un interviu realizat de Alina Murg
Orient Ceramic activează pe piața materialelor de construcții începând cu martie 2005, devenind în scurt timp liderul zonal și unul dintre principalii jucători la nivel național în importul, distribuția și comercializarea plăcilor ceramice, cu un volum de achiziții de peste 2.000.000 metri pătrați importați anual.
Compania colaborează cu furnizori ce sunt localizați în diverse zone ale globului, de la Orientul Îndepărtat (China, India) la țările cu specific din Europa (Spania, Turcia), oferind astfel un portofoliu ce cuprinde peste 3.000 de produse cu design unic și calitate excepțională: gresie porțelanată, faianță, piatră naturală, granit, marmură, parchet SPC, mozaic și tapet.
Însă mai multe despre companie, tendințe recente din industrie, planuri de viitor și sfaturi, ne vorbește Alina-Simona Turcu, Director General Orient Ceramic.
Cum a început povestea Orient Ceramic și ce v-a inspirat să intrați pe această piață a gresiei, faianţei şi a produselor de amenajare interioară?
Orient Ceramic este o afacere de familie, iar inspirația pentru această industrie a venit în urma unei experiențe la Canton Fair – cel mai mare târg de comerț din lume. Acolo am descoperit oportunitatea reală de a dezvolta un business inovator, valorificând un capital ce trebuia investit strategic.
In 2005, înainte de izbucnirea crizei financiare, sectorul imobiliar era în plină expansiune, iar cererea pentru produse de amenajări interioare în România era tot mai mare. În acel moment am remarcat o nevoie reală pe piață: consumatorii și dezvoltatorii imobiliari căutau materiale de calitate superioară, diversificate ca design și accesibile ca preț. Astfel, am decis să construim un lanț solid de aprovizionare și să oferim soluții care să răspundă acestor cerințe.

Încă de la început, ne-am propus să fim mai mult decât un simplu distribuitor – ne-am dorit să devenim un partener de încredere pentru clienții nostri. Am investit în stocuri constante, diversitate de produse, și servicii de livrare imediată, astfel încat fiecare proiect să beneficieze de cele mai bune soluții.
Chiar dacă începutul a fost provocator, Orient Ceramic a crescut rapid, înregistrând o dublare a cifrei de afaceri de la an la an. În scurt timp, ne-am consolidat poziția ca un jucător important pe piața locală, iar ulterior, la nivel național. Astăzi, deținem o rețea de 28 de showroom-uri în întreaga țară, colaborăm cu peste 100 de parteneri în orașele importante și avem parteneriate strategice cu marile lanțuri de magazine DIY.
Unul dintre factorii esențiali ai succesului nostru este gestionarea eficientă a stocurilor. În prezent, deținem un stoc de peste 2.000.000 mp de gresie, faianță și piatră naturală – o cantitate cu siguranță fără precedent în rândul importatorilor din această industrie în România. Această capacitate logistică ne permite să asigurăm livrări rapide și să oferim clienților noștri acces constant la produsele de care au nevoie.



Care sunt principalele produse oferite de Orient Ceramic și care dintre acestea sunt cele mai populare?
Portofoliul nostru de produse este extrem de diversificat, oferind soluții complete pentru amenajări interioare și exterioare. Gama de produse include: gresie și faianță (în seturi și colecții complete), covoare ceramice, blaturi ceramice, piatră naturală, parchet SPC, mozaic, tapet și lavoare din marmură și travertin.
Cel mai important segment din portofoliul nostru este reprezentat de plăcile ceramice de dimensiuni mari, în special 60×120 cm sau 80×160 cm, unde deținem una dintre cele mai variate selecții de modele de pe piață, cu aproximativ 380 de modele disponibile.


Care sunt criteriile esențiale după care alegeți furnizorii și materialele pentru a asigura calitatea produselor Orient Ceramic?
Orient Ceramic nu este doar un importator și distribuitor, ci și un retailer direct, având propriile showroom-uri și interacționând zilnic cu clienții finali. Acest lucru ne oferă o înțelegere profundă a cerințelor pieței și așteptărilor consumatorilor, motiv pentru care importăm exclusiv produse de calitatea I, care respectă standardele europene de calitate. Criteriile esențiale în selecția furnizorilor includ: calitatea materiilor prime, tehnologiile avansate și capacitatea de producție ridicată, pentru a ne asigura că furnizorii pot susține cererea constantă a pieței, respectarea standardelor de calitate și raportul calitate-preț competitive, astfel încât să putem oferi clienților produse premium la prețuri accesibile.
Un aspect definitoriu al strategiei noastre este că nu facem niciodată selecția de furnizori sau de produse de la distanță. Pe tot parcursul anului, echipa noastră de achiziții se deplasează în delegații pentru a îmbunătăți portofoliul de produse, pentru a negocia cele mai bune prețuri, și pentru a verifica personal calitatea produselor oferite de fabricile partenere.

