„Blocajele financiare reprezintă 56% dintre problemele raportate în industria construcțiilor,” Andrei Spătaru, IBC FOCUS

noiembrie 8, 2024

Analizele din TOP 100 Antreprenori Generali în Construcții, 2024 arată că 6 din 10 cei mai mari constructori din România estimează o creștere a cifrei de afaceri în acest an. În contrast, 1 din 5 antreprenori și constructori văd o stagnare a afacerii, pe când 20% consideră că vor înregistra scăderi ale încasărilor la finalul anului.

Majoritatea constructorilor mizează pe lucrări publice, din care 86% infrastructură, 40% medical, 40% utilități și 30% construcții sociale. În sectorul privat, investițiile industriale se situează pe locul doi ca motor de creștere cu un procentaj de 51%, urmat de retail cu 18% și sectorul rezidențial cu 16%.  

Andrei Spătaru, CEO IBC Focus a declarat pentru Forbes că “în piața de construcții nu totul este roz și sunt semnalate provocări cărora marii constructori trebuie să le facă față. Astfel, peste jumătate din marii constructori s-au confruntat cu blocaje financiare la marile proiecte. În ultimele 12 luni, întârzierile în lucrările de construcții au fost cauzate de mai mulți factori. Blocajele financiare sunt, fără îndoială, cauza principală, reprezentând 56% dintre problemele raportate.”

Cu toate acestea, cea mai des întâlnită problemă a marilor constructori o reprezintă creșterea costurilor directe cu forța de muncă, într-un procentaj de 69%. Apoi, se observă o îngrijorare legată de educația și formarea insuficientă în domeniul construcțiilor. Astfel că, 7 din 10 constructori au în continuare un deficit în forța de muncă specializată.

Analizele IBC Focus pot fi citite în TOP 100 Antreprenori Generali în Construcții și în Cele Mai Puternice 100 Firme de Arhitectură.