Institutul Regional de Oncologie Timișoara, proiect de 250 de milioane de euro, a obținut autorizația de construire

iulie 25, 2024

Pe scurt:

  • 250 de paturi și un ambulatoriu integrat cu 26 de cabinete medicale
  • Suprafață desfășurată totală de 65,419 mp
  • Durata de implementare a investiției este de 48 de luni.

Pe larg:

Institutul Regional de Oncologie Timișoara (IROT) a obținut autorizația de construire, document necesar pentru organizarea licitației de desemnare a constructorului.

Alfred Simonis, viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș a transmis că “a fost necesară emiterea unei noi autorizații de continuare a lucrărilor, întrucât va exista o modificare a actualei structuri, a ceea ce s-a vrut a fi, în urmă cu aproape 30 de ani, Spitalul Municipal Timișoara. Practic, va exista o demolare parțială a construcției și refacerea ei la cerințele, normativele și standardele actuale. Le mulțumesc specialiștilor de la Universitatea Politehnica Timișoara, cei care au realizat expertiza tehnică pentru reluarea lucrărilor. Următorul pas, pe care îmi doresc să îl facem cât mai repede, poate chiar în următoarele zile, este scoaterea la licitație a lucrărilor de proiectare și execuție.

Investiția se ridică la 250 de milioane de euro, și a fost aprobată într-o ședință de Guvern de la finalul lunii aprilie. Finanțarea face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Compania Naționala de Investiții (CNI) fiind desemnată structură de implementare a proiectului.

Institutul va avea 250 de paturi și un ambulatoriu integrat cu 26 de cabinete medicale. Clădirea va fi construită pe un regim de înălțime variat cu o suprafață desfășurată totală de 65,419 mp. Ridicat pe Str. Grigore Alexandrescu nr. 139 din Timișoara, complexul va conține clădiri NZEB+,  cu un consum de energie egal cu zero, toate paturile vor fi digitalizate, iar o secție ATI și un bloc operator vor avea digitalizare implementată.

Studiul de fezabilitate al proiectului a fost realizat de asocierea Popp & Asociații, Square Bau și Professional Tech Construct Design. Durata de implementare a investiției este de 48 de luni.