Restaurante fără bucătari: O investiție de 300.000 de euro a unei companii din Brașov

iunie 7, 2024

Pe scurt:

  • O gamă de produse deja gătite pentru restaurante
  • Investiție de 300.000 de euro făcută de Carmolimp
  • Prețuri mai mici cu 60% decât cele din piață

Pe larg:

În Brașov, compania Carmolimp tocmai ce a lansat o gamă de produse deja gătite pentru restaurante, după o investiție de 300.000 de euro în fabrica de mâncare gătită pe care deja o dețineau. Cum funcționează acest proces? Preparatele ajung în restaurante necongelate, având un termen de valabilitate de 21 de zile, permițând astfel oricărei persoane să deschidă un restaurant. Iar prețurile sunt cu 60% mai mici decât cele din piață.

După un proces de cercetare de aproape 7 ani, compania a lansat 10 sortimente de ciorba și peste 40 de feluri de mâncare gătită. Aceștia nu folosesc conservanți, iar termenul de valabilitate le permite proprietarilor de restaurante să economisească resurse de personal, timp, și bani.

Directorul General Carmolimp spune că „datorită acestei soluții unice în piață, a numărului mare de ingrediente din ferme proprii, dar și cantităților mari preparate, prețurile produselor sunt cu 60% mai mici decât cele din piață. (…) Pe lângă faptul că se economisește enorm din costurile cu personalul – nu mai ai nevoie de personal specializat în bucătărie, se elimină costuri energetice importante – nu mai pornești cuptoare în aceeași cadență, nu mai e nevoie de spații de depozitare la fel de mari. Încălzirea se face direct în pungă și scade astfel cantitatea de gunoi din locații”.

De exemplu, un proprietar de restaurant poate cumpăra un 1 kilogram de ciorbă de legume cu 7.5 lei + TVA, prețul unei porții de ciorbă de 400 g ajungând la 3.3 lei cu TVA. Ciorba de burtă are un preț final de 13.5 lei + TVA pe kilogram, porția de 400 de grame fiind 5.9 lei.

Compania Carmolimp este în momentul actual unul dintre cei mai importanți jucători din HoReCa, cu o activitate pe piață de peste 30 de ani. Mai mult, aceasta deține cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită, de la fabrică și ferme de animale, până la un abator.