Primele randări ale proiectului „Delta urbană”, propus la confluența râurilor Bahlui și Nicolina, indică o intervenție majoră de regenerare urbană, cu impact semnificativ asupra peisajului și funcționalității zonei.
Conceptul vizează transformarea unui areal aflat între cartierele Alexandru cel Bun și Mircea cel Bătrân, în zona Podului Cerna – Spitalul Arcadia, într-un parc urban multifuncțional, integrat într-o infrastructură verde-albastră.
Potrivit documentației de proiect analizate, soluția propusă presupune amenajarea de lagune și ecluze la scară redusă, regularizarea cursurilor de apă și protejarea malurilor pentru prevenirea colmatării, precum și naturalizarea vegetației prin utilizarea speciilor adaptate solurilor umede.
Intervenția urmărește atât valorificarea cadrului natural existent, cât și integrarea acestuia în structura urbană.


Proiectul include realizarea a două pasarele pietonale peste cursurile de apă, concepute ca elemente de mobilitate, dar și ca spații de loisir. Acestea vor integra zone de stat, gradene și elemente vegetale, facilitând accesul pietonal și crearea unor puncte de belvedere asupra ansamblului peisagistic. Circulațiile vor fi diferențiate funcțional, cu separarea traseelor de alergare, a pistelor pentru biciclete și a aleilor pietonale.
Fâșiile pietonale sunt prevăzute cu amenajări alveolare, menite să creeze spații de repaus și observație la scară locală. În paralel, proiectul prevede plantări ample pe întreg perimetrul parcului, cu accent pe arbori și vegetație specifică zonelor umede.
Serviciile de proiectare sunt asigurate de firma Kango Proiect, în baza unui contract în valoare de 150.000 lei, semnat de Primăria Iași la începutul anului. Autoritatea locală susține că obiectivul este crearea unui model de bună practică la nivel european în ceea ce privește regenerarea cursurilor de apă urbane, prin dezvoltarea unei coloane vertebrale verzi care să conecteze zonele naturale cu țesutul construit.
Conform cerințelor municipalității, documentația finală trebuie să includă alei și pasarele de-a lungul râurilor, remodelarea conceptuală a cursurilor de apă și a fronturilor urbane, precum și consolidarea relației dintre râurile Nicolina și Bahlui și zonele urbane traversate.

Lista principalelor intervenții prevăzute în proiect cuprinde:
- extinderea și conectarea zonelor verzi;
- plantarea de arbori și vegetație specifică mediilor umede;
- realizarea de piste pentru bicicliști;
- trasee și zone pietonale;
- amenajarea malurilor fără afectarea protecției la inundații și a capacității de tranzit a debitelor;
- gradene, platforme și spații de relaxare;
- dotări de mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, cișmele);
- modernizarea iluminatului public.
În prezent, proiectul nu are un calendar ferm de implementare, deși ideea Deltei urbane a fost lansată în spațiul public în urmă cu mai mulți ani.

