Sub nisipurile deșertului din vestul Nilului, excavatoarele și utilajele lucrează la unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din istoria modernă a Egiptului. Rețele de canale, conducte subterane, stații uriașe de pompare și una dintre cele mai mari uzine de tratare a apei din lume sunt piesele unui plan prin care autoritățile încearcă să transforme mii de kilometri pătrați de teren arid în suprafețe agricole productive.

Proiectul, denumit New Delta, este răspunsul Egiptului la una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă țara, adică lipsa tot mai accentuată a resurselor de apă și presiunea uriașă exercitată asupra Deltei Nilului, regiune care susține de mii de ani agricultura și populația țării.

Puține state din lume depind atât de mult de o singură sursă de apă precum Egiptul. Aproximativ 95% din populație locuiește de-a lungul Nilului sau în Delta Nilului, acolo unde fluviul se varsă în Marea Mediterană. Dincolo de această fâșie fertilă începe unul dintre cele mai întinse deșerturi ale planetei.

Timp de milenii, revărsările anuale ale Nilului au adus aluviuni bogate în nutrienți, regenerând natural terenurile agricole și făcând posibilă dezvoltarea uneia dintre cele mai vechi civilizații ale lumii. Acest echilibru s-a schimbat însă radical în a doua jumătate a secolului trecut.

Barajul de la Aswan a schimbat pentru totdeauna agricultura Egiptului

Finalizat în 1970, Barajul Înalt de la Aswan a reprezentat un moment de cotitură pentru Egipt. Proiectul a oferit energie hidroelectrică, a redus riscul inundațiilor și a permis irigații permanente pe tot parcursul anului.

În același timp însă, a întrerupt ciclul natural al aluviunilor transportate de Nil. Sedimentele fertile au rămas blocate în spatele barajului, iar fermierii au fost nevoiți să utilizeze din ce în ce mai multe îngrășăminte chimice pentru a menține productivitatea terenurilor.

În ultimele decenii, problema apei a devenit și mai complexă odată cu construirea Marelui Baraj al Renașterii Etiopiene (GERD), cea mai mare hidrocentrală din Africa.

Pentru Etiopia, proiectul reprezintă un simbol al dezvoltării economice. Pentru Egipt însă, care își asigură aproape întreaga rezervă de apă dulce din Nil, orice diminuare a debitului fluviului ridică semne de întrebare privind securitatea alimentară și alimentarea cu apă pe termen lung.

Populația a crescut, terenurile agricole s-au redus

În paralel cu provocările legate de apă, Egiptul se confruntă cu o creștere demografică accelerată. Dacă în 1990 țara avea aproximativ 60 de milioane de locuitori, astăzi populația depășește 100 de milioane.

Extinderea marilor orașe a ocupat treptat terenuri agricole valoroase din Delta Nilului, în timp ce cererea de produse alimentare a continuat să crească.

Consecințele sunt vizibile. Egiptul a devenit cel mai mare importator de grâu din lume, iar vulnerabilitatea acestui model a fost demonstrată în 2022, când războiul din Ucraina a perturbat lanțurile globale de aprovizionare și a provocat creșteri puternice ale prețurilor.

New Delta: un proiect de infrastructură la scară uriașă

Prin urmare, guvernul egiptean a lansat în 2018 proiectul New Delta, care urmărește recuperarea și cultivarea a aproximativ 9.200 km² de deșert.

Dacă obiectivul va fi atins, suprafața agricolă a Egiptului ar urma să crească cu peste o treime.

În centrul întregului proiect se află un sistem complex de captare, tratare și transport al apei, capabil să alimenteze noi terenuri agricole aflate la sute de kilometri de Nil.

Cea mai importantă componentă este Canalul Al Hammam, cu o lungime de aproximativ 170 de kilometri. Acesta colectează apele provenite din drenajul agricol, care în mod normal ar fi evacuate în Marea Mediterană, și le redirecționează către noile zone agricole.