Ce tendințe observați în designul interior și cum răspunde Orient Ceramic acestor schimbări?
Designul interior evoluează constant, iar în ultimii ani, tendințele s-au îndreptat tot mai mult către plăcile ceramice de dimensiuni mari, finisajele inspirate din natură și suprafețele texturate. Pentru a rămâne în pas cu cerințele pieței, Orient Ceramic participă activ la cele mai importante târguri internaționale de profil, actualizând permanent portofoliul cu cele mai noi trenduri.
În momentul de față, cea mai puternică tendință este utilizarea plăcilor ceramice în formate mari, precum 60×120 cm, 80×160 cm sau chiar 120×120 cm. Acestea oferă un aspect elegant, cu mai puține îmbinări, fiind ideale pentru spații ample și moderne.
O altă direcție importantă în designul interior este preferința pentru gresia porțelanată cu aspect de marmură. Acest tip de finisaj este foarte apreciat datorită eleganței sale și este utilizat frecvent în proiecte premium, atât pentru pardoseli, cât și pentru pereți. În plus, se observă o creștere a interesului pentru texturi și finisaje inspirate din natură, precum lemnul, piatra sau betonul. Clienții își doresc produse care reproduc fidel aceste materiale naturale, dar care oferă în același timp rezistența și durabilitatea ceramicii. Orient Ceramic răspunde acestei cereri prin colecții variate de gresie porțelanată, asociate cu produse complementare, precum trepte, contratrepte și gresie decor.



Cum influențează preferințele regionale selecția de produse din oferta Orient Ceramic?
Preferințele regionale joacă un rol important în selecția produselor, deoarece fiecare zonă a României are propriile sale particularități în materie de design interior, stil arhitectural și cerințe funcționale.
Avantajul Orient Ceramic este portofoliul extrem de difersificat, de peste 3.000 produse, care ne permite să acoperim toate preferințele regionale. În orice showroom sau punct de distribuție, clienții vor găsi o gamă variată de produse, indiferent de preferințele estetice sau caracteristicile tehnice de care au nevoie. Un alt mare avantaj este disponibilitatea produselor pe stoc – toate modelele expuse în showroom-urile Orient Ceramic sunt disponibile pentru livrare imediată în orice oraș din țară.

