New York este unul dintre cele mai emblematice orașe ale lumii, însă în următoarele decenii va trebui să facă față unei amenințări tot mai mari, și anume, creșterea nivelului mării și furtunile din ce în ce mai violente.

Pentru a proteja milioane de locuitori și o infrastructură evaluată la sute de miliarde de dolari, autoritățile americane analizează unul dintre cele mai ambițioase proiecte de apărare costieră propuse vreodată.

Este vorba despre un sistem de bariere mobile, diguri, insule artificiale și ziduri de protecție care, în varianta inițială, avea o valoare estimată de aproximativ 119 miliarde de dolari. Deși proiectul a fost ulterior regândit într-o versiune mai realistă, ideea unui mega-zid marin continuă să rămână pe masa autorităților americane.

Necesitatea unor investiții de asemenea amploare a devenit evidentă în octombrie 2012, când uraganul Sandy a lovit coasta de est a Statelor Unite.

Pentru New York, furtuna a reprezentat unul dintre cele mai costisitoare dezastre naturale din istoria orașului. Aproximativ 17% din suprafața metropolei a fost inundată, peste 2,5 milioane de locuințe au rămas fără energie electrică, iar zeci de mii de persoane au fost evacuate.

Apa a pătruns în tunelurile metroului, în subsolurile zgârie-norilor și în infrastructura critică aflată la nivelul solului. Costurile totale au depășit 19 miliarde de dolari, iar evenimentul a demonstrat că sistemele existente nu mai pot face față fenomenelor meteorologice extreme.

Cum ar arăta mega-zidul care ar opri Atlanticul

În urma dezastrului, Corpul Inginerilor Armatei SUA (US Army Corps of Engineers) a analizat mai multe variante pentru protejarea regiunii New York – New Jersey. Cea mai spectaculoasă dintre ele presupunea construirea unui sistem gigantic de bariere amplasate la intrarea în portul New York.

Nu ar fi fost un zid continuu, ci o combinație de insule artificiale, porți mobile pentru furtuni, diguri, baraje și structuri de protecție amplasate în punctele-cheie ale golfului.

În condiții normale, barierele ar rămâne deschise pentru a permite circulația navelor, schimbul natural al apei și funcționarea ecosistemelor marine.

Atunci când un uragan sau o furtună majoră ar amenința orașul, porțile s-ar închide, blocând valurile de furtună înainte ca acestea să pătrundă spre Manhattan, Brooklyn, Staten Island sau New Jersey.

Conceptul este asemănător cu barierele mobile existente deja la Londra (Thames Barrier) sau Rotterdam, însă la o scară fără precedent pentru Statele Unite.

Un proiect gândit pentru peste 25 de milioane de oameni

Zona protejată ar include cea mai mare parte a regiunii metropolitane New York, unde locuiesc peste 25 de milioane de persoane.

Pe lângă Manhattan și celebra Statuie a Libertății, sistemul ar apăra aeroporturi, porturi comerciale, stații de epurare, rețele electrice și unele dintre cele mai importante noduri de transport din America de Nord.

În spatele barierelor principale ar urma să fie construite diguri suplimentare, ziduri de protecție, promenade ridicate și zone naturale restaurate, capabile să atenueze energia valurilor.

Deși pare o soluție spectaculoasă, mega-zidul are numeroși critici. Specialiștii atrag atenția că barierele ar proteja în principal împotriva valurilor generate de furtuni, însă nu ar elimina problemele provocate de creșterea permanentă a nivelului mării, de ploile torențiale sau de inundațiile provocate de sistemele de canalizare suprasolicitate.

Există și temeri privind impactul asupra ecosistemelor din estuarul fluviului Hudson. Închiderea temporară a barierelor ar putea modifica curenții marini și ar putea favoriza acumularea sedimentelor și a apelor uzate în zona portului.

La toate acestea se adaugă provocările tehnice. Structurile ar trebui proiectate pentru a rezista uraganelor de categoria 3, impactului cu nave comerciale, gheții, resturilor plutitoare și creșterii nivelului mării până la sfârșitul secolului.

De la 119 miliarde la un plan de aproximativ 50 de miliarde de dolari

După mai bine de un deceniu de studii și consultări publice, autoritățile au ajuns la concluzia că varianta inițială este prea costisitoare și prea dificil de implementat.

Noua strategie, cunoscută sub numele de Alternative 3B, reduce investiția estimată la aproximativ 50–53 miliarde de dolari.

În locul unei singure bariere gigantice, proiectul propune realizarea etapizată a unui sistem format din aproximativ 12 porți mobile amplasate pe principalele căi navigabile, completate de zeci de kilometri de diguri, ziduri de protecție și faleze înălțate.

Primele lucrări sunt programate, în scenariul optimist, după anul 2030.

Chiar dacă mega-zidul nu a primit încă undă verde, orașul investește deja miliarde de dolari în proiecte de adaptare la schimbările climatice.

La Battery Park, în sudul Manhattanului, au fost construite noi bariere împotriva inundațiilor, iar întregul parc a fost ridicat pentru a face față unei creșteri estimate a nivelului mării de aproape doi metri până la sfârșitul secolului.

Un alt proiect de referință este East Side Coastal Resiliency (ESCR), realizat după conceptul biroului de arhitectură BIG – Bjarke Ingels Group.

Cu o valoare de aproximativ 1,45 miliarde de dolari, proiectul transformă aproape patru kilometri de mal al East River într-un sistem continuu de protecție împotriva inundațiilor.

În locul unui zid clasic, soluția combină infrastructura de apărare cu spații verzi, terenuri sportive, alei și zone publice amplasate pe terenuri ridicate cu până la trei metri. Astfel, orașul nu este separat de apă, ci învață să conviețuiască cu aceasta.

Cazul New York-ului reflectă o tendință care începe să se regăsească în tot mai multe orașe de coastă. Potrivit estimărilor, aproape 60% din populația urbană a lumii locuiește în apropierea mărilor și oceanelor, iar intensificarea fenomenelor meteorologice extreme obligă autoritățile să investească în infrastructuri de protecție fără precedent.

Fie că va fi construită în forma sa inițială sau într-o variantă etapizată, rețeaua de bariere propusă pentru New York ar putea deveni unul dintre cele mai importante proiecte de adaptare climatică din lume și un model pentru alte metropole expuse riscului de inundații.

În viitor, astfel de investiții nu vor mai reprezenta excepții, ci o componentă esențială a modului în care marile orașe vor învăța să trăiască alături de apă.