Pe scurt:
- Variantă Ocolitoare de 11,5 km
- 22 de podețe, 2 pasaje peste calea ferată și 2 parcări de scurtă durată
- Valoarea lucrărilor este de 76 milioane de euro
Pe larg:
Potrivit estimărilor autorităților locale, lucrările la proiectul de construcție a Variantei Ocolitoare Giurgiu au primit autorizația de construire și vor putea începe în această toamnă. Studiul de fezabilitate, proiectul tehnic pentru execuție, dar și procedura de expropriere au fost deja finalizate.
Varianta Ocolitoare va avea 11,5 km și va traversa localitățile Giurgiu, Frătești, Stănești și Slobozia, conectându-se cu drumul de legătura dintre DN5 și Podul Prieteniei prin sensul giratoriu de pe DN5. Pe acest traseu, vor fi construite și 22 de podețe, 2 pasaje peste calea ferată și 2 parcări de scurtă durată.
Valoarea lucrărilor este de 368,4 milioane lei, echivalentul a 76 milioane de euro fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027 prin fonduri europene nerambursabile.
Licitația pentru aceste lucrări este încă în desfășurare, și sunt depuse 3 oferte de participare. Cele 3 asocieri interesate de preluarea acestui contract sunt:
- Asocierea Bog’Art (lider) – Trace Group Hold, subcontractanți sunt companiile Elektra Invest, Eckon Cei, Freyrom, Danavi, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și EPC – Consultanță de Mediu
- Asocierea En Electric Proiect Office (lider) – Infra Expert – „Patstroy VDH” EAD – Bitumina GmbH – Bulgaria Eood, cu subcontractanții Vertatel International, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan”, Alpenside și Danavi
- Asocierea IBB-HIB Romania (lider) – Coni – IBB Haus -und Industriebau GmbH – Euro Construct & Industrytechnik – General Trust Arges, cu subcontractanții Argif, Pesit Rom, Sanel, Con Metal CF, Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Danavi și Manro.