Care sunt 3 sfaturi pe care le daţi unui client nou atunci când vrea sa achiziţioneze pentru proiectul lui gresie şi faiaţă sau alte produse de amenjare interioară?
Atunci când un client dorește să achiziționeze gresie, faianță sau alte produse de amenajare interioară, este esențial să facă alegeri informate pentru a obține un rezultat durabil, funcțional și estetic. Primele trei sfaturi pe care le oferim constant clienților nostri sunt:
1. Alegerea produsului potrivit în funcție de destinația spațiului
Nu toate tipurile de gresie și faianță sunt potrivite pentru orice spațiu. Este important ca înainte de achiziție să fie analizate caracteristicile tehnice ale produselor. De exemplu, pentru spațiile dotate cu încălzire în pardoseală, se recomandă gresia porțelanată, care are o rată de absorbție a apei mai mică de 0.5%. Pentru zonele exterioare, cum ar fi terase, balcoane sau curți, este esențială alegerea unei gresii rezistențe la îngheț și antiderapante (R10, R11), care asigură durabilitate și siguranță.
2. Consultarea unui specialist înainte de achiziție
Un consultant din showroom sau un specialist în amenajări interioare poate ajuta clientul să aleagă produsele potrivite în funcție de nevoile specifice ale proiectului. De exemplu, în zone cu trafic intens, precum mall-uri, spații comerciale, sau restaurante, este necesară gresia cu un grad ridicat de rezistență la uzură, pentru a face față unui volum mare de utilizare zilnică. Alegerea corectă a produsului asigură nu doar un design placut, ci și o durată lungă de viață a materialelor utilizate.
3. Respectarea indicațiilor de montaj și întreținere
Chiar și cele mai bune materiale își pot pierde calitățile dacă nu sunt montate corect sau întreținute corespunzător. De aceea, recomandăm ca instalarea să fie realizată de profesioniști, utilizând adezivi si chituri potrivite pentru tipul de plăci alese. De asemenea, pentru menținerea aspectului impecabil pe termen lung, este importantă utilizarea soluțiilor de curățare adecvate fiecărui tip de finisaj.
La Orient Ceramic, suntem alături de clienții noștri pe tot parcursul proiectului, oferind suport și consultanță pentru ca fiecare alegere să fie una inspirată. Nimic nu este mai satisfăcător decat să vedem un client mulțumit și entuziasmat de rezultatul final al amenajării sale!
Aveți parteneriate sau colaborări speciale cu designeri, arhitecți sau dezvoltatori imobiliari?
Da, ne bucurăm de o colaborare activă cu designeri de interior, arhitecți și dezvoltatori imobiliari din întreaga țară. Oferim suport tehnic, mostre de produse, expoziții personalizate în birourile de vânzări și consultanță specializată pentru proiectele lor.
Fiecare proiect reprezintă o provocare unică, indiferent dacă este vorba despre amenajarea unei locuințe personale sau despre proiecte de mare anvergură, precum ansambluri rezidențiale sau spații comerciale. Unul dintre marile avantaje pe care le oferim este accesul la stocul record despre care am menționat anterior, de peste 2.000.000 de metri pătrați de gresie, faianță și piatră naturală, acoperind peste 3.000 produse diferite. Această diversitate ne permite să furnizăm partenerilor noștri materiale pentru orice tip de concept, indiferent de stil sau complexitate.
Care sunt planurile de viitor ale companiei Orient Ceramic? Aveți în vedere extinderea în noi piețe sau dezvoltarea de produse noi in portofoliu?
Începând din toamna anului trecut, am extins modelul de vânzare printr-un nou canal de distribuție. Pe lângă vânzările din showroom-urile proprii și ale colaboratorilor, am început importul de produse speciale pentru distribuția în volume mari, pentru a asigura stocurile colaboratorilor la prețuri competitive.
Cum vedeţi evoluţia pieţei de ceramică in următoarea perioadă?
În ultimii doi ani, piața imobiliară a înregistrat o scădere din cauza unor factori precum creșterea prețurilor la energie, materiale de construcții și transport maritim. Cu toate acestea, suntem optimiști că, odată cu stabilizarea pieței și închiderea conflictelor geopolitice, cererea pentru produsele de amenajare interioară va reveni la nivelurile anterioare, impulsionată de creșterea investițiilor imobiliare.
Pentru final, suntem curioși să aflăm ce alte activități vă pasionează și unde vă găsim după ce se termină programul de la birou?
După terminarea programului de la birou, mă gasiți în mare parte… tot la birou! (zâmbește) Pentru mine, Orient Ceramic nu este doar un loc de muncă, ci un adevarat „acasă”, un loc unde m-am format, unde am crescut nu doar profesional, ci și personal, unde am învățat lecții importante despre perseverență, dedicare și evoluție.
Orient Ceramic mi-a oferit enorm, iar acum simt ca este rândul meu să dau înapoi. Vreau să contribui la dezvoltarea Orient Ceramic, așa cum și Orient Ceramic a contribuit la dezvoltarea mea. Nu privesc această companie ca pe un simplu business, ci ca pe un stil de viață, o parte de mine, și un proiect de suflet în care mă implic activ în fiecare detaliu. Această evoluție reciprocă – între mine și Orient Ceramic – a devenit cel mai mare hobby al meu. Ma provoacă, mă inspiră și mă motivează în fiecare zi sa devin mai bună, mai creativă și mai atentă la fiecare oportunitate.
Dar, pentru că echilibrul este totuși esențial, în puținul timp rămas, mă gasiți fie în sala de sport, unde imi reincarc bateriile și simt că îmi mențin disciplina și motivația, fie prin diferite colțuri ale lumii, călătorind.
Călătoriile au fost mereu parte din viața mea. De la 18 ani, am locuit departe de casa, pentru studii – mai întâi în Guangzhou, China, apoi în Londra, Anglia. În toți acești ani, am fost mereu înconjurată de oameni din culturi diferite, fiecare dintre ei oferindu-mi o perspectivă nouă asupra lumii. Astfel am cultivat o adevarată obsesie pentru diversitate, pentru nou, pentru explorare.
Indiferent de unde mă aflu, la birou, în mijlocul unui proiect ambițios sau explorând o destinație nouă – pasiunea mea ramâne aceeași: să cresc, să învăț și să creez ceva valoros.
Toate imaginile aparțin (c) Orient Ceramic
Puteți urmări activitatea și produsele Orient Ceramic pe:
Website | Instagram | Facebook | LinkedIn