De mai bine de 50 de ani, Tour Montparnasse domină Parisul, o construcție de 210 metri care amintește de un experiment urban pe care orașul ar fi preferat să nu-l repete.
Ridicată peste acoperișurile joase din calcar ale Rive Gauche, clădirea rămâne singurul zgârie-nori din centrul istoric al capitalei franceze și este, fără îndoială, cea mai puțin iubită construcție a orașului.
Reacția publicului a fost atât de puternică încât, la doar patru ani după inaugurarea turnului în 1973, Franța a impus limite stricte de înălțime în centrul Parisului, practic interzicând construirea altor zgârie-nori. Această decizie continuă să modeleze astăzi silueta orașului.
Acum, un plan radical încearcă să ofere turnului o a doua viață. Arhitecții proiectului speră că, schimbând aproape tot ce ține de aspectul său, vor reuși să convingă parizienii să-l accepte sau cel puțin să nu-l mai observe atât de mult.
Paris și prudența în înălțime
În timp ce orașe precum Londra sau New York au adoptat dezvoltarea verticală după al Doilea Război Mondial, Parisul a ales prudența. Numărul de zgârie-nori din New York depășește întreaga Europă, iar rezistența capitalei franceze poate fi urmărită până la Tour Montparnasse. Finalizat la începutul anilor ’70, turnul a perturbat instantaneu unul dintre cele mai reglementate medii urbane din lume.
De peste șase ori mai înalt decât clădirile Haussmann din zonă (blocuri cu șase sau șapte etaje), Montparnasse iese complet din context. Deși arhitecții nu intenționaseră provocarea, contrastul este evident, mai întunecat, masiv și complet disproporționat față de împrejurimi.
Contextul construcției
În anii ’50, Parisul se confrunta cu clădiri vechi, supraaglomerate și inadecvate pentru economia în schimbare. În timp ce alte capitale construiau mari cartiere de birouri, Parisul rămăsese dominat de ateliere, studiouri și spații comerciale mici. Zona Montparnasse părea ideală pentru un experiment urban.
Edgard Pisani, oficial guvernamental, a propus un plan de reconstrucție pe patru faze, care includea locuințe noi, un centru comercial, stația de tren renovată și un turn de birouri emblematic. Scopul era atragerea angajaților în oraș și demonstrarea că Parisul poate concura cu alte centre globale.
Construcția s-a confruntat cu provocări unice. Una dintre cele mai aglomerate linii de metrou, Linia 6, trecea exact pe sub viitoarea clădire. Soluția a fost construirea turnului deasupra tunelului, distribuind greutatea masivă pe laterale. Tunelul a fost consolidat cu pereți și grinzi de beton, iar 56 de piloni adânci au fost forați până la 60 m pentru a ajunge la argila stabilă.
Peste 12.000 mc de beton au ajuns sub nivelul solului, iar tehnica slip-form a permis turnului să crească continuu, cu aproximativ 30 cm pe zi, până la finalizare în 1973.
Tehnic, proiectul a fost un succes, dar publicul a respins clădirea. Rezidenții s-au plâns de înălțime, culoare și simbolistica ei, un semn de modernitate care nu a fost acceptat de parizieni. În 1977, guvernul francez a impus o limită de 25 metri pentru centrul orașului, împingând dezvoltarea zgârie-norilor în La Défense, la 9 km vest de centru.
Renovarea radicală
În loc să fie demolat, în 2017 Parisul a aprobat un proiect de renovare de 300 milioane euro, realizat de colectivul de arhitectură Nouvelle AOM. Planul este radical. Turnul va fi decopertat până la scheletul de oțel, fațada întunecată va fi înlocuită cu geamuri transparente, iar grădini suspendate vor sparge masivitatea verticală. Deschiderile exterioare vor folosi vântul pentru ventilație naturală.
Scopul nu este transformarea turnului într-un simbol nou, ci reducerea impactului vizual asupra orașului. Unii istorici arhitecturali avertizează că o schimbare completă ar putea șterge un capitol important, chiar dacă nepopular, din istoria postbelică a Parisului. Lucrările sunt programate să înceapă anul acesta.
