Pe scurt:
- Mobilizare spectaculoasă – zilnic între 2 și 2.5 km asfaltați
- Stadiu fizic de 27% pe tronsonul Pașcani-Bacău
Pe larg:
Constructorul roman Spedition UMB a ajuns să asfalteze zilnic între 2 și 2.5 km/sens pe A7 Buzău-Focșani, ceea ce reprezintă o mobilizare impresionantă. Așa cum am menționat aici, în primele 6 luni ale anului, probabil că s-a stabilit un record național cu volumul uriaș de umpluturi și asfalt pe un singur proiect într-un astfel de interval de timp.
Cu toate astea, Asociația Pro Infrastructura a declarat că în ciuda acestui efort colosal, nu se vor circula pe toți cei 80 de kilometri dintre Buzău și Focșani anul acesta. ,,Pur și simplu sunt prea multe structuri care trebuie finalizate, cât și terasamente (umpluturi), asfalt și, desigur, parapetele de protecție, marcajele și elementele critice din afara părții carosabile.”
Recent s-a anunțat că Spedition UMB a ajuns la un stadiu fizic de 27% pe tronsonul Pașcani-Bacău. La nodul rutier de la Cordun, lucrările întâlnesc un progres de 35%, iar lotul 2 Trifești-Gherăești, cu o valoare de 1.27 miliarde de lei, trebuie finalizat anul viitor.