Lucrările de restaurare a pardoselii din „Sala Cavalerilor”, una dintre cele mai importante încăperi ale Castelului Corvinilor, au ajuns în etapa finală. Pentru refacerea completă a pardoselii vor fi utilizate nu mai puțin de 7.969 de plăci ceramice, realizate manual.
Plăcile sunt produse de aceeași companie din Ungaria care, în urmă cu peste 130 de ani, a furnizat elemente decorative pentru restaurarea castelului. În acea perioadă, fabrica a realizat în special plăci ceramice folosite la refacerea mai multor componente ale monumentului istoric, într-un amplu proces desfășurat între anii 1868 și 1917.
Primele lucrări de restaurare a Sălii Cavalerilor au început în 1868, sub coordonarea arhitectului Ferenc Schulz. Proiectul a fost finalizat abia după anul 1890, când arhitecții Antal Khuen și István Möller au realizat desenele tehnice care au stat la baza fabricării plăcilor ceramice destinate pardoselii. Acestea au fost produse atunci de celebra fabrică Zsolnay din Pécs, Ungaria.


Castelul Corvinilor trece în prezent prin cel mai amplu proces de restaurare, conservare și valorificare din ultimele decenii. Prima etapă a lucrărilor a fost realizată printr-un proiect în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, derulat cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
În prezent se desfășoară a doua etapă a proiectului, estimată la 6,6 milioane de euro, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a subliniat importanța conservării acestui monument istoric, considerat unul dintre cele mai valoroase obiective medievale din România. Potrivit edilului, protejarea Castelului Corvinilor reprezintă o responsabilitate majoră atât pentru comunitatea locală, cât și pentru patrimoniul european, iar lucrările actuale urmăresc păstrarea autenticității și valorii istorice a monumentului pentru generațiile viitoare.

