Pe scurt:
- CTP a semnat contracte de închiriere pentru 918,000 mp în primul semestru
- Compania vrea să livreze între 1 milion și 1,5 milion mp de spații de depozitare și producție în Europa
- Suprafață închiriabilă de 12,4 milioane mp în 10 țări
Pe larg:
CTP, dezvoltatorul de parcuri logistice și industriale, a livrat 328,000 mp de spații în primele 6 luni ale anului, suprafața brută închiriabilă a portofoliului său ajungând la 12,4 milioane mp în 10 țări.
Principala piață de creștere a CTP o reprezintă Polonia cu 16 parcuri de afaceri, potrivit raportului aferent primului semestru. Compania intenționează să livreze pe piața europeană în 2024 spații de depozitare și producție totalizând între 1 milion și 1,5 milioane mp. Momentan, CTP are în construcție 2 milioane mp de spații noi închiriabile, din care 78% sunt proiecte de extindere a parcurilor existente.
Compania a declarat că în momentul în care aceste spații vor fi închiriate complet vor genera venituri din chirii de peste 148 milioane de euro. În prima jumătate a anului, CTP a semnat contracte de închiriere pentru 918,000 mp, ce vor aduce venituri din chirii de 61,5 milioane de euro, cu o chirie lunară medie de 5,59 euro/mp.
În comparație cu anul trecut, veniturile din chirii s-au ridicat la 320,9 milioane de euro, înregistrând o creștere de 14,4% pe bază absolută. În România, CTP s-a extins în primul semestru al 2024 cu achiziția a 270,000 mp de spații industriale și 30 de hectare de teren de la Globalworth. Tranzacția a ajuns la 168 de milioane de euro.