Zalando, în colaborare cu Levi’s, au lansat o nouă cabină de probă virtuală ce folosește măsurătorile reale ale corpului clienților pentru a recomanda mărimea potrivită. Compania își extinde, totodată, asistentul său AI pentru a îmbunătăți experiența de cumpărături.
Cabina de probă virtuală este disponibilă deja în 14 țări europene, România fiind încă în teste. Cu toate acestea, cabina este valabilă doar pentru o selecție de articole Levi’s, precum jachete, cămăși și tricouri pentru femei și bărbați.
Interesant este că pentru prima dată, clienții pot crea un model 3D bazat pe propriile măsurători, permițându-le să vadă cu și mai mare precizie cum se potrivesc hainele pe corpul lor.
Zalando și Levi’s testează această cabină de probă timp de patru săptămâni pentru a îmbunătăți tehnologia, însă de la primul proiect din 2022, peste 80.000 de clienți au folosit deja această cabină virtuală. Mai mult, testele anterioare cu jeanși au dus la o reducere a retururilor cu până la 40%.
Pe de altă parte, Zalando își va extinde și alte inițiative legate de AI, asistentul lor AI fiind disponibil în toate cele 25 de piețe unde platforma operează, în limbile locale. Acest asistent ajută clienții să caute produse într-un sortiment vast.
Pe lângă acesta, Zalando aduce pe piață și funcția Trend Spotter, care le permite consumatorilor să descopere tendințe emergente în modă, în Amsterdam, Londra, Varșovia și Zurich.
„Folosirea unui asistent AI pentru a alege o ținută este mult mai distractivă decât navigarea printr-un catalog imens. O astfel de conversație intuitivă funcționează mult mai bine decât filtrele clasice de căutare. Nu dezvoltăm acest lucru pentru a crește vânzările”, spune Fabio Baum, director general zona Benelux & Nordics la Zalando. „Clientul este cel care controlează procesul. Construim aceste instrumente pentru clienții noștri, nu pentru a rezolva problemele noastre interne.”