Dezvoltare logistică teritorială și investiții de peste 15 milioane de euro

iunie 14, 2024

Pe scurt:

  • Kuhn România anunță construirea a două sedii regionale la Timișoara și Turda, și un sediu central nou în București
  • Investiția se ridică la aproximativ 15 milioane de euro
  • Numărul angajaților a crescut cu 20%
  • Compania aduce primul echipament modern de manipulare a materialelor din țară, cu o greutate de aproape 200 de tone.

Pe larg:

Furnizorul de utilaje de construcții și industriale Kuhn România își propune să continue investițiile în dezvoltarea companiei, echipei și a logisticii teritoriale. Aceste declarații vin după ce firma a înregistrat în 2023 un volum de business mai mare cu 75% față de 2022, de peste 96 de milioane de euro.

Răzvan Marcu, Managing Director Kuhn România, a spus că ”piața începe să se maturizeze, iar elementul care ne indică această creștere este scăderea cererii pentru buldo-excavatoare, care sunt preferate de țările în curs de dezvoltare. Anul trecut, a fost pentru prima dată în istorie, când Mini și Midi excavatoarele au depășit buldo-excavatoarele. Este un semnal că piața începe să se maturizeze și să pună accent mai mare pe productivitate, pe costuri reduse pentru întreținere și operare și pe o viteză de execuție mai mare.

Totodată, compania a anunțat aducerea primului echipament modern pentru manipularea materialelor din România, cu o greutate de aproape 200 de tone. În intervalul 2024-2026, se dorește livrarea a șapte astfel de echipamente.

Compania Marcom RMC’94, cu un volum de business de afaceri de 41.3 milioane de euro, a fost preluată de Kuhn Holding în februarie 2022. După, volumul de business a ajung la 55.2 milioane de euro la sfârșitul lui 2022, cu o creștere de 33 de procente față de 2021. Iar în 2023, a înregistrat o creștere de 75%, deși Răzvan Marcu recunoaște că această cifra de afaceri a fost generată de activarea fondurilor europene. ,,Jumătate din ce s-a vândut anul trecut în România se datorează acestor fonduri. În 2024, acestea tind către zero, ceea ce înseamnă că piața va scădea. Pentru acest an, estimăm o scădere a volumului de business cu aprox. 15%, generată de ce am specificat anterior.”

Pe de altă parte, numărul angajaților a crescut cu 20% de la începutul anului, iar compania dorește să își extindă amprenta logistică prin construirea a două sedii regionale la Timișoara și Turda, și un sediu central nou în București. Toate aceste investiții se ridică la aproape 15 milioane de euro.