Investiția Hanwha Aerospace de la Petrești, județul Dâmbovița, marchează una dintre cele mai importante mutări industriale din ultimii ani pentru sectorul românesc de apărare. Dincolo de componenta militară, proiectul deschide o direcție cu impact major asupra producției locale, transferului de tehnologie și integrării industriei românești în lanțurile globale de furnizare pentru sisteme avansate.
Într-un interviu acordat publicației TechRider.ro, Lino Lim, CEO Hanwha Aerospace România, a declarat că grupul sud-coreean intenționează să producă în România componente critice care nu au mai fost fabricate niciodată în afara Coreei de Sud.
„Vrem să producem în România grupul motopropulsor, adică motorul și transmisia. Ar fi prima dată când Hanwha produce aceste componente vitale în afara Coreei de Sud”, a explicat acesta.
Potrivit reprezentanților companiei, unitatea din Dâmbovița nu a fost gândită exclusiv pentru contractul actual privind obuzierele K9 ale Armatei Române, ci ca o platformă industrială pe termen lung, capabilă să deservească atât piața locală, cât și cererea europeană.
Capacitatea maximă estimată a facilității este de până la 120 de sisteme de artilerie pe șenile anual, incluzând obuziere K9 și vehicule de suport K10/K12.
În paralel, Hanwha urmărește extinderea producției locale și către vehiculul de luptă Redback, într-un model industrial integrat care să asigure continuitatea producției și utilizarea eficientă a investițiilor.
„Dacă punem sub aceeași umbrelă industrială mai multe tipuri de vehicule, România poate alinia mai multe sisteme terestre într-un cadru industrial unificat”, afirmă Lino Lim.
Peste 30 de companii românești implicate în ecosistemul de producție
Proiectul presupune și integrarea unui număr extins de furnizori locali. Hanwha Aerospace colaborează deja cu peste 30 de companii românești pentru producția de componente, subansamble și sisteme auxiliare.
Printre acestea se numără Confind, Comelf, Uzinider, IOR, Pro-Optica, Compa, Laromet, ALRO, Nova Grup, Eurobody Hydraulic, Aero Shield Bucharest.
Companiile vor participa la producția unor componente structurale, sisteme optice, elemente de blindaj, subsisteme mecanice, hidraulice și electrice.
Potrivit Hanwha, furnizorii locali sunt integrați într-un proces de calificare conform standardelor NATO, obiectivul fiind construirea unei baze industriale stabile și competitive pe termen lung.
Investiția include și o componentă importantă de cercetare și dezvoltare. Hanwha Aerospace a anunțat deja parteneriate cu instituții precum INCAS și Universitatea Politehnica București, vizând dezvoltarea de tehnologii pentru sisteme ghidate, modelare digitală, integrare software și procese avansate de fabricație.
Compania susține că facilitatea de la Petrești va funcționa și ca centru de R&D, nu doar ca unitate de producție.
„Miza noastră nu este doar vânzarea unui sistem de arme, vrem să fim un partener industrial și tehnologic pe termen lung”, a declarat CEO-ul Hanwha Aerospace România.
Potrivit calendarului anunțat de companie, primele unități K9 asamblate integral în România ar putea fi finalizate începând cu 2027.

Sursa articol: TechRider.ro