Ideea de a „cuceri” marea și de a transforma apa în teren util a fascinat omenirea de secole. Olandezii sunt pionieri în acest domeniu, aproximativ 20% din teritoriul Țărilor de Jos a fost câștigat de la mare sau lacuri, cu ajutorul digurilor care controlează fluxul apei. Însă, odată cu progresul tehnologic, practica s-a extins masiv. Astăzi, China este în frunte, urmată de orașe din sudul global, din Africa de Vest, Asia de Est sau Orientul Mijlociu, care lansează proiecte ambițioase pentru a câștiga teren în fața apei.

De regulă, aceste intervenții apar în zone cu litoral generos, dar cu o lipsă acută de teren construibil. Suprafețele nou create sunt dedicate locuințelor de lux, centrelor de afaceri sau dezvoltărilor turistice grandioase, cu hoteluri, restaurante, teatre și malluri pe insule artificiale.

Dar beneficiile economice vin cu un preț ecologic ridicat. Distrugerea habitatelor naturale, strămutarea comunităților locale și pierderea surselor tradiționale de trai ridică tot mai multe semne de întrebare. Aceste proiecte gigantice sunt adesea criticate pentru impactul lor ireversibil asupra mediului.

În acest context, tot mai multe orașe explorează alternative mai sustenabile, ceea ce unii numesc „urbanism acvatic”: un model de dezvoltare care integrează sisteme circulare, consum energetic aproape de zero, mobilitate inovatoare și regenerarea ecosistemelor costiere.

Privind retrospectiv, marile proiecte de recuperare de teren din ultimele decenii ne oferă atât lecții valoroase despre ce se poate face, cât și avertismente despre ce ar trebui evitat.

Câteva exemple emblematice

Palm Jumeirah, Dubai

Este imposibil să vorbești despre proiecte spectaculoase de umplere a mării fără să menționezi faimoasa „palmă” artificială din Dubai. Construcția acesteia a început în 2001 și a durat nouă ani. Se întinde pe 31 km² și include un trunchi principal, 17 „frunze” și un inel protector. Zona găzduiește vile de lux, hoteluri și o linie de tren de suprafață.

Costul total s-a ridicat la 12 miliarde de dolari, iar cantitatea de nisip și piatră folosită ar fi suficientă pentru a construi un zid de 2 metri înălțime care să înconjoare Pământul de trei ori. Totuși, proiectul a afectat negativ circulația apei, modificând ecosistemul marin și generând mirosuri neplăcute.

Eko Atlantic, Lagos, Nigeria

Nigeria, aflată în plină ascensiune economică, se confruntă și cu amenințări serioase: eroziune costieră, inundații, creșterea nivelului mării. Eko Atlantic este un proiect de miliarde de dolari care promite protecție și dezvoltare.

Cu o suprafață de 10 km², orașul artificial va găzdui 250.000 de locuitori și va crea peste 150.000 de locuri de muncă. Însă proiectul este criticat pentru inegalitățile pe care le creează – zidul marin de aproape 3 km („Marele Zid al Lagosului”) pare să protejeze doar interiorul orașului, lăsând restul comunităților expuse.

Marina Bay, Singapore

Singapore, o țară cu resurse financiare semnificative, dar cu puțin spațiu disponibil, a crescut prin extindere în mare. În ultimele decenii, și-a mărit teritoriul cu 25% prin politici active de „reclamare a terenurilor”.

Proiectul emblematic Marina Bay, început în 1969 și construit pe 3,6 km², este astăzi un centru urban vibrant, cu atracții turistice, hoteluri și restaurante, printre care se remarcă Marina Bay Sands, un simbol arhitectural cu cea mai mare piscină infinity suspendată din lume. Cu toate controversele legate de importul de nisip, Singapore continuă extinderea spre mare.

Aterro do Flamengo, Rio de Janeiro, Brazilia

Inaugurat în 1965, parcul Aterro do Flamengo a fost construit pe teren recuperat din mare, cu materiale provenite din demolarea unui deal apropiat. A fost un proiect de modernizare urbană care a permis lărgirea arterelor fără exproprieri costisitoare.

Spațiul combină drumuri, spații verzi desenate de celebrul peisagist Burle Marx, clădiri culturale și zone pentru sport. În 2012, parcul a fost inclus în patrimoniul UNESCO ca „Peisaj Urban Cultural”.

Proiectele de extindere urbană peste apă reflectă o combinație de ambiție tehnologică, presiune demografică și dorință de afirmare economică. Fie că vorbim de metropole care caută soluții la lipsa de spațiu sau de orașe emergente ce își propun să devină simboluri regionale, land reclamation-ul rămâne o strategie spectaculoasă – dar adesea controversată.

Exemplele din Dubai, Lagos, Singapore sau Rio de Janeiro arată că succesul acestor inițiative nu se măsoară doar în kilometri pătrați câștigați de la mare, ci și în modul în care sunt gestionate consecințele ecologice, sociale și culturale. Pe măsură ce urbanizarea globală continuă, direcția se îndreaptă tot mai mult către un urbanism acvatic sustenabil, capabil să răspundă nevoilor reale fără a sacrifica mediul și comunitățile.

În viitor, lecțiile învățate din aceste megaproiecte vor fi esențiale nu doar pentru ingineri și arhitecți, ci și pentru decidenții politici și investitorii care îndrăznesc să construiască, la propriu, pe apă.