Undă verde pentru parcul eolian din estul țării al gigantului mondial Trafigura

septembrie 19, 2024

Pe scurt:

  • Construcția este programată să înceapă în următorul trimestru
  • Capacitate totală a proiectului de 99,2 MW
  • Valoarea contractului este de 214 milioane de euro

Pe larg:

Compania CJR Renewables a fost aleasă pentru construirea unui parc eolian în partea de Est a României. Acest proiect va avea o capacitate totală de 99,2 MW. În colaborare cu constructorul suedez OX2, construcția este programată să înceapă în următorul trimestru.

Proiectul a fost vândut luna trecută companiei Nala Renewables, devenind astfel a doua lor achiziție în sectorul producției de energie regenerabilă din România. De fapt, aceasta reprezintă un joint-venture dintre grupul Trafigura (cel mai mare trader de metale și al doilea mare trader de petrol la nivel global, după Vitol) și fondul de investiții IFM Investors, cu sediul în Melbourne.

Nala Renewables a încheiat acordul de cumpărare a acestui proiect, incluzând construcția parcului eolian de 99,2 MW. Valoarea contractului este de 214 milioane de euro.

16 turbine Vestas, model V162-6,2 MW vor fi amplasate în estul României, iar accesul la rețea este asigurat printr-un contract de racordare semnat cu Transelectrica în martie 2023.

OX2 se va ocupa de construcția parcului eolian, care va începe în trimestrul III al acestui an, iar punerea în funcțiune este planificată pentru prima jumătate a anului 2026.