Castelul Huniade din Timișoara: Restaurare de anvergură după 20 de ani de pauză

august 11, 2025

Cel mai vechi și emblematic monument istoric din Timișoara, Castelul Huniade, intră într-un proces amplu de restaurare și consolidare, după aproape două decenii în care lucrările au fost oprite. Anunțul oficial a fost făcut de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care a semnat recent contractul pentru execuția proiectului, marcând începutul unui demers esențial pentru patrimoniul cultural și arhitectural al regiunii.

Investiția totală depășește 150 de milioane de lei, iar durata estimată a lucrărilor este de aproximativ trei ani. „După aproape 30 de ani în care intervențiile au fost blocate de probleme birocratice, lipsa fondurilor și alte obstacole, începem în sfârșit consolidarea și restaurarea acestui simbol al Timișoarei”, a declarat Alfred Simonis.

Blocajele din trecut au împiedicat reabilitarea monumentului, însă noua echipă a Consiliului Județean a găsit soluțiile și resursele necesare pentru demararea proiectului.

Intervențiile vor viza consolidarea structurii de rezistență, refacerea fundațiilor, combaterea infiltrațiilor de apă și asigurarea stabilității zidurilor, precum și alte lucrări complexe menite să garanteze durabilitatea și siguranța clădirii. În urma restaurării, Castelul Huniade va redeveni sediul Muzeului Banatului, reafirmându-se ca un reper cultural important.

Vom urmări îndeaproape derularea lucrărilor, fiind prezenți pe șantier pe toată perioada proiectului, la fel cum procedăm și în cazul altor investiții din județ. Ne dorim ca, în trei ani, să oferim publicului o bijuterie arhitecturală și istorică restaurată în totalitate”, a adăugat președintele Consiliului Județean Timiș.