În paralel, un al doilea sistem transportă apă direct din Nil, cele două rețele urmând să deservească un nou coridor agricol creat în Deșertul Occidental.

Apa este pompată peste diferențe de nivel de aproape 100 de metri

Transportul apei prin deșert reprezintă una dintre cele mai dificile provocări inginerești ale proiectului.

O mare parte din traseu pornește aproape de nivelul mării, însă terenurile agricole amenajate se află pe un platou situat cu aproximativ 100 de metri mai sus.

Pentru depășirea acestei diferențe de nivel au fost construite numeroase stații de pompare, care ridică apa etapizat până la destinație.

În același timp, temperaturile extreme din deșert favorizează evaporarea rapidă. Din acest motiv, o parte a infrastructurii utilizează conducte subterane de mari dimensiuni, limitând pierderile de apă și crescând eficiența întregului sistem.

Una dintre cele mai mari stații de tratare a apei din lume

Înainte de a ajunge pe terenurile agricole, apa trebuie tratată. Acest rol este îndeplinit de New Delta Water Treatment Plant, o instalație considerată printre cele mai mari din lume pentru tratarea apelor destinate agriculturii.

Uzina procesează zilnic milioane de metri cubi de apă provenită din sistemele de drenaj agricol, transformând-o într-o resursă reutilizabilă pentru irigații.

Prin reciclarea apei existente, autoritățile încearcă să reducă presiunea asupra resurselor naturale ale Nilului și să utilizeze cât mai eficient fiecare metru cub disponibil.

Primele rezultate sunt vizibile inclusiv din satelit. Imaginile publicate în ultimii ani arată sute de câmpuri circulare realizate cu sisteme moderne de irigație pivot, apărute în zone care până recent erau complet lipsite de vegetație.

Până în 2024, autoritățile au anunțat recuperarea a mii de kilometri pătrați de teren, iar ritmul lucrărilor continuă să fie unul susținut.

Cu toate acestea, succesul proiectului este privit cu prudență de o parte a comunității științifice. Mai multe analize arată că o parte importantă din apa utilizată în prezent pentru irigații provine nu din sistemul de canale, ci din acvifere subterane formate în urmă cu mii de ani.

Aceste rezerve sunt considerate practic neregenerabile la scară umană, iar studiile bazate pe imagini satelitare indică o scădere accelerată a nivelului apelor subterane în unele regiuni ale Deșertului Occidental.

Odată epuizate, aceste resurse nu vor putea fi refăcute într-un interval de timp relevant pentru agricultură.

Există și alte semne de întrebare. O parte dintre noile exploatații agricole sunt orientate către culturi cu valoare economică ridicată, adică fructe, legume și nuci, destinate în mare măsură exportului.

Guvernul susține că aceste exporturi generează valuta necesară pentru importurile de produse de bază, precum grâul.

Criticii afirmă însă că această strategie nu reduce dependența Egiptului de piețele internaționale și nu rezolvă problema securității alimentare pe termen lung.

Mai mult, Egiptul a mai încercat în trecut proiecte similare de recuperare a deșertului, precum celebrul proiect Toshka, lansat la sfârșitul anilor ’90, care nu și-a atins niciodată obiectivele inițiale.

În ciuda provocărilor, New Delta rămâne unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de infrastructură hidrotehnică aflate în derulare la nivel mondial.

Prin combinarea reciclării apei, a infrastructurii de transport, a stațiilor de pompare și a unor instalații uriașe de tratare, Egiptul încearcă să regândească modul în care își gestionează cea mai importantă resursă.

Rămâne de văzut dacă această investiție va deveni modelul unei noi generații de proiecte dedicate combaterii deficitului de apă sau dacă va intra pe lista marilor inițiative care nu și-au atins niciodată pe deplin obiectivele.

Cert este că succesul sau eșecul proiectului New Delta va influența decisiv agricultura și securitatea alimentară a Egiptului în următoarele decenii.