaiîntâlnită, dar industria construcțiilor, profund fragmentată, începe să cedeze sub propria greutate.

Vorbim de sute de milioane de metri pătrați, probabil chiar peste 250-300 de milioane de metri pătrați de clădiri și infrastructură care trebuie realizate în următoarele decenii. Atât de mult, încât diferențele de estimare depășesc, uneori, suprafața construită totală a unor țări întregi. Școli planificate cu miile, locuințe subvenționate pentru milioane de familii, drumuri construite într-un ritm de kilometri pe zi.

Această nevoie nu este teoretică. Milioane de oameni ies din economia de subzistență și se mută spre orașe care nu sunt pregătite să-i primească. Infrastructura urbană rămâne în urmă, iar presiunea pe construcții crește constant.

Guvernul și dezvoltatorii privați construiesc cât pot de repede. Din exterior, pare o perioadă ideală pentru industrie. Din interior însă, realitatea este mult mai tensionată. Pentru cei care sunt zilnic pe șantier sau în coordonarea proiectelor, senzația este aceea a unui sistem care se încălzește încet, dar sigur, până la punctul critic.

Marea problemă: oamenii

Deși imensă, industria construcțiilor din India suferă de o slăbiciune de bază, lipsa forței de muncă bine pregătite. Deficitul este vizibil la toate nivelurile, de la muncitori calificați până la ingineri, șefi de șantier și manageri de proiect.

Blocajele mărunte devin cotidiene. Materialele ajung pe șantier, dar nu sunt suficiente echipe pentru descărcare. Electricienii primesc instrucțiuni pe telefon, dar apar fără coordonare sau fără supraveghere. Echipele de tâmplari irosesc materiale din lipsă de experiență. Furnizorii nu livrează toate componentele necesare, iar improvizațiile devin regulă.

Un sector care ar putea fi o cale sigură către stabilitate și clasă de mijloc funcționează, de fapt, într-o zonă informală, instabilă, unde competența nu garantează continuitate. Formarea profesională este superficială, iar companiile preferă să mute oameni de la un proiect la altul, în loc să construiască echipe solide pe termen lung.

O industrie fragmentată, fără continuitate

La baza piramidei sunt muncitorii care ridică efectiv clădirile. Mulți trăiesc într-un ciclu permanent de migrație, cu locuire precară și puțină putere de negociere. Femeile, deși prezente pe șantiere, sunt rareori incluse în programe de calificare sau în poziții de coordonare.

Formalizarea există la nivel de companii mari, dar rareori ajunge la nivelul șantierului. Rezultatul este o industrie capabilă să construiască repede, dar nu constant bine. Calitatea diferă de la o zi la alta, în funcție de cine ajunge efectiv la lucru.

Unele firme încearcă soluții punctuale, mici facilități zilnice pentru muncitori, acces la internet pe șantier, gesturi menite să creeze stabilitate. Sunt inițiative utile, dar insuficiente pentru a schimba un sistem profund fragmentat.

Privită în ansamblu, industria funcționează adesea ca o piață improvizată. Proiectele sunt împărțite în prea multe bucăți, responsabilitatea se diluează, iar informația nu circulă de la un șantier la altul. Relațiile personale cântăresc mai mult decât procedurile, iar experiența acumulată se pierde odată cu oamenii.

Costuri pe termen lung, câștiguri pe termen scurt

Într-un astfel de mediu, deciziile pe termen scurt bat strategia. Investițiile în sisteme de achiziții, control al calității, siguranță sau digitalizare sunt greu de susținut atunci când provocarea zilnică este simpla organizare a echipelor.

Fragmentarea afectează reputația întregii industrii. Din perspectiva beneficiarilor, lipsa unor echipe integrate face ca proiectele să fie greu de coordonat și ușor de deraiat. Când nimeni nu deține imaginea completă, nimeni nu își asumă cu adevărat rezultatul final.

Au apărut încercări de corecție, cu birouri de arhitectură care preiau rolul de antreprenor general sau firme de consultanță care coordonează livrarea completă a proiectelor. Totuși, sentimentul general este că acest boom al construcțiilor vine cu un cost structural mare.

Viitorul construit fără plan

Lipsa unei gândiri integrate creează probleme care se vor amplifica în timp. Drumuri și autostrăzi apar fără soluții de drenaj. Cartiere întregi sunt construite înainte de rețelele de apă și canalizare. Linii de metrou sunt realizate fără legături pietonale coerente.

Impactul asupra mediului este rar măsurat. Emisiile generate de materiale, transport, deșeuri și exploatare sunt trecute cu vederea, în timp ce consumul ostentativ, mai ales în proiectele premium, amplifică problema.

Dacă industria nu va începe să trateze impactul de mediu cu aceeași seriozitate cu care tratează costurile, boomul actual va fixa un model nesustenabil pentru decenii.

India construiește mai repede decât oricând. Autostrăzi, metrou, poduri, parcuri industriale, locuințe de masă și turnuri de lux schimbă peisajul într-un ritm amețitor. Sub această dinamică impresionantă se află însă o industrie care se luptă cu obiceiuri vechi, capacități inegale și o presiune uriașă pentru care viteza nu mai este suficientă.