România intră pe harta marilor investiții energetice europene, după ce conglomeratul chinez Sany Group pregătește un proiect de peste un miliard de euro în județul Timiș.
Inițiativa, realizată printr-o subsidiară înregistrată în Singapore, marchează una dintre cele mai ambițioase dezvoltări de tip hibrid din Europa, combinând producția de energie, stocarea și infrastructura digitală.
Proiectul, denumit TIMIS SANY, va fi dezvoltat în Uivar și Timișoara și presupune construirea a două parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 800 MWp, alături de un sistem de stocare a energiei în baterii de 2,34 GWh și un centru de date cu o sarcină IT de 70 MW.
Amplasarea nu este întâmplătoare. Dacă parcurile solare vor fi construite în Uivar, componenta de stocare și centrul de date vor fi poziționate în Timișoara, oraș aflat pe magistrala europeană de date care face legătura directă cu Frankfurt.
Valoarea totală a investiției depășește un miliard de euro, împărțită relativ echilibrat între cele trei componente majore. Aproximativ 320 de milioane de euro sunt alocate parcurilor fotovoltaice, în timp ce sistemele de stocare și centrul de date vor absorbi fiecare câte circa 350 de milioane de euro.
Implementarea proiectului până la atingerea Datei de Operare Comercială (COD) va fi asigurată de compania românească Danube Solar Seven, controlată de Mugurel Surupăceanu, fost deputat și prefect de Gorj.
Sany va juca un rol central nu doar ca investitor, ci și ca furnizor de tehnologie. Grupul va livra echipamentele principale, inclusiv panouri solare produse în fabrica sa din provincia Hunan, unde operează prima linie complet robotizată pentru producția de module fotovoltaice din China. Practic, compania își exportă nu doar capitalul, ci și lanțul tehnologic.
Investiția din Timiș nu este un prim pas pe piața locală. Sany a mai colaborat cu entități controlate de Surupăceanu în două proiecte de energie regenerabilă din Dobrești, județul Dolj, care includ un sistem de stocare de 218 MWh și un parc fotovoltaic de 95 MWp.
Lucrările pentru aceste proiecte urmează să înceapă chiar în perioada imediat următoare, marcând prima tranzacție de acest tip realizată în afara Chinei de Sany International (Singapore).
La nivel global, Sany Group este unul dintre cei mai mari jucători din industria utilajelor grele, ocupând locul trei în lume. În paralel, compania își accelerează expansiunea în sectorul energiei regenerabile. În 2025, grupul a raportat o cifră de afaceri de 11,7 miliarde de dolari, în creștere cu aproximativ 8% față de anul anterior, și un total de peste 25.000 de angajați.