Cum a reușit Dino Parc să dubleze economia Râșnovului în 8 ani de la deschidere

mai 29, 2024

Orașul Râșnov, cu o populație de doar 16.000 de locuitori, s-a reinventat. Față de anii 2000, acesta primește de 250 de ori mai mulți turiști, de la 2000 pe an la peste jumătate de milion. 

Prea puține orașe din România cu un astfel de potențial turistic au reușit să facă ceea ce a făcut Râșnov. Dar studiile realizate de BrandBerry arată ca Dino Parc, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un muzeu in aer liber, este responsabil pentru amplificarea turistică a întregului oraș, cu peste 3.5 milioane de turiști vizitând parcul tematic. Mai mult, acesta a dublat economia orașului, aducând afacerilor locale un plus de peste 100 de milioane de euro în doar cei 8 ani de la deschidere. 

Încă din 2015, Dino Parc a generat în mod direct sau indirect între 460 și 625 de locuri de muncă, arată datele BrandBerry, iar anul trecut a oferit o susținere financiară de 1,8 milioane de lei sistemului educațional, unde aproximativ 60.000 de copii au beneficiat de acces gratuit în perioada de desfășurare a programelor Școala Altfel și Săptămâna Verde, însoțiți de cadrele didactice.

Dacă ne raportăm la economia județului Brașov, impactului Dino Parc a fost unul major, cu minim 50 milioane de euro la nivelul industriei ospitalității și peste 250 milioane de euro la PIB-ului județului, între 2015-2023.

Dino Parc Râșnov – Un Business Indispensabil în sectorul HoReCa al județului Brașov

Ariand Apostu, Manager General al Dino Parc Râșnov a declarat “când am pus bazele Dino Parc, am privit dincolo de lansarea unui spațiu de divertisment și am identificat potențialul pe care un astfel de business îl poate aduce comunității. Am pornit la drum cu încredere, știind că putem crea ceva special și semnificativ pentru vizitatori, dar și pentru orașul nostru. Astăzi, suntem mândri să vedem cum Dino Parc a devenit unul dintre cele mai iubite obiective turistice, atrăgând în total peste 3,5 milioane de vizitatori. Ne bucurăm că viziunea noastră a fost confirmată de date, devenind realitate, și că suntem parte activă a prosperității și bunăstării orașului Râșnov.”

Dino Parc Râșnov a devenit astfel un business catalizator pentru sectorul HoReCa al județului. Cum cetatea Râșnov este într-un proces de reabilitare de mai bine de 4 ani, în mod normal, fără un alt obiectiv turistic important, numărul vizitatorilor ar fi fost redus cu peste 50%. De la inaugurarea parcului tematic, acesta a strâns peste 3.5 milioane de turiști, iar peste jumătate dintre aceștia au vizitat zona datorită parcului. Acesta are o suprafață de 4 hectare, cu peste 120 de dinozauri în mărime naturală, un cinematograf 9d, două locuri de joacă, o cameră labirint cu lasere, expoziții științifice naționale si internaționale, și atelier de pictură. 

Ce investiții hoteliere sunt anunțate în județul Brașov?

Potrivit datelor preluate de pe Victa.ro, sunt 227 de șantiere deschise în domeniul hotel & relaxare, în diferite stadii de proiect, cu o valoare aproximativă de 2.75 miliarde RON. Din acestea:

  • 168 sunt construcții noi
  • 35 sunt renovări și reparații
  • 5 sunt modernizate
  • 19 sunt pentru extindere

Din cele 227 de șantiere:

  • 175  sunt investiții private, cu o valoare de 1.99 miliarde RON 
  • 46 sunt investiții publice, cu o valoare de 755.99 milioane RON
  • 6 sunt investiții public-private, cu o valoare de 10.54 milioane RON

Dorești să ofertezi la șantierele de hotel & relaxare?

Toate șantierele sunt disponibile pe platforma Victa.ro. Dacă vrei să ofertezi astfel de proiecte, poți accesa site-ul www.victa.ro pentru a avea acces la cea mai mare bază de date.