Instalația României de la Bienala de Design de la Londra ajunge la Cluj

septembrie 29, 2025

Clujul găzduiește, săptămâna aceasta, Pavilionul României de la prestigiosul eveniment London Design Biennale 2025, într-o serie de activități dedicate artei, sustenabilității și designului circular.

Între 3 și 10 octombrie 2025, Asociația Art Mirror invită publicul să descopere o instalație spectaculoasă care propune o reflecție asupra modului în care materialele aparent „fără valoare” pot fi transformate în artă și comunitățile pot contribui la construirea unui viitor responsabil. Intrarea este liberă!

Instalația reunește:

  • portrete ale zecilor de personalități românești, realizate de peste 40 de artiști

  • peste 10.000 de elemente de plastic recuperate și 20 kg de cupru transformate în artă
  • „cuiburi” din hârtie reciclată și „aripi” suspendate

  • o sferă din peste 500 de CD-uri.

Informațiile sunt accesibile inclusiv prin coduri QR și alfabetul tactil Scripor, pentru publicul nevăzător.

Ne dorim ca publicul să descopere nu doar o instalație de artă, ci și un exercițiu colectiv de responsabilitate. Fiecare material reciclat, fiecare element reimaginat într-o formă artistică ne arată că sustenabilitatea și creativitatea pot merge mână în mână. La Bienala de Design de la Londra am arătat cum România poate fi parte din dialogul global despre viitor. Acum aducem această experiență acasă, la Cluj”, afirmă Cristina Cantemir, președintele Asociației Art Mirror. 

Evenimente speciale: vernisaj, recital, atelier creativ

În cadrul evenimentului sunt programate și câteva momente speciale. 

Vineri, 3 octombrie, începând cu ora 18:30 are loc vernisajul expoziției și un recital susținut de artista Ada Morar.

Duminică, 5 octombrie, de la ora 17:00 adulții și copiii de minim 5 ani sunt invitați la un atelier de reciclare a dopurilor de plută. 

Expoziția va fi deschisă până în 10 octombrie inclusiv.

Program de vizitare expoziție

  • vineri – duminică: 17:00 – 19:00

  • luni – joi: 17:00 – 19:00 (cu rezervare prealabilă, efectuată cu o zi înainte)

Expoziția va fi deschisă la Cosmic House Gallery pe strada G-ral. Eremia Grigorescu nr. 106, Cluj-Napoca.

Accesul la vernisaj, recital, atelier și expoziție este gratuit, dar pentru participarea la atelier e necesară înscrierea online în formularul disponibil aici.

România, reprezentată a doua dată de Asociația Art Mirror

Prezent la London Design Biennale 2025, Pavilionul României a reprezentat un statement artistic despre sustenabilitate, design circular și incluziune. Proiectul a promovat debutul artiștilor emergenți pe scena internațională, fuziunea dintre artă, cultură și economie circulară și a consolidat reputația României ca promotor al designului conștient.

Evenimentul de la Cluj este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Ministerului Culturii.