BASF oferă prima polietersulfona (PESU) echilibrată din punct de vedere al biomasei, din lume

martie 13, 2025
  • Cu Ultrason® E 2010 BMB, materiile prime fosile sunt înlocuite cu alternative regenerabile din resurse pe bază de deşeuri şi sunt atribuite produsului printr-o abordare certificată de echilibrare a biomasei

  • Soluție drop-in: Ultrason® E 2010 BMB are aceleaşi proprietăți, performanță, procesabilitate şi certificări precum varianta standard Ultrason®

  • Acest plastic de înaltă performanță sprijină diverse industrii, precum cea a bunurilor de uz casnic, auto, electrică & electronică, în creșterea utilizării materiilor prime regenerabile şi reducerea emisiilor

Pentru toate industriile care se bazează pe termoplastice de înaltă performanță, BASF oferă acum prima polietersulfona (PESU) echilibrată din punct de vedere al biomasei, din lume. Ultrason® E 2010 BMB contribuie la substituirea resurselor fosile, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi la creşterea utilizării materiilor prime regenerabile.

Acest PESU unic permite clienților din industrii variate, precum: bunuri de uz casnic şi catering, auto, electrică şi electronică (E&E), sănătate, apă şi sanitație, să-şi diferențieze produsele de cele ale concurenței şi să-şi atingă obiectivele de sustenabilitate, fără a compromite performanța materialului și calitatea și fără a necesita investiții suplimentare în noi linii de producție.

Pentru Ultrason® E 2010 BMB echilibrat din punct de vedere al biomasei, materiile prime fosile sunt înlocuite de materii prime regenerabile încă de la începutul procesului de producție. Aceste materii prime provin din deşeuri organice, iar cantitatea corespunzătoare este atribuită produsului Ultrason® printr-o metodă de echilibrare a biomasei, certificată conform standardului ISCC PLUS.

Acest proces reduce amprenta de carbon a produsului comparativ cu materialul standard BASF, datorită utilizării materiilor prime regenerabile şi a electricității verzi în proporție de 100%, în cadrul unui proces eficient din punct de vedere al resurselor, realizat într-o unitate de producție din Ludwigshafen, Germania.

BASF oferă, de asemenea, transparență clienților Ultrason® prin furnizarea datelor privind amprenta de carbon a produsului (PCF), ajutându-i să evalueze impactul propriilor produse finite. Acest avantaj este relevant pentru numeroase aplicații utilizate în viața de zi cu zi, precum sticle reutilizabile pentru adulți şi bebeluşi, vase şi aparate de bucătărie compatibile cu cuptoarele cu microunde, dar şi pentru componente auto, dispozitive medicale, conectori E&E şi electronice de larg consum.

Pe lângă aceste avantaje de sustenabilitate, Ultrason® E 2010 BMB este o soluție drop-in: acest PESU de la BASF este identic cu varianta standard în ceea ce priveşte proprietățile, calitatea şi certificările – spre exemplu, pentru contactul cu alimentele şi apa. Astfel, clienții nu trebuie să reclasifice aplicațiile realizate cu Ultrason® E 2020 BMB sau să adapteze procesele de fabricație existente, pentru turnare prin injecție sau extrudare, beneficiind de aceeași performanță ridicată.

BASF este prima companie care oferă o polietersulfona echilibrată din punct de vedere al biomasei„, declară Erik Gubbels, din cadrul Global Business Development Ultrason® la BASF. „Prin această adiție la portofoliul nostru inovator Ultrason®, dorim să ne sprijinim clienții în tranziția lor ecologică spre soluții mai circulare, încă din fazele incipiente ale călătoriei lor către sustenabilitate”.

50% din materiile prime fosile necesare pentru fabricarea Ultrason® E 2010 sunt înlocuite cu materii prime bio-circulare certificate ISCC PLUS, ceea ce duce la o cantitate atribuită de 39% în produsul final Ultrason® E 2010 BMB.

Calcul fiabil şi certificare independentă pentru o amprentă de carbon redusă

BASF a dezvoltat o aplicație digitală pentru calcularea amprentei de carbon (PCF) de la sursă până la ieșirea din fabrică, pentru produsele sale, inclusiv Ultrason®. PCF cuprinde toate emisiile de gaze cu efect de seră legate de produs, de la materia primă până la emisiile din timpul operațiunilor și la energia folosită în procesul de producție. Reducerea PCF poate fi realizată prin utilizarea energiei electrice verzi în procesul de producție sau prin atribuirea materiilor prime regenerabile prin abordarea echilibrului din punct de vedere al biomasei.

În această abordare, materiile prime fosile de la începutul producției sunt înlocuite cu resurse bazate pe biomasă. Cantitatea regenerabilă este apoi atribuită unor produse specifice, la finalul procesului de fabricație, printr-o metodă certificată de terți: această certificare independentă confirmă faptul că BASF a înlocuit cantitatea necesară de materii prime fosile pentru produsul BMB, cu materii prime regenerabile, conform cerințelor ISCC PLUS.

Ultrason® este denumirea comercială a gamei de produse BASF din polietersulfona (Ultrason® E), polisulfonic (Ultrason® S) şi polifenil sulfonic (Ultrason® P). Aceste termoplastice de înaltă performanță sunt utilizate pentru fabricarea membranelor de filtrare a apei, pentru aplicații casnice şi de catering durabile şi sigure, precum şi a componentelor uşoare pentru industria auto şi aerospațială. Mărcile Ultrason® pot înlocui termoseturile, metalele și ceramica în multe aplicații datorită profilului lor extraordinar de proprietăți.