A demarat construcția celui mai mare complex de sere hidroponice din Romania

octombrie 15, 2025

Compania românească de energie geotermală Green Tech International a anunțat că a demarat lucrările pentru dezvoltarea celui mai mare complex de sere hidroponice din România, care va fi alimentat integral cu energie geotermală.

Proiectul face parte din strategia Green Tech International de extindere în sectorul agriculturii sustenabile, prin dezvoltarea a cel puțin 50 de hectare de sere hidroponice încălzite cu apă geotermală în următorii cinci ani, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.

Implementarea va fi realizată prin subsidiara companiei, Horti Green Invest. Valoarea investiției nu a fost făcută publică.

Suntem bine poziționați pentru a valorifica resursele noastre geotermale și a genera valoare în sectoare complementare cu potențial ridicat de creștere. Strategia noastră vizează investiții în industrii sinergice, cum ar fi agricultura sustenabilă, unde energia geotermală oferă un avantaj competitiv major datorită costurilor reduse și stabilității de furnizare. Am demarat lucrările pentru primul nostru proiect de sere hidroponice moderne, alimentate cu energie geotermală, pe o suprafață de 10 hectare, în vestul României. Proiectul va poziționa Green Tech International în topul primilor trei producători de legume în seră din România”, spune Dragoș Gavriluță, directorul de operațiuni al companiei.

Green Tech International va investi, de asemenea, în reabilitarea sondelor geotermale existente în zonă și n modernizarea unei centrale termice pentru alimentarea cu căldură a serelor.

Energia geotermală oferă un avantaj competitiv semnificativ în raport cu sursele tradiționale, fiind o sursă verde, stabilă și continuă, disponibilă 24/7, independentă de condițiile meteorologice și cu un cost predictibil pe termen lung.