Programul complet al Caravanei OAER Baia Mare

septembrie 3, 2024

OAER (Ordinul Auditorilor Energetici din Romania, www.oaer.ro) cu sprijinul UTCB (Universitatea Tehnică de Construcții București, www.utcb.ro) organizează în perioada 19-20 septembrie 2024, la Baia Mare, a 7-a conferință din cadrul Caravanei OAER, cu tematica „Clădirile viitorului: neo-conceptele NZEB & ZEB, proiectarea AR și digitalizarea mediului construit”. Specialiștii OAER & UTCB, alături de invitați din partea partenerilor, vor explica arhitecților, auditorilor energetici, inginerilor cu activitate în domeniul construcțiilor, dezvoltatorilor, autorităților publice locale și tuturor celor interesați ce înseamnă conceptul inovator NZEB (clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero) și cum va evolua sectorul clădirilor noi și existente în contextul noilor programe de finanțare prin fonduri structurale și PNRR.

Cu această ocazie OAER, dezvoltatorul ENERG+, lansează versiunea 4.0 a singurului soft de proiectare, certificare și auditare energetică dezvoltat de autorii Mc001/2022 pentru: auditori energetici, arhitecți, ingineri proiectanți și evaluatori “Green Buildings”. Aceasta are un cost de 250 euro + TVA pentru deținătorii de licență ENERG+ upgradabilă (include dreptul de instalare pe al 4-lea dispozitiv) și este gratuită pentru cei care dețin licența “pe viață”. Clienții ENERG+, care dețin licența upgradabilă și vor fi prezenți la Baia Mare, vor beneficia de o reducere de 20% din prețul de achiziție al ENERG+ v4.0.

Datorită interesului ridicat OAER a decis extinderea cu încă o zi a evenimentului de la Baia Mare. Astfel pe 19 Septembrie 2024 va avea loc între orele 13:00 și 16:00, la CJ Maramureș, Sala Bogdan Vodă, o sesiune de comunicări pentru autoritățile locale și specialiști în domeniul construcțiilor. Subiectele aduse în discuție, vor fi:

  • noua lege 372, Mc001-2022 și obligațiile autorităților;
  • viitorul domeniului de performanță energetică a clădirilor (noua directivă EPBD și coerența legislativă la nivel european);
  • surse de fonduri naționale și europene pentru creșterea performanței energetice a clădirilor;
  • OUG 92/2024, privind înființarea rețelei naționale de ghișee unice de eficiență energetică, în aparatele de specialitate ale Consiliilor Județene și posibilități de colaborare cu OAER și UTCB.

Ziua de 20 Septembrie 2024 va fi dedicată auditorilor energetici și clienților ENERG+. Sesiunile de discuții vor avea loc la Hotel Carpați, după următorul program:

09.30 – 10.00 Welcome & B2B

10.00 – 11.00 Noutățile versiunii v4.0 ENERG+

11.00 – 12.00 Lansarea modulului NZEB al ENERG+ și oferta OAER

12.00 – 13.00 Discuții de clarificare

13.00 – 15.00 Prânz Hotel Carpați & B2B

15.00 – 18.00 Sesiune interactivă:

  • schimb de experiență pentru utilizarea corectă a ENERG+;
  • propuneri OAER pentru evitarea fraudelor în prestarea serviciilor de certificare și auditare energetică;
  • demersuri de corectare a legii 372/2005 modificate;
  • noutăți privind utilizarea altor softuri care transpun Mc001/2022.

18.00 – 24.00 Sărbătoarea castanelor / program liber în centrul vechi Baia Mare.

Pentru ziua de 21 Septembrie 2024 (09:00-15:00) programul social propus oferă participanților posibilitatea de a continua schimbul de experiență, în grupuri restrânse, beneficiind în același timp de activități atractive și diverse:

  • vizită la pălincia Zetea, localitatea Medieșul Aurit;
  • masa de prânz în zonă;
  • activități recreative pe Lacul de argint, Balastiera Apa (plajă, plimbări cu barca, skijet, pescuit, …).

Începând cu ora 19:00 va avea loc cina festiva, iar seara se va încheia cu dans și voie bună.

Evenimentul de la Baia Mare, stația cu numărul 7 a Caravanei OAER & UTCB, va fi organizat sub egida RCEPB (Conferința Internațională – Performanța Energetică a Clădirilor) și va reprezenta un pas important al OAER în atingerea scopului de a crește nivelul de informare și conștientizare a tuturor celor implicați în domeniul construcțiilor, dar și de a crea o comunitate puternică care să se implice activ în atingerea țintelor adoptate la nivel european privind neutralitatea carbonului și construirea unui fond de clădiri cu emisii zero.

Caravana OAER & UTCB va opri mai departe în stațiile Oradea, Galați, Arad, Suceava, Târgu-Mureș, Ploiești, Petroșani, Brașov și, în final, București.

Cu siguranța unei întâlniri de succes, vă invităm să fiți alături de noi la Baia Mare unde pe parcursul a patru zile vom îmbina utilul cu plăcutul, alternând discuțiile și prezentările despre impactul noii EPDB asupra performanței energetice a clădirilor sau ce instrumente software sunt recomandate pentru punerea în aplicare a acestei directive, cu activități sociale și de relaxare sporind astfel interacțiunea  dintre membrii acestei comunități dedicate realizării unui mediu sănătos și sustenabil.  

Contact și înregistrări: office@oaer.ro