Pe scurt:
- Investiție de 7.740.000 lei fără TVA
- Vechea pasarelă va fi demolată și înlocuită cu un pod pietonal și velo modern
- Lungime de 52 de metri și lățime de 5 metri
- Construcție din beton armat
Pe larg:
Contractul pentru proiectarea tehnică și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților de peste Bega, amplasată în Parcul Copiilor, a fost semnat de primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Vechea pasarelă, care devenise nesigură, va fi complet demolată în 11 luni și înlocuită cu un pod pietonal și velo modern, mai larg, care va include rampe de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, iluminat arhitectural și spații verzi.
Pasarela actuală, construită în 1949, este într-o stare avansată de degradare, având infiltrații la nivelul structurii de rezistență, ceea ce a impus închiderea ei de mai mult timp. Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de cinci metri.
Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, pe când bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Mai mult, spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște.
Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Primăria, împreună cu firma contractantă, va elabora o soluție pentru păstrarea lacătelor închise de pe vechea pasarelă, simboluri care marcau „pecetea” iubirii perechilor de îndrăgostiți. Valoarea contractului de proiectare și execuţie este de 7.740.000 lei (fără TVA).