Pe scurt:
- Contract în valoare de 188.382.020,89 euro fără TVA.
- Soluții inovatoare si tehnologii de ultimă generație
- Contract adjudecat de asocierea Electromontaj (lider de asociere), Koncar – Engineering Co. Ltd. for Production and Services și Butan Grup (subcontractant)
Pe larg:
Hidroelectrica a anunțat atribuirea contractului pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, reprezentând una din cele mai semnificative investiții în infrastructura energetică din țară. Contractul a fost adjudecat de Asocierea dintre Electromontaj (lider de asociere), Koncar – Engineering Co. Ltd. for Production and Services și Butan Grup (subcontractant) cu valoarea de 188.382.020,89 euro fără TVA. Contractul fusese inițial estimat la 188.716.632 euro fără TVA.
AHE Vidraru rămâne una din cele mai importante obiective hidroenergetice din România, cu o centrală de 220 MW ce joacă un rol crucial în sistemul energetic național (SEN), participând și la serviciile de sistem, dar și la reglajul putere-frecvență.
La momentul inaugurării, barajul Vidraru era al cincilea din Europa și al nouălea în lume între construcțiile similare. Pusă în funcțiune în 1966, Hidrocentrala utilizează potențialul hidroenergetic al Argeșului pe 28 km lungime, și valorifică o cădere totală de apă de 324 metri. Mai mult, lacul de acumulare are un volum de 465 milioane mc, iar volumul util reprezintă 320 milioane mc.
CEO-ul Hidroelectrica, Karoly Borbely a menționat că ,,atribuirea acestui contract reprezintă un pas important pentru modernizarea și eficientizarea infrastructurii hidroenergetice a companiei. Retehnologizarea Vidraru va asigura nu doar o capacitate crescută de producție a energiei regenerabile, dar și un impact pozitiv asupra stabilității rețelei energetice naționale. Suntem încrezători că parteneriatul cu Electromontaj și asociații săi va aduce rezultate remarcabile. Această investiție majoră subliniază angajamentul Hidroelectrica de a moderniza și optimiza capacitățile sale de producție, asigurând astfel o contribuție semnificativă la obiectivele naționale și europene de energie regenerabilă și sustenabilitate.”
Acest proiect de retehnologizare este unul ambițios ce implică soluții inovatoare și tehnologii de ultimă generație. Începând cu 2016, alte cinci procese de achiziție pentru retehnologizarea centralei hidroelectrice Vidraru au avut loc, însă nu au fost atribuite datorită neconformității ofertelor primite cu cerințele caietului de sarcini.